E.On Gaz: Preţul gazelor trebuie să urce cu 12% la 1 aprilie

Preţul gazelor livrate populaţiei ar trebuie să crească cu 12% la 1 aprilie, ca o primă etapă dintr-un avans pentru întregul an de până la 20%, din cauza majorării cotaţiilor pe piaţa internaţională şi a scumpirii importurilor, consideră reprezentanţii.E.ON Gaz România.

18 afișări
Imaginea articolului E.On Gaz: Preţul gazelor trebuie să urce cu 12% la 1 aprilie

E.On Gaz: Preţul gazelor trebuie să urce cu 12% la 1 aprilie (Imagine: Mediafax Foto)

"Datorită creşterii preţului de achiziţie a gazelor naturale din import, este necesară ajustarea preţului final al gazelor naturale cu circa 12% de la 1 aprilie", se arată într-un comunicat al distribuitorului de gaze controlat de grupul german E.ON transmis marţi agenţiei MEDIAFAX.

Compania susţine că ajustarea tarifelor nu va conduce la creşterea profitului, întrucât din preţul total plătit de populaţie distribuitorului îi revine doar 5% din furnizare, restul de 95% fiind reprezentat de costuri independente.

"Datorită creşterii costurilor noastre de achiziţie a gazelor naturale, ne aşteptăm la o creştere a preţului final la consumator cu până la aproximativ 15-20% pentru restul anului 2008. Prima etapă a acestei creşteri, de aproximativ 12%, este necesară de la 1 aprilie 2008. Compania noastră a informat Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) despre această necesitate", se arată în comunicat.

Dacă preţurile nu vor creşte la 1 prilie, E.ON Gaz România va consemna pierderi de 55 milioane lei în primul trimestru, se spune în comunicat.

"E.ON Gaz România nu îşi măreşte profitul în urma acestei ajustări. Dimpotrivă, deoarece ajustarea preţului final al gazelor naturale a fost amânată cu o lună şi nu a fost suficientă, ne vom confrunta cu pierderi de 55 de milioane de RON în primul trimestru al anului 2008", menţionează sursa citată.

Ultima creştere a preţului gazelor, în medie cu 8,5%, a avut loc la 1 februarie şi a fost determinată de evoluţia preţului gazelor naturale din import şi din producţia internă, precum şi de avansul tarifelor pentru înmagazinare şi distribuţie.

"Fără creşterea preţului final al gazelor nu putem să asigurăm achiziţionarea volumelor de gaze pentru clienţii noştri. Nu putem vinde clienţilor noştri gaze naturale sub preţul nostru de achiziţie", arată E.ON Gaz România.

Aproximativ 40% din gazele livrate clienţilor companiei provine din import. E.ON Gaz România estimează că preţul gazelor din import va creşte în acest an cu circa 25%.

De asemenea, compania susţine că dacă ANRE nu va aproba o nouă creştere a preţului gazelor, E.ON Gaz România fie va întâmpina dificultăţi financiare, fie va reduce importurile. În ambele situaţii, E.ON Gaz nu va putea alimenta clienţii, în special pe cei casnici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici