Prima pagină » Social » Un șofer din Iași a intrat cu mașina în 6 autoturisme parcate, a plonjat într-un râu și a fugit

Un șofer din Iași a intrat cu mașina în 6 autoturisme parcate, a plonjat într-un râu și a fugit

Un șofer care ar fi pierdut controlul direcției a intrat sâmbătă seara cu mașina în șase mașini parcate pe o stradă din Iași, iar apoi a plonjat cu mașina în râul Bahlui. Acesta a părăsit locul accidentului și este căutat de polițiști.
Un șofer din Iași a intrat cu mașina în 6 autoturisme parcate, a plonjat într-un râu și a fugit
Foto: Alex Nicodim/Mediafax Foto
Cosmin Pirv
25 oct. 2025, 22:58, Social

IPJ Iași a fost sesizat sâmbătă seara prin apel la 112 cu privire la faptul că în municipiul Iași a avut loc un accident rutier.

În urma cercetărilor a rezultat că un șofer ar fi condus o mașină pe strada Arhitect Berindei, ar fi pierdut controlul vehiculului şi ar fi acroşat şase autoturisme care se aflau parcate.

În urma impactului, atât autoturismul în cauză, cât şi una dintre mașinile parcate, au fost proiectate în râul Bahlui, conducătorul auto părăsind locul accidentului.

Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului şi pentru identificarea șoferului.