- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.05.2015, 17:43)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dosarul "Arhimede": Inspectori şcolari ar fi primit mită pentru a accepta organizarea concursului
Inspectori şcolari ar fi primit mită pentru a accepta organizarea concursului Arhimede fără emiterea unor acte contabile şi în condiţiile în care acesta nu era trecut în calendarul activităţilor Ministerului Educaţiei pentru 2014 ca activitate şcolară sau extraşcolară, potrivit Parchetului CAB.
924 afișări
Dosarul "Arhimede": Inspectori şcolari ar fi primit mită pentru a accepta organizarea concursului (Imagine: Shutterstock)
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au pus sub învinuire, în 6 mai, 48 de persoane, majoritatea cadre didactice, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare şi conflict de interese, în legătură cu organizarea şi desfăşurarea concursului şcolar Arhimede, prejudiciul produs fiind estimat la 3,14 milioane de euro.
Potrivit ordonanţei de punere sub învinuire, document obţinut de MEDIAFAX, unii inspectori şcolari ar fi primit mită pentru a accepta derularea contra cost şi fără emiterea unor acte contabile a concursurilor şcolare organizat de Asociaţia Arhimede.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Un raton intră în istoria meciurilor de fotbal. Animalul a stat pe teren 161 de secunde, fără să fie prins
-
Războiul din Ucraina, ziua 814. Rusia nu are suficiente efective pentru o pătrundere în Harkov / Atac aerian în Harkov: Alarma aeriană a sunat 16 ore
-
Ion Cristoiu: Mîndria de a fi carne de tun?!
-
FIFA propune sancţiuni obligatorii împotriva rasismului, inclusiv anularea meciurilor
"Faţă de aspectele privind derularea contra cost şi fără emiterea unor acte contabile a concursului în cadrul unităţilor de învăţământ, există indicii că acestea sunt cunoscute de reprezentanţii inspectoratelor şcolare şi acceptate, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, iar profesorii corectori şi cadrele didactice ai căror elevi obţin punctaj maxim beneficiază de eliberarea unor diplome care sunt utilizate la întocmirea dosarelor pentru gradaţiile de merit", se arată în documentul citat.
Anchetatorii susţin că preşedintele Asociaţiei Arhimede, Petruş Alexandrescu, ar fi a încheiat un protocol cu unităţi de învăţământ, dar şi cu inspectoratele şcolare judeţene.
Procurorii mai arată că, în calendarul activităţilor educative regionale şi intrajudeţene şi calendarul activităţilor educative naţionale pentru 2014, întocmite de Ministerul Educaţiei, concursul Arhimede "nu figurează menţionat nici ca activitate şcolară şi nici extraşcolară".
Asociaţia Arhimede a fost înfiinţată în octombrie 2005, iar membri fondatori sunt Petruş Alexandrescu, Ion Chitescu, Diana Olimpia Alexandrescu, Georgeta Alexandrescu, Călin Florinel Vlasie, Florica Alexandrescu, Marcus Solomon şi Octavian Liviu Rădulescu. Preşedintele Asociaţiei Arhimede este Petruş Alexandrescu, care are drept de semnătură la toate unităţile bancare în care există deschise conturi în numele acesteia.
Conform statutului, Asociaţia Arhimede susţine activităţile tinerilor şi profesorilor direcţionate spre performanţă în matematică şi informatică de tip olimpiadă. În acest scop, Asociaţia Arhimede a organizat concursuri, conferinţe, simpozioane, dezbateri, tabere, seminarii, "patrimoniul fiind completat cu taxe de înscriere în asociaţie, cotizaţii, subvenţii, sponsorizări, precum şi daruri manuale şi orice alt tip de donaţii şi venituri, dobândite în condiţiile legii", au arătat procurorii.
Anchetatorii susţin că Asociaţia Arhimede a organizat, de la înfiinţare şi până în prezent, concursul Arhimede la disciplina matematică, sumele provenite din taxa de participare la concurs, în valoare de 25 lei pe elev, fiind colectate de Petruş şi Georgeta Alexandrescu, prin cadrele didactice implicate sau prin comitetele de părinţi, fără a elibera chitanţă, doar pe baza unor tabele cuprinzând listele de prezenţă sau în schimbul unui document tipizat care să ateste participarea la concurs şi faptul că plăţile efectuate ar reprezenta "sponsorizări" sau "donaţii".
"Persoanele care au îndeplinit calitatea de asistent, corector sau coordonator al centrelor de concurs au primit sume de bani direct sau sub formă de bonuri valorice, defalcate din taxele percepute de la elevi astfel: profesor asistent 2,5 lei/elev, profesor corector 3,5 lei/elev, coordonator centru concurs 1,5 lei/elev, iar pentru protocol 1 leu/elev. Unele cadre didactice implicate în activitatea respectivă au invocat faptul că taxele ar fi colectate cu titlu de donaţie în baza unui protocol încheiat cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ preuniversitar, reprezentată de preşedintele acesteia, Iulia Mihaela Gună şi Ministerul Educaţiei, în 2 noiembrie 2012", au mai arătat procurorii, în documentul citat.
În 19 mai, procurorii şi poliţiştii au făcut 80 de percheziţii în Capitală şi judeţele Argeş, Ilfov, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi Buzău, 48 de persoane, majoritatea cadre didactice, fiind duse la audieri şi ulterior puse sub învinuire.
Anchetatorii au făcut atunci percheziţii, printre altele, la Asociaţia Arhimede, colegiile naţionale "Mihai Viteazul", "Spiru Haret" şi "Aurel Vlaicu", Liceul Teoretic "Ştefan Odobleja" şi Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi", din Capitală, dar şi la Şcoala Spectrum şi la Centrul Educaţional "Rainbow Kinder Campus" din Constanţa, care aparţine unei societăţi controlate de Codruţa Constantinescu, soţia preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu, şi de fina acesteia.
Citește pe alephnews.ro: Ce ascunde Biden? Președintele SUA blochează publicarea înregistrărilor interviurilor din cazul dosarelor calificate
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Băncile din România se schimbă la faţă. Cum se integrează Inteligenţa Artificială direct în operaţiuni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe