- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.11.2013, 20:10)
- Laura Mitran
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Două bănci, sancţionate de CNCD, pentru că nu au dat credit unei persoane cu dizabilităţi
Două bănci au fost sancţionate cu amenzi de câte 4.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru că au refuzat să acorde credit unei persoane cu dizabilităţi la adaptarea locuinţei pentru nevoile sale.
145 afișări
Două bănci, sancţionate de CNCD, pentru că nu au dat credit unei persoane cu dizabilităţi (Imagine: Ovidiu Micsik/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, "persoanele adulte cu handicap grav si accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, pentru achizitionarea unui singur mijloc de transport şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului". De aceste prevederi beneficiază şi familia sau persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap grav ori accentuat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Primele probleme la cipul Neuralink: Ce s-a întâmplat în creierul primului om implantat, la doar o lună după ce a primit dispozitivul
-
Ambasadorul Israelului distruge Carta ONU cu un tocător de hârtie. A protestat împotriva votului pro-Palestina
-
Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse
-
Novak Djokovic, lovit de o sticlă de apă, a ieşit de pe teren sângerând
Refuzul de a acorda un credit bancar unei persoane cu dizabilităţi în condiţiile acesti legi constituie o faptă de discriminare, potrivit CNCD.
Colegiul director al CNCD a hotărât, în acest caz, cu unanimitate de voturi, să amendeze două unităţi bancare cu câte 4.000 de lei.
Citește pe alephnews.ro: Administrația Biden va crește de 4 ori tariful pe EV-urile importate din China. China critică planurile SUA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Schimbarea de sex a ajuns în România. Un programator din Cluj a cerut în instanță să devină „femeie”
Temerile occidentalilor se adeveresc: China îşi transformă în continuare supracapacitatea de producţie în exporturi, iar acestea cresc, în special cele ale industriilor high-tech, pe care ţara se bazează pentru a-şi revitaliza economia
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată!
PROSPORT.RO
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe