cedo

CEDO condamnă Elveția după ce doi vegani nu au primit hrană adecvată în detenție

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că autoritățile elvețiene au încălcat drepturile a doi bărbați cărora le-a fost refuzată o alimentație exclusiv vegană în perioada în care se aflau în custodia statului.

Un bărbat cu dizabilități, afectat de valul de căldură, dă în judecată statul austriac la CEDO

În timp ce suporta cu greu cel mai recent val de căldură din scaunul său cu rotile, austriacul Mex Muellner era din ce în ce mai convins că a avut dreptate să-și dea în judecată țara pentru că a amânat luarea de măsuri împotriva schimbărilor climatice.

CEDO a decis să nu se pronunțe asupra interdicției de a fuma în închisori, considerată cândva contrară drepturilor omului

CEDO a decis să nu se pronunțe asupra interdicției de a fuma în închisori. În noiembrie anul trecut, CEDO a decis că interdicția a încălcat dreptul deținuților la intimitate.

„Degeaba merge la CEDO. E o păcăleală”. Horia Georgescu, despre condamnarea lui Fritz

Fostul președinte al ANI a declarat, despre condamnarea lui Dominic Fritz, că acesta „degeaba merge la CEDO. E o păcăleală”.

Dominic Fritz contestă la CEDO decizia ICCJ care îi interzice candidatura până în 2030

Dominic Fritz, președintele USR, va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv.

Lia Savonea, avertisment în fața șefului CEDO: „Nu mai vorbim de reforme, ci de risc sistemic”

Independența justiției și riscurile reformelor asupra statului de drept au fost principalele teme discutate la vizita oficială a președintelui Curții Europene a Drepturilor Omului, Mattias Guyomar, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nicușor Dan, întâlnire cu președintele CEDO: România rămâne angajată în consolidarea rezilienței democratice într-un context geopolitic tot mai complex

Președintele României, Nicușor Dan, a avut miercuri o întrevedere cu președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Mattias Guyomar. „România rămâne angajată în implementarea deplină a hotărârilor Curții și în consolidarea rezilienței democratice”, a transmis Nicușor Dan după întâlnire.

Belgia, condamnată de CEDO pentru neîndeplinirea obligației de a găzdui migranții

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Belgia pentru că nu a oferit cazare pentru patru solicitanți de azil, forțându-i să trăiască în sărăcie timp de mai multe luni pe străzi, inclusiv iarna.

România, exemplu pozitiv în privința executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului

România a fost evidențiată ca exemplu pozitiv în Raportul anual pe anul 2025 al Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei privind supravegherea executării hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Monica Macovei e bună de plată / Ea a pierdut procesul intentat României la CEDO / „Capătul de cerere formulat a fost declarat inadmisibil”

Fost ministru al Justiției și fost europarlamentar, Monica Macovei a pierdut procesul intentat României după ce Autoritatea Electorală Permanentă i-a acordat sancțiuni pentru nerespectarea normelor de finanțare a campaniei electorale din 2014.

CEDO sancționează declarațiile în presă ale procurorilor în timpul procesului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat, joi, 22 ianuarie 2026, în cauza Kaya c. Belgiei, că un procuror belgian a încălcat prezumția de nevinovăție prin declarații acordate presei, într-un moment în care procedura penală era încă în curs, iar dosarul se afla în faza apelului.

Reprezentantul lui Zelenski, absent la procesul privind sancțiunile împotriva lui Poroșenko

Lipsa reprezentantului președintelui Ucrainei de la ședința Curții Supreme stârnește noi acuzații de amânare în procesul privind sancțiunile impuse lui Petro Poroșenko.

Victorie pentru Cristi Danileț la CEDO. România pierde definitiv procesul intentat de fostul judecător

Fostul judecător Cristi Danileț a câștigat procesul intentat la CEDO împotriva României. Curtea a stabilit că libertatea de exprimare a judecătorului a fost încălcată, după ce a fost sancționat de către CSM pentru două postări pe Facebook. El a fost acuzat că a pătat imaginea și onoarea sistemului judiciar și a încălcat obligația de discreție.

CEDO respinge plângerea climatică împotriva petrolului norvegian

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat marți câștig de cauză guvernului norvegian într-un proces intentat de tineri activiști pentru climă, care susțineau că politica țării privind explorarea petrolului în Arctica le-a pus în pericol viitorul.

România, condamnată de CEDO în 49 de cauze. Situația cea mai des invocată în dosare

Cetățenii români au trimis către Curtea Europeană a Drepturilor Omului peste 3.000 de sesizări, în cursul anului 2024. Potrivit unui raport al Consiliului Superior al Magistraturii, doar 58 de dosare au ajuns să fie judecate, iar în 49 dintre acestea statul român a pierdut.

Ucraina și Olanda vs. Rusia – pe masa judecătorilor CEDO

Patru dosare vizând încălcarea drepturilor omului, printre care doborârea Malaysian Airlines, care zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur

Marine Le Pen ajunge la CEDO după ce i s-a interzis să candideze la prezidențiale. Ce solicitări are

Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a solicitat marți Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să ceară Franței să îi ridice interdicția de cinci ani de a candida pentru o funcție publică.

Marea Britanie cere reformarea Convenției Europene a Drepturilor Omului

Guvernul britanic a cerut reformarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, invocând îngrijorări tot mai mari legate de modul în care aceasta influențează politicile interne de imigrație și deportare, notează Reuters.

Elena Lasconi: Nu mă las. Dacă trebuie să ajung la CEDO, ajung. Mă voi lupta până în pânzele albe

Elena Lasconi a declarat miercuri că nu renunţă la luptă şi că va contesta în instanţă decizia conducerii partidului de a-i retrage candidatura. Ea a exclus varianta de a-şi crea un alt partid şi a reafirmat că rămâne fidelă valorilor USR, deşi se simte profund nedreptăţită.

CEDO explică decizia în cazul lui Călin Georgescu: Nici de acord, nici în dezacord cu CCR

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nu a judecat corectitudinea anulării alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, din România, arată instanța europeană, vineri, când a venit cu clarificări în cazul privind contestația lui Călin Georgescu.

Musk critică verdictul CEDO: Ce e această instanță și cum poate anula alegerile din România?

Elon Musk a lansat un nou atac privind anularea alegerilor prezidențiale din România. De această dată, CEDO a fost ținta criticilor.

Un bărbat a divorţat de soţia care refuza „să facă sex”. Instanţa i-a dat dreptate bărbatului, dar femeia de 69 de ani a câştigat acum la CEDO

O femeie care refuză să facă sex cu soţul ei nu ar trebui să fie considerată „în culpă” de către instanţe în caz de divorţ, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a condamnat joi Franţa.

Ministerul Afacerilor Externe, dat în judecată pe motiv că refuză să spună ce sume s-au plătit la CEDO cu titlu de despăgubiri

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care a refuzat să comunice care este cuantumul despăgubirilor achitate de statul român în urma condamnărilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), respectiv situaţia directivelor Uniunii Europene cu termen de implementare depăşit.

CEDO va decide dacă lipsa acţiunii guvernelor privind încălzirea globală încalcă drepturile omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide marţi dacă o activitate guvernamentală insuficientă legată de schimbările climatice poate constitui o încălcare a drepturilor omului, în trei cauze care ar putea oferi o pârghie juridică activiştilor de mediu de pe continent.

A fost lansat motorul de căutare HUDOC în limba română, care cuprinde jurisprudenţa CEDO

Motorul de căutare HUDOC, ce cuprinde jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a fost tradus în limba română, care a devenit a noua limbă disponibilă în cadrul platformei prin care sunt puse la dispoziţia publicului hotărârile CEDO.

Ciolacu: România nu este pregătită să susţină drepturile cuplurilor de acelaşi sex

Societatea românească nu este pregătită să susţină drepturile cuplurilor de acelaşi sex în conformitate cu o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), a declarat premierul de stânga Marcel Ciolacu, joi seara.

Recunoaşterea familiilor formate din persoane de acelaşi sex, un subiect „în atenţia Guvernului”

Purtătorul de cuvânt al Cabinetului Ciolacu, Mihai Constantin, a declarat joi că subiectul privind recunoaşterea de către statul român a familiilor formate din persoane de acelaşi sex este „în atenţia Guvernului”.

ACCEPT: România, obligată să recunoască familiile formate din persoane de acelaşi sex / CEDO a respins contestaţia depusă de Guvern

România este obligată să recunoască familiile formate din persoane de acelaşi sex, după ce CEDO a respins o contestaţie depusă de Guvern, anunţă ACCEPT într-un comunicat de presă.

Rusia, condamnată la CEDO: cât costă viaţa unui adversar politic al Kremlinului

Strasbourgul condamnă Moscova pentru că nu a făcut o anchetă eficientă cu privire la asasinarea lui Nemţov.

Iohannis, după ce România a fost obligată să recunoască familiile homosexuale: E o temă complicată

Decizia CEDO, care obligă România să recunoască familiile homosexuale, este „o temă complicată pentru România, însă e o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul”, spune preşedintele Klaus Iohannis: „Cred că se vor găsi cele mai bune soluţii”.

Patriarhia, reacţie după decizia CEDO: Parteneriatul civil legalizează concubinajul/ Primul pas spre legalizarea „căsătoriei între persoanele de acelaşi sex”

Patriarhia Romană dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, precum şi legiferarea acestuia, întrucât el reprezintă „nu doar o inutilă suprapunere cu valida instituţie a căsătoriei”, ci şi o reală „subminare a asumării responsabilităţii integrale a celor doi soţi”.

România este obligată de CEDO să recunoască familiile gay

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis plângerea Asociaţiei Accept şi a altor 14 persoane, împotriva statului român, privind încălcarea art. 8 din Convenţia CEDO privind „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cazul familiilor gay.

CEDO ar putea lega drepturile omului de schimbările climatice

Peste 2.000 de femei dau în judecată guvernul elveţian, susţinând că politica sa privind schimbările climatice le încalcă dreptul la viaţă şi la sănătate. CEDO va decide dacă drepturile omului pot fi legate de schimbările climatice.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului va judeca în cazul zborului MH17 doborât în 2014. Olanda vrea ca Rusia să fie trasă la răspundere

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat că va accepta un proces olandez împotriva Rusiei în legătură cu doborârea zborului MH17 în 2014, potrivit BBC.

Hotărâre istorică la CEDO. Cărţile care prezintă căsătoria între persoane de acelaşi sex sunt adecvate pentru copii

Etichetarea unei cărţi de ficţiune cu referiri la căsătoria între persoane de acelaşi sex ca fiind dăunătoare pentru copii încalcă libertatea de exprimare, a declarat, luni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o hotărâre istorică.

CEDO: Elveţia discriminează bărbaţii în privinţa pensiilor

În prezent, femeile al căror soţ moare primesc o pensie de urmaş pentru tot restul vieţii lor, în timp ce bărbaţii primesc plăţi doar dacă au copii sub 18 ani, scrie BBC. Decizia s-a axat pe cazul lui Max Beeler, un elveţian a cărui soţie a murit într-un accident la începutul anilor 1990. În vârstă […]

CEDO respinge plângerea lui Adrian Năstase privind importul unor bunuri pentru uz propriu

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat, în unanimitate, că cererile Danielei şi ale lui Adrian Năstase sunt inadmisibile, în cauza „Năstase împotriva României”, care se se referă la procedurile penale în care cei doi au fost acuzaţi că au importat ilegal bunuri pentru uz propriu.

România a luat decizia de a interveni în favoarea Ucrainei la CEDO, în cauza împotriva Rusiei

România a depus la CEDO, vineri, cererea de intervenţie în favoarea Ucrainei, în cauza introdusă împotriva Federaţiei Ruse la Curte, care are ca obiect încălcările grave ale drepturilor omului, comise în masă de Rusia în cadrul agresiunii militare desfăşurate pe teritoriul Ucrainei .

CEDO cere Ucrainei să le ofere condiţii de siguranţă unor imigranţi din Orientul Mijlociu

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut, marţi, Administraţiei de la Kiev să îi transfere într-o zonă sigură pe doi imigranţi clandestini capturaţi în Odesa, în apropierea frontului cu Rusia, în condiţiile în care organizaţii nonguvernamentale au denunţat mai multe cazuri similare.

Grant de aproape un milion de euro pentru un proiect privind egalitatea persoanelor LGBTI

Ministerul Public, prin Parhetul General, împreună cu Asociaţia Accept, au lansat proiectul "Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI: implementarea jurisprudenţei CEDO privind orientarea sexuală şi identitatea de gen”, scopul fiind punerea în aplicare a deciziilor CEDO şi a recomandărilor CE.