Elev reţinut după ce a încercat să jefuiască o farmacie

Un elev, care a încercat să jefuiască o farmacie din Roşiorii de Vede ameninţând o asistentă cu un pistol de jucărie, a fost prins de un poliţist şi un jandarm, modul cum au acţionat lucrătorii Ministerului de Interne determinând conducerea instituţiei recompensarea lor.

13 afișări
Imaginea articolului Elev reţinut după ce a încercat să jefuiască o farmacie

Elev reţinut după ce a încercat să jefuiască o farmacie (Imagine: Mediafax Foto)

Tentativa de jaf s-a înregistrat, vineri, la ora 19.00, la o farmacie din zona centrală a municipiului Roşiorii de Vede, unde un bărbat cu cagulă pe faţă a ameninţat cu pistolul asistenta de serviciu, solicitându-i încasările zilei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman, subcomisar Adrian Ilicea, femeia l-a îmbrâncit pe agresor, reuşind să fugă din farmacia pe care a închis-o prin exterior.

"Alertaţi, poliţiştii au venit operativ la faţa locului, dar nu au putut intra în farmacie, deoarece infractorul a folosit un instinctor care a provocat o ceaţă lăptoasă. Intervenţia ulterioară a poliţiştilor a dus la imobilizarea bărbatului ascuns într-o cameră din interiorul farmaciei,", a declarat subcomisar Adrian Ilicea.

Hoţul, Mihăiţă T., a împlinit recent 18 ani şi este elev la un liceu din Roşiorii de Vede, iar pistolul pe care l-a pus la tâmpla asistentei farmacist era o armă din plastic, la percheziţie constatându-se că acesta avea într-o geantă un dispozitiv pentru electroşocuri, un spray paralizant, un cuţit de 21 de centimetri şi mânuşi chirurgicale.

Anchetatorii au mai stabilit ca tânărul este autorul unei tâlhării comise în urmă cu câteva săptămâni în Roşiorii de Vede, când într-o noapte, într-o scară de bloc, i-a luat cu forţa unei femei geanta cu bani şi acte.

Tânărul a fost reţinut sub acuzaţia de tentativă de tâlhărie.

Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor a dispus ca agentul de poliţie şi subofiţerul jandarm care se aflau în echipajul de siguranţă publică să fie recompensaţi pentru operativitatea cu care s-au deplasat la locul incidentului şi pentru modul profesionist în care au acţionat.

La rândul său, conducerea IPJ Teleorman a dispus recompensarea bănească a poliţistului, pentru acest lucru primind sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor - Teleorman şi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual - Biroul Teritorial Teleorman.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici