DNA cere ridicarea imunităţii judecătorului român la CEDO, Corneliu Bârsan

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ridicarea imunităţii judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, Corneliu Bârsan, solicitarea a fost transmisă ministrului Justiţiei, iar de acolo Ministerului de Externe, fiind înregistrată la CEDO.

867 afișări
Imaginea articolului DNA cere ridicarea imunităţii judecătorului român la CEDO, Corneliu Bârsan

Corneliu Bârsan (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Redăm integral comunicatul DNA:

"Ca răspuns la solicitările reprezentanţilor mass-media în legătură cu stadiul dosarului penal referitor la doamna judecător Gabriela Victoria Bîrsan, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:

Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să precizeze dacă prevederile Protocolului adiţional nr. 6 la Acordul General privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei pot reprezenta un obstacol în efectuarea actelor procedurale legate de ancheta privind suspiciunile de corupţie care o vizează pe soţia unui judecător CEDO, dar care nu vizează atribuţiile judecătorului instanţei europene.
De asemenea, în situaţia în care CEDO consideră că în acest caz sunt aplicabile prevederile privind imunitatea prevăzute în Protocolul mai sus menţionat, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului ridicarea imunităţii de care beneficiază domnul Corneliu Bîrsan, în calitatea sa de judecător CEDO, precum şi doamna Gabriela Victoria Bîrsan, ca soţie a domnului Corneliu Bîrsan, în vederea efectuării de acte de urmărire penală faţă de aceasta din urmă.

Prin aceeaşi scrisoare, DNA a exprimat opinia procurorilor în sensul că această situaţie nu este acoperită de imunitatea invocată de doamna judecător Gabriela - Victoria Bîrsan şi de soţul său. De altfel, acelaşi punct de vedere a fost menţionat şi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care, prin hotărârea din data de 18 octombrie 2011, a respins contestaţia formulată de doamna Gabriela - Victoria Bîrsan împotriva hotărârii Secţiei pentru judecători a CSM prin care a fost încuviinţată percheziţia domiciliară, pe motivul că doamna Gabriela - Victoria Bîrsan nu beneficiază de imunitatea invocată.

Solicitarea este justificată de faptul că fostul preşedinte al CEDO, domnul Jean - Paul Costa, atât printr-un comunicat de presă cât şi în corespondenţa purtată cu procurorul şef al DNA, şi-a exprimat preocuparea cu privire la faptul că regulile referitoare la imunităţile judecătorilor CEDO şi ale familiilor acestora ar putea fi aplicabile şi în cazul percheziţionării locuinţei din România a unui judecător CEDO.

Cererea de ridicare a imunităţii de care ar beneficia soţii Bîrsan, formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost transmisă ministrului Justiţiei, iar de acolo Ministerului de Externe, fiind înregistrată la CEDO".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici