DNA-ul studenţesc face razii şi acţiuni sub acoperire, ca să prindă traficanţii de locuri de cazare

DNA-ul studenţesc a reluat, în această toamnă, raziile în cămine şi acţiunile sub acoperire pentru depistarea celor care încearcă să vândă sau să cumpere locuri de cazare în cămine, au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR).

1928 afișări
Imaginea articolului DNA-ul studenţesc face razii şi acţiuni sub acoperire, ca să prindă traficanţii de locuri de cazare

DNA-ul studenţesc face razii şi acţiuni sub acoperire, ca să prindă traficanţii de locuri de cazare (Imagine: Ela Giurgea/Mediafax Foto)

Membrii şi voluntarii DNA-ului studenţesc au organizat deja mai multe acţiuni pentru depistarea celor care fac trafic cu locurile de cazare din cămine, inclusiv a şefilor de cămine sau a administratorilor.

"Am vorbit cu cei care au încercat să vândă locuri şi au dat înapoi. Sigur că suntem şi cu ochii pe internet. DNA-ul studenţesc s-a înfiinţat în 2006, a funcţionat câţiva ani, apoi s-a oprit. Acum, am decis reactivarea lui, iniţiativa fiind susţinută de colegi din toate univeristăţile din ţară", spune Ioan Mircea David, reprezentant al UNSR.

Potrivit UNSR, vor fi organizate mai multe acţiuni, de la formarea unor echipe care să patruleze prin campusurile studenţeşti, pentru a informa studenţii că pot face plângeri la DNA-ul studenţesc, până la flagranturi de la tranzacţii de cumpărare a unui loc în cămin, inclusiv cu ajutorul microfoanelor şi al camerelor ascunse.

Chiar şi membrii DNA-ul studenţesc vor posta anunţuri de cumpărare şi de vânzare a unor locuri de cămine, iar apoi vor merge la negociere, pentru a-i prinde astfel pe cei care fac ilegalităţi. De asemenea, va fi realizată o bază de date cu numerele de telefon, preluate din afişele din campusuri, ale studenţilor care anunţă că îşi vând locul în cămin.

Potrivit lui Ioan Mircea David, un loc în cămin se vinde, în acest an, cu patru-cinci sute de euro, în funcţie de cămin, de numărul de locuri din cameră sau de condiţiile oferite.

Studenţii care vor fi depistaţi că vor să-şi vândă locul de cazare obţinut în cămin îl vor pierde şi nu vor mai avea niciodată dreptul de a obţine un alt loc de cazare, până la finalizarea studiilor. Cei care au cumpărat un astfel de loc vor fi evacuaţi şi vor pierde banii pe care i-au plătit.

La acţiunile similare organizate în 2008 au fost depistaţi 10 studenţi care şi-au vândut locurile de cazare, iar un administrator de cămin a fost prins în flagrant.

Proiectul DNA-ului studenţesc a fost iniţiat în 2006 de UNSR, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi cu Consiliul Naţional al Rectorilor, pentru a reduce corupţia în mediul universitar, a promova valorile etice şi a proteja drepturile studenţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici