FMI menţine calendarul iniţial de adoptare a legii salarizării unice

Fondul Monetar Internaţional (FMI) menţine termenul până la care autorităţile române trebuie să adopte legea salarizării unice, a afirmat, miercuri, şeful misunii de evaluare a Fondului în România, Jeffrey Franks, arătând, însă, disponibilitate pentru discuţii cu Guvernul pe această temă.

22 afișări
Imaginea articolului FMI menţine calendarul iniţial de adoptare a legii salarizării unice

FMI menţine calendarul iniţial de adoptare a legii salarizării unice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am fost citaţi incorect ieri (marţi - n.r.). Noi ne menţinem calendarul iniţial de adoptare a legii salarizării unice, însă vom avea discuţii în acest sens cu Guvernul", a spus Franks după întâlnirea dintre reprezentanţii FMI şi cei ai Ministerului Finanţelor.

Preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunţat, marţi, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii FMI că experţii instituţiei au propus amânarea termenului pentru ca în această perioadă să poată avea loc un dialog eficient cu partenerii sociali şi să fie făcute simulări privind aplicarea acestei legi.

În acordul cu FMI, Guvernul s-a angajat să adopte legea salarizării unice până la 30 octombrie 2009. Autorităţile române se angajează să unifice şi să simplifice grila de calcul a salariilor, precum şi sistemul de bonusuri aplicate în sectorul public.

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că o decizie privind amânarea termenului de aprobare a legii unice a salarizării bugetarilor va fi luată după întâlnirea delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu premierul Emil Boc.

Mocanu a adăugat că Ministerul Muncii a primit de la Guvern termenul de finalizare a proiectului până pe 14 august şi încearcă să-l respecte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici