FEN: Executivul să caute în alte zone soluţii pentru economiile bugetare

Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) cere, vineri, Executivului să caute în alte zone soluţii pentru realizarea economiilor bugetare fără afectarea şcolii, mai ales că prin permanentele rectificări negative care au vizat domniul şi reducerea a peste 19.000 de posturi a fost depăşită cota de reduceri.

10 afișări
Imaginea articolului FEN: Executivul să caute în alte zone soluţii pentru  economiile bugetare

FEN: Executivul să caute în alte zone soluţii pentru economiile bugetare (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Într-un comunicat de vineri, Federaţia Educaţiei Naţionale informează că aplicarea în sistemul educaţional a prevederilor articolului 10 din Legea 329/2009 nu este oportună întrucât economiile făcute la bugetul educaţiei prin neaplicarea prevederilor Legii 221/2008, prin permanentele rectificări negative ce au vizat domeniul şi prin reducerea a peste 19.000 de posturi depăşesc cu mult cota de reduceri a cheltuielilor ce ar reveni acestui domeniu bugetar.

"Din punctul de vedere al FEN negocierea s-a purtat la 6 mai, când reprezentanţii Guvernului s-au angajat să asigure integral fondurile necesare cheltuielilor de personal din învăţământ pentru tot anul 2009. Nu putem să mai revenim asupra acestui aspect. Este treaba Guvernului şi a primul ministru să asigure fondurile pentru salarii şi să nu aplice Legea 329/2009 pentru salariaţii din învăţământ",a declarat Teodor Fîrţonea, preşedinte executiv FEN, citat în comunicat.

Potrivit liderului sindical, prin aplicarea concediului fără plată elevilor şi studenţilor li se încalcă dreptul fundamental la educaţie, iar programa şcolară nu mai poate fi parcursă în totalitate, afectând astfel grav elevii care vor susţine examene la sfârşitul acestui an şcolar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici