Două incubatoare în valoare de 168.000 de lei, donate Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

Două incubatoare performante, în valoare de 168.000 de lei, au fost donate Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti de Organizaţia Salvaţi Copiii. În România, rata mortalităţii infantile este de 7,2 la mia de locuitori, pe când în Uniunea Europeană e de 3,6.

168 afișări
Imaginea articolului Două incubatoare în valoare de 168.000 de lei, donate Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

Două incubatoare în valoare de 168.000 de lei, donate Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

“Suntem în al şaptelea an în care continuăm procesul de dotare a maternităţilor, în special a secţiilor de Neonatologie - Terapie Intensivă. (...) Anul acesta, vom merge în 37 de maternităţi din 27 de judeţe, cu 122 de echipamente foarte moderne de ultimă generaţie, incubatoare, ventilatoare neonatale, monitoare funcţii vitale, ecografe, masă de operaţie, mese de reanimare, pulsoximetre", a declarat preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu, într-o conferinţă de presă organizată, luni, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

TITLURILE ZILEI

Reprezentanţii instituţiei medicale susţin că incubatoarele sunt bine-venite, mai ales pentru că numărul solicitărilor din partea pacienţilor este mare.

“Spitalul Universitar are maternitate de gradul III, asta înseamnă că majoritatea cazurilor grave sunt tratate în maternitatea noastră. Avem un compartiment la Terapie Intensivă cu 10 paturi şi un compartiment pentru prematuri, la fel cu 10 paturi, însă tot timpul avem solicitări de a primi bolnavii care sunt copiii născuţi prematur pentru a preveni un eventual deces”, a adăugat managerul spitalului, Adriana Nica.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti are unele echipamente şi aparate încă din anii 1994-2000.

“Dacă în 1994 bebeluşii sub un kilogram erau practic condamnaţi la moarte pentru că nu se putea face nimic, (...) am ajuns acum să reuşim să salvăm nou-născuţi cu vârstă de gestaţie de 24 sau chiar de 22 de săptămâni fără dizabilităţi majore. (...) Situaţia este că şi în maternităţile mari de gradul III nu putem să internăm şi să ajutăm suficienţi copii prematuri raportat la solicitările pe care le avem zilnic din maternităţile de grad 1 sau 2 din provincie sau chiar şi din Bucureşti”, a declarat, şefa Secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, Adriana Dan.

Adriana Dan a mai precizat că un bebeluş născut prematur rămâne într-un incubator timp de o lună sau chiar două, timp în care aparatele necesare funcţionează continuu şi se uzează.

"În lipsa unui incubator, oricâte medicamente, orice intervenţii am face, copilul respectiv nu are cum să supravieţuiască. Nu sunt niciodată suficiente. (...) Un copil stă în incubator de la naştere, de la o greutate de 500-600 de grame până ajunge la 1 kilogram şi jumătate sau chiar două kilograme, timp care poate să stea e o lună sau două luni. El ţine ocupat acel ventilator timp în care aparatele funcţionează continuu, se uzează şi sunt indisponibile pentru alţi pacienţi”, a mai adăugat Adriana Dan.

Potrivit medicilor, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti sunt şase săli de naştere în care sunt 13 incubatoare şi şase mese radiante.

Potrivit organizaţiei Salvaţi Copiii, rata mortalităţii infantile în România, în 2017, era de 7,2 la o mie de naşteri, pe când în Uniunea Europeană, 3,6. În 2017, în România au murit 1.358 de copii, 773 fiind din mediul rural, iar 585 din mediul urban.

“Cauzele ţin în principal de accesul mai redus la serviciile medicale, de distanţa mare până la serviciile medicale, de nivelul scăzut de educaţie a mamei şi de veniturile reduse ale gospodăriei”, se arată într-un comunciat al organizaţiei Salvaţi Copiii.

De asemenea, în anul 2016 nu au mai existat decese prin avort, spre deosebire de 2013, când au fost înregistrate şase cazuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici