Fiul judecătorului Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran, acuzaţii de şantaj şi fals în înscrisuri. Toate dosarele, clasate/ „Recunoaşte că a făcut denunţuri la DNA”. „Au fost jocuri de culise?”

Avocatul Alexandru Ion-Tudoran, fiul judecătorului Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost vizat de mai multe acuzaţii de şantaj şi fals, scrie publicaţia România Liberă, dar toate au fost clasate. Într-o cauză chiar judecătorul a trimis adresă instanţei.

1380 afișări
Imaginea articolului Fiul judecătorului Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran, acuzaţii de şantaj şi fals în înscrisuri. Toate dosarele, clasate/ „Recunoaşte că a făcut denunţuri la DNA”. „Au fost jocuri de culise?”

Fiul judecătorului Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran, acuzaţii de şantaj şi fals în înscrisuri. Toate dosarele, clasate/ „Recunoaşte că a făcut denunţuri la DNA”. „Au fost jocuri de culise?”

Omul de afaceri Cezar Panait, administrator al SC Terradox Solutions SRL, l-a angajat pe avocatul Alexandru Ion-Tudoran să îi ofere servicii de consultanţă juridică în anul 2010. Doi ani mai târziu, când Panait i-a solicitat să-l reprezinte într-o anchetă derulată de DNA împotriva sa, avocatul a refuzat, scrie România Liberă.

Situaţia a dus la un conflict, iar omul de afaceri a cerut instanţelor învestirea cu titlu executoriu a contractului de asistenţă juridică. Cu această ocazie, cel care îl angajase a aflat că Alexandru Ion-Tudoran nu era avocat membru al Baroului Bucureşti, deşi îşi asumase această calitate.

TITLURILE ZILEI

În lumina noilor informaţii, omul de afaceri s-a adresat Judecătoriei Sector 1 Bucureşti pentru a obţine anularea contractului de asistenţă juridică încheiat cu avocatul Ion-Tudoran.

„Pârâtul (Alexandru Ion-¬Tudoran) era conştient că reclamanta (Terradox Solutions SRL) crede că este avocat, el însuşi contribuind la introducerea acestei reprezentări a realităţii prin folosirea însemnelor specifice profesiei de avocat. În contract s-a folosit denumirea de Cabinet Individual de Avocat Ion-Tudoran Alexandru, înregistrat la Baroul Bucureşti, reprezentat de avocat titular Ion-Tudoran Alexandru, folosindu-se şi ştampila de avocat… Domnul Ion-Tudoran Alexandru a desfăşurat activităţi de consultanţă juridică, întocmind şi avizând contracte pe care reclamanta le-a încheiat în exercitarea activităţii ei. A întocmit şi semnat încheieri de atestare avocaţială prin care a atestat, în temeiul dispoziţiilor art. 3, lit. c) din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, identitatea părţilor, conţinutul şi data actului în cauză. Pârâtul a exercitat activităţi de reprezentare în faţa organelor de urmărire penală, executorilor judecătoreşti, precum şi în faţa Oficiului Registrului Comerţului…

În desfăşurarea activităţii, pârâtul aplica ştampila de avocat pe care era înscris numele de Ion-Tudoran Alexandru, Cabinet de Avocat, Uniunea Naţională a Barourilor din România, Baroul Bucureşti, precum şi numele Ion-Tudoran Alexandru, Avocat, UNBR şi CNP-ul acestuia. La data de 26.10.2012 subscrisa Terradox Solutions SRL am primit de la UNBR adresă prin care eram informaţi că dl Ion-Tudoran Alexandru nu este înscris în Tabloul avocaţilor al vreunui barou din ţară, barou component al UNBR.“, se arată într-un extras din sesizare.

România Liberă notează că în mod surprinzător, în aprilie 2013, magistraţii Judecătoriei Sector 1 – Secţia Civilă au primit o adresă de la judecătorul de penal Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran (tatăl avocatului), prin care acesta le cerea să nu mai trimită adrese şi citaţii la adresa sa, deoarece fiul său nu mai locuieşte acolo.

“Se poate însă uşor presupune că judecătorul de la Curtea de Apel Ion-Tudoran a vrut să-i intimideze pe colegii săi din civil de la Judecătoria Sector 1, căci situaţia de fapt este nemaiîntâlnită. Judecătorul Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran nu avea niciun drept să se adreseze instanţei Judecătoriei Sector 1, nefiind parte în dosarul 54427/299/2012 în care erau analizate pe latură civilă presupusele escrocherii ale fiului său. Cu toate acestea, se pare că judecătorul s-a deplasat personal la Judecătoria Sector 1 şi a depus prin Registratură scrisoarea sa de o pagină ce avea, probabil, rolul de a arăta că EL este tatăl pârâtului Alexandru Ion-Tudoran. Un trafic de influenţă ce, din fericire, nu a funcţionat la Completul C 36 Civil al Judecătoriei Sector 1”, menţionează publicaţia.
“Vă adresez rugămintea ca, pe viitor, să verificaţi datele privind citarea sau îndeplinirea altor acte procedurale, iar în ceea ce priveşte relaţiile necesare efectuării acestor proceduri, să vă adresaţi organelor competente în materie“ – le-a scris, judecătorul Ion-Tudoran colegilor de la Judecătoria Sector 1.

Datele de la ANAF arată că şi în prezent entitatea numită Cabinet de Avocat Ion-Tudoran Alexandru îşi are sediul în imobilul în care locuieşte judecătorul.

În cele din urmă, judecătorii au decis anularea contractului de asistenţă juridică încheiat între Cabinet Individual Avocat Ion-Tudoran Alexandru şi SC Terradox Solutions SRL.

Într-un drept la replica către România Liberă se arată că prin contractul de asistenţă juridică încheiat cu SC Terradox Solutions SRL a fost inserată o clauză penală prin care părţile puteau denunţa contractul de asistenţă juridică sub sancţiunea unei despăgubiri echivalente cu numărul de luni rămase până la expirarea contractului. “La acea dată, administratorul societăţii a considerat că încercarea de mediere reprezintă un şantaj şi în mod legal şi-a exercitat dreptul de a depune plângere penală împotriva subsemnatului. (…)Precizez că în acest moment între cele două părţi a fost încheiată o mediere, serviciile juridice prestate fiind reluate. (…) Precizez că tatăl meu nu a avut cunoştinţă niciodată şi nicio legatură cu dosarul penal”, se arată în dreptul la replică.

Imediat după ce calitatea reală a fiului de judecător a ieşit la iveală, între acesta şi omul de afaceri Panait a avut loc şi un schimb de mesaje, considerat presiune şi o formă de şantaj din partea patronului SC Terradox Solutions SRL.

„Bună ziua Domnule Panait. Acest mesaj nu este o dovadă de slăbiciune, ci înţelepciune. Decât un război sângeros, mai bine o înţelegere corectă. Prin concesiuni reciproce sunt convins că putem ajunge la un numitor comun în vederea găsirii unei căi de mijloc aşa cum este normal între doi domni.“

„Salut Cezar. În mesajul anterior ţi-am întins o mână apelând la înţelepciunea ta! Nu ai înţeles să răspunzi intenţiei mele de tranzacţionare, iar oferta a expirat şi am luat act de poziţia ta. Sunt convins că ai fost sfătuit în consecinţă de implicaţiile acţiunii tale. Îţi doresc numai bine şi sănătate, Alexandru Tudoran”

Mesajele veneau în contexul în care Tudoran solicita 30.000 de euro drept despăgubiri pentru ceea ce el considera a fi rezilierea ilegală.

“În caz contrar, dacă nu primea 30.000 de euro, Alexandru Ion-Tudoran ameninţa că se va duce la DNA şi va denunţa anumite fapte ale afaceristului Panait. În această situaţie, Cezar Panait s-a văzut nevoit să reclame procurorilor şantajul la care era supus. Şi, având în vedere că făptuitorul era avocat, a înaintat o sesizare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, scrie publicaţia.

Plângerea a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, acolo unde procurorii au stabilit că Alexandru Ion-Tudoran nu este avocat aşa că au declinat dosarul penal către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în noiembrie 2013.

Conform sursei citate, timp de un an, în această cauză, nu a fost audiat nimeni, nici măcar omul de afaceri care a depus sesizarea.

În mai 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au ajuns şi ei la concluzia că fiul judecătorului nu a şantajat, ci doar „a învederat unei persoane că urmează să uziteze căile legale în vederea realizării unui interes pe care îl considera legitim”.

“Menţionez că am solicitat expres, prin adresele existente în dosarul cauzei, să fiu citat în vederea audierii, dar organele de urmărire penală au considerat că declaraţia unei persoane ce a fost supusă şantajului nu este relevantă într-o astfel de cauză”, a declarat Cezar Panait în faţa judecătorului de cameră preliminară.

La termenul din 30.10.2015 s-a respins cererea de retrimitere a dosarului la procurori, fiul magistratului Corneliu Ion-Tudoran de la Curtea de Apel fiind absolvit de orice infracţiune.

“Desigur, salvarea avocatului Alexandru Ion-Tudoran de răspunderea penală s-ar putea pune uşor pe seama relaţiilor pe care tatăl său, penalistul Corneliu Ion-Tudoran – de la Curtea de Apel Bucureşti, le are cu colegii procurori sau judecători. Însă nu există nici o dovadă în acest sens. Sau o au doar autorităţile abilitate să vegheze la buna derulare a actului de justiţie. Există însă ascunsă în dosarul de la Judecătoria Sectorului 1 o declaraţie a petentului Cezar Panait ce poate explica multe: „Menţionează că, în declaraţia dată, intimatul (Alexandru Ion-Tudoran – n.r.) recunoaşte că a făcut denunţuri la DNA pe baza informaţiilor din cadrul societăţii, astfel că şantajul s-a materializat, întrucât acesta nu a primit cei 30.000 de euro, fiind anulat în instanţă contractul de asistenţă juridică pe motiv că nu este avocat”.

Ce ascunde această declaraţie trecută prea uşor cu vederea de judecătorul de cameră preliminară? Exact faptul că fiul judecătorului Corneliu Ion-Tudoran, Alexandru Ion-Tudoran, a devenit denunţător al DNA. Trecând peste faptul că în niciun sistem judiciar nu poate fi acceptată turnătoria unui avocat privind clientul său, nu este exclus ca aceasta să fi fost condiţia pusă pentru a fi salvat de dosarul de şantaj: colaborarea cu DNA. Întrebarea este însă unde s-a oprit această colaborare. La fiul Alexandru sau l-a cuprins şi pe tatăl, mare magistrat? Pentru a-şi salva copilul de acuzaţia de şantaj (şi procurorii chiar s-au chinuit să nu adune probe), a intrat şi judecătorul Ion-Tudoran în aceste jocuri de culise? Cum multe dosare instrumentate de procurorii DNA ajung să fie confirmate fix de judecătorul penalist Corneliu Ion-Tudoran, ce s-a oferit la schimb? “, precizează materialul din România Liberă.

În dreptul la replică, Tudoran vorbeşte şi despre denunţ, dar spune că a vizat o altă persoană: “Precizez că nu am fost denunţător împotriva clientului meu, ci împotriva unui terţ care nu se bucura de privilegiul de confidenţialitate, pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, pe care legea mă obligă să le denunţ.”

În afară de denunţul privind săvârşirea infracţiunii de şantaj, fiul judecătorului Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran s-a plasat în atenţia procurorilor şi pentru fapte de fals în înscrisuri private şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Cel care a făcut sesizarea este tot omul de afaceri Cezar Panait. Angajat să îi ofere consultanţă şi servicii juridice în baza declaraţiei sale că este avocat membru al Baroului Bucureşti, Alexandru Ion-Tudoran a semnat în fals şi a depus în februarie 2012 la Registrul Comerţului o hotărâre a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SC Cezion Investment SRL.

În baza acestui act, lui Cezar Panait i s-a prelungit mandatul de administrator al SC Cezion Investment SRL, deşi nu îşi dorea acest lucru. În documentul realizat şi depus de Alexandru Ion-Tudoran se specifica în mod fals că la şedinţă a participat şi un acţionar din Cipru, deşi niciun reprezentant al acestuia nu era present, precizează jurnaliştii de la România Liberă.

În lipsa unei convocări şi a unui proces-verbal al şedinţei AGOA, Alexandru Ion-Tudoran a întocmit însă toate formalităţile pentru a înregistra la Registrul Comerţului respectiva hotărâre.

Deşi s-a constatat că Ion-Tudoran Alexandru a semnat acte în numele afaceristului Panait fără a avea un mandat de la acesta, s-a considerat că „fapta de a semna un act în numele altei persoane nu se circumscrie niciunuia din elementele materiale a laturii obiective a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ci este vorba de un litigiu civil”, notează publicaţia.

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a închis dosarul pe motiv că s-a considerat că Alexandru Ion-Tudoran şi-a atribuit semnătura unei alte persoane, fără a avea mandat, dar nu a creat un prejudiciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici