Două familii au fost evacuate la Ocnele Mari, unde autorităţile au instituit "cod roşu"

Două familii din Ocnele Mari, unde are loc prăbuşirea controlată a tavanului cavernei de la câmpul I de sonde al fostei mine de sare, au fost evacuate din case, iar alte şapte familii sunt în pericol, autorităţile instituind "cod roşu" din cauza riscului ca saramura evacuată să ajungă în locuinţe.

809 afișări
Imaginea articolului Două familii au fost evacuate la Ocnele Mari, unde autorităţile au instituit "cod roşu"

Ocnele Mari (Imagine din arhivă; Alina State/Mediafax Foto)

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea a instituit, sâmbătă, "cod roşu" în zona Ocnele Mari, unde din 15 iulie se desfăşoară o operaţiune de prăbuşire controlată a tavanului salinei.

Potrivit căpitanului Cătălin Ion Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii Vâlcea, există pericolul ca saramura din subteran să se reverse în locuinţele din zonă, astfel că familiile din două case au fost evacuate.

"S-a instituit cod roşu şi s-a decis evacuarea a două familii din apropierea salinei unde are loc operaţiunea de prăbuşire controlată. Este o acţiune de durată, iar aceasta este prima măsură, practic a avut loc o autoevacuare a celor două familii, care vor fi cazate în tabăra special amenajată de autorităţi la Ocniţa. Zona a fost izolată şi închisă, iar la faţa locului sunt pompieri, jandarmi şi specialişti geologi care supraveghează fenomenul, situaţia fiind sub control", a declarat, sâmbătă dimineaţă, Cătălin Ion Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

În zona în care are loc prăbuşirea controlată a tavanului cavernei mai există alte şapte familii, însă prefectul judeţului Vâlcea, Remus Grigorescu, a spus că evacuarea acestora nu este imediată şi că acestea se pot muta oricând în tabăra special amenajată.

"În acest moment se cunoaşte zona de rupere a salinei şi s-au luat toate măsurile pentru a feri populaţia din zonă de orice pericol. Avem condiţii în tabăra de la Ocniţa pentru cei evacuaţi şi mai sunt şi locuinţe în construcţie care vor fi finalizate la începutul anului viitor, în cartierul Căzăneşti de lângă Râmnicu Vâlcea, deci nu sunt probleme din acest punct de vedere. Saramura este extrasă cu ajutorul motopompelor şi evacuată într-un lac de retenţie, iar tavanul salinei este în pericol de prăbuşire", a declarat prefectul judeţului Vâlcea.

El a precizat că suprafaţa totală de tavan care trebuie să se prăbuşească printr-o operaţiune controlată este de 2.000 de metri pătraţi, fiind vorba despre perimetrul salinei care nu mai are susţinere de zăcământ de sare. De la începerea operaţiunilor şi până acum s-a prăbuşit, treptat, o suprafaţă de o mie de metri pătraţi din tavanul cavernei de la câmpul I de sonde al fostei mine de sare, pe o adâncime de 70 de metri.

Potrivit prefectului, cele şapte familii care sunt în pericol nu au acceptat despăgubiri de la autorităţile locale pentru a pleca din zonă, dar nici să se mute în cartierul Căzăneşti de lângă Râmnicu Vâlcea şi nici în tabăra din localitatea Ocniţa, care este o fostă tabără şcolară dezafectată, pe care autorităţile locale au amenajat-o, existând spaţii de cazare şi cantină pentru 58 de persoane.

În prezent, zona este izolată de către jandarmi, poliţişti şi pompieri militari, care interzic accesul, iar la faţa locului se află autorităţi locale şi judeţene, echipaje SMURD, fiind aşteptat şi generalul Vladimir Secară, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

În 15 iulie, la Ocnele Mari a fost începută operaţiunea de prăbuşire controlată a tavanului cavernei de la câmpul I de sonde al fostei mine de sare, autorităţile locale estimând că lucrările vor dura aproximativ trei-patru luni dacă nu vor apărea probleme din punct de vedere tehnic. Din cantitatea de saramură totală care va fi eliberată din subteran, o parte va fi preluată în lacul de acumulare construit în urmă cu şapte ani, iar cealaltă parte va fi preluată şi utilizată în fluxul tehnologic de Uzina de Sodă Govora şi de Combinatul Oltchim.

În zona aflată în imediata apropiere a perimetrului unde are loc prăbuşirea controlată a tavanului cavernei există 19 case. Famiile din şase dintre aceste locuinţe au acceptat despăgubirile oferite de autorităţi şi s-au mutat din zonă, iar alte şase familii au acceptat să se mute în cartierul Căzăneşti, unde sunt în construcţie 20 de case, însă au rămas în locuinţele lor pentru că lucrările de la Căzăneşti nu sunt gata.

Potrivit primarului oraşului Ocnele Mari, Florin Iordache, peste 16 hectare de teren din localitate au fost afectate de exploatările de sare, iar din zonă au fost strămutate, în ultimii ani, 123 de familii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici