Felix, fratele lui Bercea Mondial, urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova au început, miercuri, urmărirea penală împotriva lui Gheorghe Anghel, zis Felix, fratele lui Sandu Anghel, cunsocut drept Bercea Mondial, sub acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani.

105 afișări
Imaginea articolului Felix, fratele lui Bercea Mondial, urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

Felix, fratele lui Bercea Mondial, urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani (Imagine: Shutterstock)

Potrivit şefului Parchetului Curţii de Apel Craiova, Elisabeta Ponea, în cazul dosarului de evaziune fiscală şi spălare de bani, care este instrumentat de unul dintre procurorii craioveni, s-a început urmărirea penală împotriva lui Gheorghe Anghel.

"Pot să vă confirm că cele două dosare care au ajuns la noi se află acum în lucru, iar în unul dintre acestea, s-a început urmărirea penală împotriva lui Gheorghe Anghel, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani", a declarat Elisabeta Ponea.

În 24 martie, peste 200 de poliţişti şi jandarmi din judeţul Olt au descins, în mai multe locuinţe aparţinând lui Sandu Anghel şi fraţilor săi, cercetările făcându-se pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

În urma acţiunii, procurorii au ridicat mai multe înscrisuri şi obiecte necesare cercetărilor în dosare de spălare de bani şi evaziune fiscală, anchetatorii căutând totodată şi cuţitul cu care Bercea Mondial l-ar fi înjunghiat pe nepotul său.

Anchetatorii au mai găsit, în timpul percheziţiilor făcute în peste 13 locaţii din Drăgăneşti-Olt şi Slatina, la unul dintre imobilele unuia dintre fraţii lui Bercea Mondial, 200.000 de euro.

În timpul percheziţiilor, Gheorghe Anghel, zis Felix, tatăl lui Ionuţ Anghel, cunoscut drept Mercedes, tânărul care ar fi fost înjunghiat de Bercea Mondial, a fugit de acasă pentru a scăpa de anchetatori.

Tot atunci, Ministerul Public anunţa că dosarele Parchetului Tribunalului Olt având ca obiect comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani au fost preluate pentru finalizarea cercetărilor de către Parchetul Curţii de Apel Craiova, inclusiv dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, cercetat, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor. Astfel, procurorul de caz Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt a predat Parchetului Curţii de Apel Craiova dosarul în care Sandu Anghel este cercetat pentru tentativă de omor.

Sandu Anghel a fost arestat de Tribunalul Olt în 20 februarie, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici