DNA: Nicuşor Constantinescu, prejudiciu de 30 milioane euro pentru că nu a autorizat centrale eoliene

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a împiedicat controale ale Curţii de Conturi şi a creat un prejudiciu de 30 de milioane de euro, prin faptul că nu a emis sau prelungit autorizaţii de construire a unor centrale eoliene.

1268 afișări
Imaginea articolului DNA: Nicuşor Constantinescu, prejudiciu de 30 milioane euro pentru că nu a autorizat centrale eoliene

DNA: Nicuşor Constantinescu, prejudiciu de 30 milioane euro pentru că nu a autorizat centrale eoliene (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului
Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut: 3 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice; 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor"
, se arată într-un comunicat de miercuri al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Din ordonanţa de reţinere a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2011 - 2013, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicușor Constantinescu, a refuzat în mod repetat să pună la dispoziţia auditorilor Curţii de Conturi documentele şi informaţiile solicitate, împiedicând astfel efectuarea a trei controale incluse în programul de activitate al acestei instituţii.

În această modalitate, spun anchetatorii, a fost tulburată grav activitatea Curţii de Conturi, care s-a aflat în imposibilitatea de a-şi îndeplini principala atribuţie, respectiv verificarea modului în care au fost utilizate resursele financiare publice.

"Totodată, a fost creat un folos necuvenit Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, constând în faptul că activitatea sa a fost sustrasă verificării, în condiţiile în care fondurile de care a beneficiat RAJDP Constanţa din resursele publice în perioada supusă controlului au fost de peste 200 de milioane lei. Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăţi nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului şi care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA. Sesizarea a fost înregistrată la data de 1 noiembrie 2012, ca urmare a unei plângeri penale formulate de Curtea de Conturi", mai precizează DNA.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Nicuşor Constantinescu a împiedicat, în mod repetat, efectuarea controlului programat în cursul anului 2011, condiţionând prezentarea documentelor de comunicarea unei dovezi că respectiva acţiune de control figura în programul de activitate al Curţii de Conturi.

"Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 94/1992 Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente, informaţii necesare desfăşurării activităţii sale, entităţile auditate fiind obligate să-i transmită actele, documentele, informaţiile solicitate la termenele stabilite şi să-i asigure accesul în sedii. După ce informaţiile solicitate au fost transmise sub forma unui extras, Nicuşor Daniel Constantinescu a continuat să refuze efectuarea controlului, invocând faptul că nu i-a fost transmisă o copie a întregului program. Controlul care urma să se desfăşoare în cursul anului 2012 a fost împiedicat cu motivaţia că nu există acordul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, refuz menţinut cu prilejul solicitărilor repetate formulate de auditorii publici ai Curţii de Conturi", mai arată DNA.

Controlul programat în cursul anului 2013, adaugă anchetatorii, nu s-a putut efectua din cauza dispoziţiilor exprese ale preşedintelui CJ Constanţa, prin rezoluţii aplicate pe referatele întocmite de RAJDP Constanţa, fără a invoca vreun argument care să justifice această poziţie.

Pe de altă parte, precizează DNA, în perioada 2007-2014, preşedintele CJ Constanţa nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 12 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale, prin aceste acţiuni producând un prejudiciu de aproximativ 30.000.000 de euro.

Mai mult decât atât, după ce instanţele judecătoreşti au dispus prin 9 hotărâri definitive pronunţate în perioada 2008 - 2011 ca preşedintele CJ Constanţa să procedeze la emiterea documentelor respective, acesta a refuzat punerea în executare a hotărârilor prin care era obligat să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, susţin procurorii.

"Ulterior, printr-o altă hotărâre judecătorească s-a dispus ca preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa să plătească o amendă civilă pentru fiecare zi de întârziere, însă Nicuşor Daniel Constantinescu a continuat să nu îşi execute obligaţiile impuse de către instanţa de judecată. Toate demersurile de a obţine executarea silită a obligaţiilor preşedintelui CJ Constanţa au rămas fără efect, inclusiv datorită refuzului organelor fiscale de a executa penalităţile, astfel încât Nicuşor Daniel Constantinescu a lipsit practic de conţinut drepturile părţii vătămate, în ciuda recunoaşterii acestora în mod repetat pe cale judecătorească", mai informează DNA.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost reţinut, miercuri, de procurorii anticorupţie şi va fi prezentat, joi, Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare preventivă.

Procurorii DNA au dispus această măsură preventivă în urma audierii lui Constantinescu.

După audieri şi emiterea ordonaţei de reţinere, Nicuşor Constantinescu a fost scos din sediul central al DNA şi urcat în duba care îl va aduce în arest.

Înainte să fie urcat în dubă, el a declarat: "Am fost reţinut în urma unor acuzaţii ale unui escroc - Turbatu Marian, care a înşelat Consiliul Judeţean Constanţa şi mi-a făcut plângere".

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost adus, miercuri, la sediul central al DNA, el declarând că se teme că va fi arestat.

"Nu ştiu pentru ce am fost adus, mi se va aduce la cunoştinţă", a spus Constantinescu, la intrarea în sediul DNA.

Întrebat dacă se teme că va fi arestat, preşedintele CJ Constanţa a spus: "Normal că mi-e frică".

El a mai fost întrebat de jurnalişti dacă ar putea suporta regimul de detenţie, acesta spunând: "Eu suport orice".

Nicuşor Constantinescu a fost ridicat, miercuri, de procurorii anticorupţie, în urma percheziţiilor făcute la locuinţa sa şi la sediile Consiliului Judeţean şi Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, într-un dosar privind fapte de corupţie.

Şi şeful Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, a fost ridicat de procurorii DNA, în urma percheziţiilor care au avut loc la sediul instituţiei. Gâmbuţeanu a fost dus, şi el, în Bucureşti, pentru audieri.

De asemenea, anchetatorii au ridicat mai multe documente de la locuinţa lui Nicuşor Constantinescu şi de la sediul Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici