Reprezentantul președintelui Ucrainei nu s-a prezentat luni la ședința Curții Supreme, unde continuă judecarea acțiunii prin care Petro Poroșenko cere anularea sancțiunilor impuse împotriva sa. Informația a fost făcută publică de partidul ucrainean Solidaritatea Europeană, condus de Petro Poroșenko.
Fostul președinte ucrainean susține că absența nu este întâmplătoare și acuză autoritățile că încearcă să tragă de timp. „Este clar că vor pierde acest caz. Singura lor tactică este să îl amâne timp de 11 luni”, a declarat Poroșenko, citat de Interfax Ukraine. El spune că termenul de 11 luni ar fi suficient pentru a-l ține în afara alegerilor.
Potrivit acestuia, sancțiunile au efecte directe asupra drepturilor sale politice. El spune că nu poate deschide un cont electoral, nu poate semna documente oficiale și nu poate participa la eventuale alegeri. „Rămân obiectul unei încălcări continue a drepturilor electorale”, a reclamat politicianul.
Sancțiunile au fost impuse în februarie 2025, printr-un decret prezidențial, în urma unei hotărâri a Consiliului Național de Securitate – principalul organism de decizie în materie de securitate din Ucraina. Pe listă se află și mai mulți oameni de afaceri, printre care Ihor Kolomoiski, Konstantin Jevago și Ghenadi Boholiubov. De asemenea, a fost sancționat fostul deputat Viktor Medvedciuk, fost lider al unui partid pro-rus, interzis ulterior de autoritățile ucrainene.
Măsurile prevăd, în principal, înghețarea bunurilor și a conturilor, blocarea tranzacțiilor financiare și restricții severe asupra activităților economice. În cazul persoanelor cu activitate politică, acestea conduc la limitarea drepturilor electorale, inclusiv imposibilitatea de a participa la alegeri sau de a finanța campanii electorale.
Poroșenko a contestat sancțiunile în instanță, iar procesul a început oficial în aprilie 2025. La primele audieri au fost prezenți mai mulți deputați ucraineni și diplomați europeni, inclusiv reprezentanți ai misiunii UE și ai ambasadelor Germaniei, Poloniei, Austriei, Suediei, Lituaniei și Danemarcei.
Avocații fostului lider ucrainean susțin că sancțiunile au fost aplicate ilegal, întrucât acesta locuiește în Ucraina și nu există temeiuri legale pentru o astfel de măsură. Potrivit acestora, Poroșenko este calificat drept „terorist” doar în Rusia, nu și de statul ucrainean.
În sprijinul apărării, instanța a inclus în dosar și o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 octombrie 2025, care constată că persoanele sancționate în Ucraina nu beneficiază de suficiente garanții procedurale și de posibilități reale de a-și apăra drepturile în instanță.