Rezultatele studiului ANCOM arată că timpul mediu petrecut zilnic pe internet este de 4 ore și 19 minute, cu vârfuri de 5 ore şi 30 de minute pentru adolescenţii de 14-17 ani sau tinerii de 18-24 ani.
Principalele scopuri ale utilizării internetului sunt comunicarea, pentru 96% dintre respondenți, divertismentul (92%) și socializarea pe rețelele sociale (92%). Trei sferturi (75%) folosesc internetul pentru informare și, respectiv, cumpărături.
În topul platformelor online utilizate conduc rețelele sociale, despre care 96% dintre respondenți spun că le folosesc zilnic, cu o durată medie de peste 100 de minute. Tinerii între 14-17 ani petrec pe rețele sociale aproape 3 ore zilnic.
Platformele de căutare și informare sunt folosite de 93% dintre respondenți, iar cele de video/music streaming de 90%.
De asemenea, platformele de cumpărături și servicii sunt utilizate de 83% dintre respondenți, iar jocurile online au o penetrare de 37% la nivel general, dar procentul este de 72% în rândul tinerilor de 14-17 ani.
Studiul arată că 65% dintre respondenți au fost expuși, în ultimele 12 luni, la cel puțin o formă de fraudă sau conținut înșelător pe internet și aproape jumătate dintre aceştia și-au schimbat modul în care utilizează platformele online ca urmare a experiențelor negative întâlnite.
Astfel, 51% au identificat conținut cu dezinformare și informații false, 38% au întâlnit deepfake și conținut fals generat cu inteligența artificială, 33% au identificat conturi false și impersonarea unor persoane/instituții, iar asupra a 31% dintre respondenți s-au încercat tentative de obținere frauduloasă a datelor sau phishing.
Totodată, 52% dintre respondenți consideră că sunt informați despre riscurile platformelor online, iar 79% știu că pot raporta conținutul ilegal direct la platformele online.
În percepția respondenților studiului, platformele online asociate cu cele mai ridicate riscuri în utilizare sunt: TikTok (47%), Roblox și Snapchat (33 – 34%), Facebook, Discord și X (cu 29 – 30%). La polul opus, Pinterest, YouTube și LinkedIn sunt considerate deloc sau foarte puțin riscante de peste 60% dintre respondenţii care le cunosc.
68% dintre respondenți declară că verifică și, la nevoie, modifică setările de confidențialitate și securitate ale conturilor, iar 43% își limitează informațiile personale publicate online, în timp ce 40% folosesc autentificarea în doi pași.
70% dintre respondenți consideră utile funcțiile de control parental și setările de siguranță oferite de platformele online pentru protejarea copiilor şi adolescenţilor, însă utilizarea lor efectivă rămâne redusă: doar 34% dintre părinți limitează timpul de acces, folosesc funcții de control parental sau monitorizează conținutul accesat de copii.
Peste jumătate (52%) dintre părinții cu copii minori au fost de acord cu crearea unui cont pe platformele online de către copiii lor, din care: 74% părinţi cu copii de 15-17 ani, 63% părinți cu copii de 12-14 ani, scăzând la 38% pentru părinții cu copii sub 12 ani.
47% dintre minorii participanți la studiu nu au cerut acordul părintelui la crearea conturilor pe rețelele sociale, iar o treime dintre minori spun că părinții lor nu folosesc nicio măsură tehnică de control.
Studiul a fost realizat la comanda ANCOM, prin interviuri online, și s-a desfășurat în perioada 4 august – 1 septembrie 2026 pe un eșantion de 1.450 de respondenți.