Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 va merge în paralel cu ancheta Parchetului, după un amendament al lui Eugen Nicolicea

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat, marţi, că a elaborat un amendament la proiectul de hotărâre prin care se înfiinţează Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, astfel încât aceasta nu se va suprapune peste ancheta Parchetului.

433 afișări
Imaginea articolului Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 va merge în paralel cu ancheta Parchetului, după un amendament al lui Eugen Nicolicea

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 va merge în paralel cu ancheta Parchetului, după un amendament al lui Eugen Nicolicea

„Pentru a nu mai exista niciun fel de confuzii am făcut un amendament ( la proiectul de hotărâre, n.r.) în care se precizează foarte clar că obiectul Comisiei nu poate să constituie cercetarea în zona infracţiunilor de abuz în serviciu şi de falsificare a documentelor electorale, infracţiune de care nu am prea auzit, în aşa fel încât să nu ne suprapunem peste ancheta făcută de Parchet”, a precizat Nicolicea.

El a mai spus că reprezentanţii instituţiilor sunt obligaţi să participe la şedinţele Comisiei, în timp ce elelalte persoane fizice, fiind citate, sunt invitate să participe.

Nicolicea a mai spus că refuzul de a participa se va face cu asumarea riscului de a ascunde adevărul şi de a suferi consecinţele de rigoare.

Nicolicea a fost desemnat de grupul PSD din Cameră pentru a face parte din această Comisie de anchetă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici