Disidenţa lui Negoiţă în PSD. Primarul Sectorului 3, exclus de la întâlnirea lui Dragnea cu primarii de sectoare. Ce spune despre participarea lui Iohannis alături de primarii de municipii

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, a catalogat marţi ca fiind neprincipial faptul că nu a fost invitat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la întâlnirea cu primarii de sectoare, spunând că atunci când subiectul unei întâlniri îl vizează, ar trebui să fie prezent.

1918 afișări
Imaginea articolului Disidenţa lui Negoiţă în PSD. Primarul Sectorului 3, exclus de la întâlnirea lui Dragnea cu primarii de sectoare. Ce spune despre participarea lui Iohannis alături de primarii de municipii

Disidenţa lui Negoiţă din PSD. Primarul Sectorului 3, exclus de la întâlnirea lui Dagnea cu primarii de sectoare. Ce spune despre participarea lui Iohannis alături de primarii de municipii

"Consider că o discuţie despre Bucureşti, în care nu îi invitaţi pe toţi cei implicaţi, e în neregulă. Nu am participat pentru că nu am fost invitat, ştiu câteva aspecte, dar nu bag mâna în foc pentru că nu am fost acolo, pe cale de consecinţă nu comentez. Dacă acesta e un reproş, da. Dacă eram adversari, probabil ne făceam întâlniri pe găşcuţe, nu ştiu să fim adversari, aşa că atunci când se discută chestiuni care privesc şi activitatea mea, iar acest lucru îl consider neprincipial că nu am fost invitat", a declarat Robert Negoiţă, înainte de şedinţa PSD.

Negoiţă a mai spus că nu crede că se va discuta în şedinţa social democraţilor despre acest subiect.

Întâlnirea la care face referire Robert Negoiţă ar fi avut loc săptămâna trecută între Liviu Dragnea şi primarii de sectoare, cu excepţia sa. Despre această întâlnire a vorbit public Gabriela Firea care a şi declarat că Liviu Dragnea vrea o ordonanţă de urgenţă prin care cele şase sectoare ale Bucureştiului să devină oraşe, iar Primăria Capitalei să aibă doar un rol decorativ.

Negoiţă: Apreciez prezenţa lui Iohannis la şedinţa asociaţiei municipiilor

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat, marţi, la Parlament, că apreciază faptul că preşedintele Klaus Iohannis a participat la o şedinţă a Asociaţiei Municipiilor din România dar nu a vrut să se exprime pe marginea criticilor aduse Guvernului de către şeful statului.

„Dl Preşedinte a participat pentru prima dată în istoria Asociaţiei Municipiilor la o Adunare Generală. Consider că este un demers normal. La noi sunt bineveniţi orice responsabili din statul român”, a declarat, marţi, vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă.

Întrebat dacă este de acord cu criticile pe care Klaus Iohannis le-a adus, luni, Guvernului, la şedinţa AMR, Negoiţă a spus că la acea şedinţă nu se face politică. „Am apreciat prezenţa dlui preşedinte. Faptul că s-a angajat să susţină administraţia publică locală şi acest lucru îl apreciez. Noi facem foarte multe lucruri bune în AMR. Un singur lucru nu facem acolo, anume nu facem politică”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a ironizat, luni, prezenţa şefului statului la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, întrebând jurnaliştii: "A terminat domnul Iohannis la domnul Negoiţă? A terminat? Ca să nu îl întrerupem".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din României, că România nu este pregătită pentru preluarea Consiliului Uniunii Europene, în condiţiile în care la Guvern factorii responsabili sunt schimbaţi sau pleacă, iar "lucrurile au luat-o razna".

De asemenea, şeful statului a spus că ţopăielile fiscale ale ultimelor Guverne sunt "nu doar de prost gust, ci si de rău augur", spunând că speranţa stă în autorităţile locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici