Elveţia sprijină sistemul sanitar din România cu şapte milioane de euro

Elveţia va sprijini, din 2010, sistemul sanitar românesc cu suma de şapte milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru dezvoltarea sistemului medical de urgenţă.

51 afișări
Imaginea articolului Elveţia sprijină sistemul sanitar din România cu şapte milioane de euro

Elveţia sprijină sistemul sanitar din România cu şapte milioane de euro (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, s-a întâlnit, joi, la sediul instituţiei, cu ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Livio Hurzeler.

În cadrul discuţiilor a fost abordată continuarea asistenţei oferite de Guvernul Confederaţiei Elveţiene în domeniul sănătăţii publice din România, ca temă principală de cooperare în cadrul Proiectului Elveţian de Solidaritate pentru noile state membre al UE. Acordul cadru dintre cele două guverne va fi semnat cel mai probabil în primul semestru al anului 2010.

Ambasadorul Livio Hurzeler a declarat că Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare are prevăzuţi aproximativ şapte milioane de euro pentru proiecte care au în vedere dezvoltarea sistemului medical de urgenţă.

Proiectele vor viza pregătirea personalului prespitalicesc şi spitalicesc în îngrijirea medicală de urgenţă şi a personalului care asigură serviciile medicale de urgenţă cu ajutorul elicopterelor.

La întâlnire au mai participat subsecretarul de stat Raed Arafat şi consilierul ambasadorului Confederaţiei Elveţiene, Simon Geissbuhler.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici