Fondul "Operaţiuni Valutare Speciale" - ICE Dunărea poate fi consultat de miercuri la CNSAS

Documentele din Fondul "Operaţiuni Valutare Speciale" (OVS) - Întreprinderea de Comerţ Exterior (ICE) Dunărea pot fi studiate, începând de miercuri, la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), informează instituţia.

301 afișări
Imaginea articolului Fondul "Operaţiuni Valutare Speciale" - ICE Dunărea poate fi consultat de miercuri la CNSAS

Fondul "Operaţiuni Valutare Speciale" - ICE Dunărea poate fi consultat de miercuri la CNSAS (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Prin preluarea acestui fond, de la Serviciul de Informaţii Externe (SIE), a fost întregită la CNSAS arhiva ICE Dunărea.

Documentele pot fi studiate la CNSAS de cercetătorii acreditaţi şi de cei care solicită acces la documentele întocmite pe numele lor de fosta Securitate, dacă acestea fac parte din acest fond.

Totodată, CNSAS informează că Serviciul Român de Informaţii (SRI) a predat vineri consiliului un număr de 1.498 dosare, însumând 3.128 de volume.

Subiectul predării ultimei părţi a arhivei ICE Dunărea către CNSAS a stârnit o dispută între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta în noiembrie anul trecut.

Preşedintele Traian Băsescu iniţiase o hotărâre de desecretizare a ultimei părţi a arhivei Dunărea, însă solicitarea a fost respinsă în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), ca urmare a opoziţiei premierului. Ponta a spus atunci că iniţiativa nu a figurat pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, el arătând că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să spună adevărul şi să nu "vină cu şmecherii".

Iniţiativa lui Băsescu a fost aprobată, urmare a declanşării unei proceduri ulterioare, astfel că SIE a predat CNSAS respectivele documente.

Băsescu a mai declarat atunci că intuieşte o presiune uriaşă a lui Dan Voiculescu pe premierul Ponta pentru ca arhiva ICE Dunărea să nu fie desecretizată.

Întreprinderea de Comerţ Exterior Dunărea a fost o firmă a Securităţii care se ocupa de comerţul exterior al României. ICE Dunărea percepea un comision de 1,4 la sută din rulajul unei întreprinderi la export şi 1,2 la sută în cazul importului. Toate marile întreprinderi de stat care făceau comerţ exterior lucrau prin ICE Dunărea. Relaţia cu partenerii externi se realiza prin firma cipriotă Crescent Commercial & Maritime şi reprezentanţa acesteia din Bucureşti, condusă de Dan Voiculescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici