Conform datelor furnizate de minister, 367 de profesori au părăsit sistemul în primele patru luni ale anului școlar 2025–2026, potrivit EduPedu.
„În perioada septembrie–decembrie 2025 au demisionat din învățământul preuniversitar un număr de 367 de cadre didactice, din care 114 cadre didactice titulare şi debutante şi 253 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată și pe durata viabilității postului”, a transmis Ministerul Educației.
În același răspuns, ministerul a precizat că 56 de cadre didactice funcționează cu normă incompletă în anul școlar 2025–2026, potrivit datelor centralizate de inspectoratele școlare.
Dintre acestea, 45 sunt profesori titulari sau debutanți, 11 sunt cadre didactice angajate pe durata viabilității postului.
Ministerul subliniază că posturile didactice sunt constituite la nivelul unităților de învățământ în baza planurilor-cadru și a proiectelor de școlarizare aprobate de inspectoratele școlare.
„Oferta de curriculum la decizia şcolii nu trebuie să ducă la depășirea numărului maxim de ore pe săptămână stabilit prin planurile-cadru de învăţământ”, se mai arată în răspunsul instituției.
Datele au fost solicitate în contextul noilor reguli privind normele didactice introduse pentru anul școlar 2025–2026.
Potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 5.198/2025, cadrele didactice pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei de predare, însă această decizie implică reducerea proporțională a salariului și a vechimii în muncă.
„Cadrele didactice (…) pot opta, din proprie inițiativă, să nu desfășoare o parte din orele aferente activităților didactice de predare-învățare-evaluare, cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale și a vechimii în muncă”, se arată în procedura de constituire a normelor didactice.
Noile reguli privind norma de predare sunt prevăzute în Legea 141/2025, cunoscută public drept „Legea Bolojan”, care a modificat structura normelor didactice pentru mai multe categorii de profesori.
Printre principalele schimbări:
De asemenea, profesorii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I pot beneficia de o reducere de două ore pe săptămână fără diminuarea salariului, în anumite condiții stabilite de minister.
Modificarea normei didactice reprezintă prima creștere de acest tip din 1995, când Legea statutului cadrelor didactice a stabilit norma standard de 18 ore de predare în învățământul preuniversitar.
În perioada 2025–2030, normele pot include și activități precum pregătirea pentru examene naționale, programe remediale sau activități pentru performanță educațională.