Eugen Bogatu a fost arestat. Directorul CNAPM l-a ajutat pe Baaklini să evite controalele portuare

Eugen Bogatu a fost arestat pentru favorizarea infractorului şi trafic de influenţă, fiind acuzat că l-ar fi ajutat pe Said Baaklini să evite controalele portuare în cazul celor patru motoare de la UCM Reşiţa şi i-ar fi cerut două milioane de lei pentru ca acestea să fie scoase urgent din ţară.

150 afișări
Imaginea articolului Eugen Bogatu a fost arestat. Directorul CNAPM l-a ajutat pe Baaklini să evite controalele portuare

Eugen Bogatu a fost arestat. Directorul CNAPM l-a ajutat pe Baaklini să evite controalele portuare (Imagine: Cristian Andreescu/Mediafax Foto)

Directorul Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, este cercetat de procurori pentru favorizarea infractorului şi trafic de influenţă, precum şi pentru infracţiunea de a intermedia şi de a înlesni efectuarea de operaţiuni comerciale de către un agent economic privat, dacă fapta este de natură a-i aduce direct şi indirect foloase necuvenite, săvârşită de o persoană care, în virtutea funcţiei, are sarcina de a supraveghea şi controla un agent economic privat, se arată într-un comunicat de luni al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul lui Said Baaklini, administrator al SC Libarom Agri SRL, Adrian Chebuţiu, preşedinte al Consiliului de Administraţie al UCM Reşiţa şi Coriolan Adrian Preda, director executiv al societăţii. Aceştia sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, pentru tentativă de evaziune fiscală şi, respectiv, complicitate la evaziune fiscală, precum şi alte infracţiuni economico-financiare.

"Din probele administrate până în prezent, procurorii au stabilit că, în cursul lunii august 2010, SC UCM Reşiţa SA a vândut SC Libarom Agri SRL un număr de patru motoare contra sumei totale de 250 milioane euro. Motoarele respective erau într-o avansată stare de degradare, nu erau funcţionale, erau alcătuite din piese uzate, demontate de la alte instalaţii. În aceste condiţii, prin constatare tehnico-ştiinţifică administrată în cauză a rezultat că valoarea reală a mărfii respective era de aproximativ 213.000 euro", potrivit procurorilor DNA.

În baza acestei facturi supraevaluate, în septembrie 2010, SC Libarom Agri SRL, reprezentată de Said Baaklini, a solicitat restituirea de la bugetul de stat a taxei pe valoarea adăugată aferentă acestei tranzacţii, în sumă de 253.749.507 lei, echivalentul a 60 de milioane de euro.

Pentru ca această operaţiune să nu fie verificată şi descoperită de către autorităţile de stat în domeniu, Said Baaklini a făcut demersuri pentru a exporta cele patru motoare către o societate comercială din Republica Guineea, pentru "a îndepărta aceste mărfuri de pe teritoriul României".

"Având în vedere caracterul urgent al acestei măsuri, Said Baaklini a beneficiat de ajutorul inculpatului Bogatu Eugen care, în cursul lunii noiembrie 2010, în calitatea sa de director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul CNAPM, i-a furnizat informaţii şi i-a acordat consultanţă inculpatului Said Baaklini referitor la procedurile vamale şi la modalităţile de a evita controalele autorităţilor legal investite", au precizat procurorii DNA.

Eugen Bogatu a intervenit pentru angajarea unui vas comercial cu care urmau să fie transportate în Republica Guineea cele patru motoare şi pentru efectuarea tuturor operaţiunilor şi demersurilor portuare necesare pentru ca acestea să fie scoase urgent din România.

De asemenea, Bogatu Eugen a pretins de la Said Baaklini suma de 20 de miliarde de lei vechi (două milioane de lei noi, n.r.), atât pentru sine cât şi pentru un operator portuar din Constanţa, "în proporţii neprecizate", pentru a interveni pe lângă operatorul portuar respectiv şi pe lângă o agenţie de shipping, în scopul de a rezolva problema transportului mărfurilor.

"Influenţa asupra operatorului portuar rezidă din funcţia inculpatului Bogatu Eugen de preşedinte al Comisiei de acordare a licenţelor de operare în Portul Constanţa. În plus, acesta a făcut personal intervenţii pe lângă mai multe persoane pentru a se împiedica descărcarea mărfurilor de pe vas, în încercarea de a evita verificarea şi evaluarea acestora, astfel încât să nu poată fi constatate discrepanţele dintre mărfurile concret îmbarcate pe vas şi documentele comerciale ale acestora", se mai arată în comunicatul DNA.

De asemenea, Eugen Bogatu a redactat, împreună cu Said Baaklini, memorii, petiţii şi adrese de protest către ANCEX, Autoritatea Naţională a Vămilor, Compania Maritimă Constanţa, Punctul de Trecere a Frontierei Constanţa, CNAPM Constanţa SA şi UMEX.

"Cu toate acestea, exportul efectiv al mărfurilor a fost împiedicat de intervenţia parchetului", au precizat procurorii.

Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Eugen Bogatu acuzaţiile şi au dispus, duminică, reţinerea lui pentru 24 de ore.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, arestarea preventivă a lui Eugen Bogatu, pe o perioadă de 29 de zile.

Decizia poate fi contestată la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

În acest dosar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au pus sub învinuire pentru favorizarea infractorului şi pe senatorul PDL Mircea Banias.

Potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul APM Constanţa şi redactată în septembrie 2010, Eugen Bogatu deţine în coproprietate zece terenuri. Dintre acestea, patru sunt în Eforie Sud, câte unul în Băile Tuşnad, Murighiol, Babadag şi Bucureşti şi două în Năvodari.

În declaraţia de avere, Eugen Bogatu a consemnat că este proprietar a opt imobile, dintre care câte unul sunt situate în Constanţa, Bucureşti şi Sinaia, iar cinci sunt în Eforie Nord. Doar imobilul din Constanţa este moştenit, restul fiind cumpărate. Bogatu are un Mercedes Benz, cumpărat în 2008. Şeful Domenii Portuare din APM Constanţa mai are pe numele lui deschise cinci conturi, toate la Alpha Bank, alte opt fiind deschise pe numele altor membri ai familiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici