Fostul principe Nicolae povesteşte în premieră cum a fost când i s-a retras titlul

Fostul principe Nicolae al României a vorbit, într-un interviu pentru publicaţia elveţiană L'Illustre, despre momentul în care a fost exclus din succesiunea la Coroana României şi a explicat că nu a văzut niciodată documentul original care atestă acest lucru.

1864 afișări
Imaginea articolului Fostul principe Nicolae povesteşte în premieră cum a fost când i s-a retras titlul

Fostul principe Nicolae povesteşte momentul când i-a fost retras titlul: M-au chemat la Bucureşti, am fost primit în biroul în care bunicul meu a fost obligat să abdice, în 1947

În 2015, regele Mihai a decis să îi retragă titlul de "principe al României" nepotului său Nicolae şi să îl excludă din succesiunea la Coroana României.

Mama fostului principe, principesa Elena, a primit înştiinţarea acestei decizii printr-o scrisoare personală trimisă de regele Mihai. Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I şi principesa Margareta. După retragerea titlului de "principe al României", nepotul regelui devenea "domnul Medforth-Mills".

Nicolae, în vârstă de 33 de ani, primise titlul de principe în 2010, iar, din 2008, a participat la diferite acţiuni ecologiste şi caritabile în România.

Oficial, motivul excluderii lui Nicolae nu a fost clar: "În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» şi calificativul de «Alteţă Regală».

De asemenea, Regele l-a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi", se arăta în anunţul transmis de Casa Regală.

"Nu am primit niciodată explicaţii credibile din partea familiei mele. Decizia a fost luată fără ca eu să fiu informat, în timp ce mă aflam în vacanţă în Croaţia.

M-au chemat la Bucureşti, am fost primit în biroul în care bunicul meu a fost obligat să abdice, în 1947, de mătuşa mea, unchiul meu şi un membru al cabinetului.

Am primit o copie a deciziei, fără nicio explicaţie, nu am văzut niciodată originalul, nici nu am putut să vorbesc cu bunicul înainte de moartea sa. Evident, am fost foarte şocat", a declarat Nicolae pentru publicaţia L'Illustre.

Publicaţia elveţiană scrie că momentul a fost un şoc pentru cei care se gândeau că Nicolae va moşteni Coroana României într-o zi şi că au fost mai multe ipoteze privind excluderea, de la un complot al politicienilor care se temeau de popularitatea în creştere a pe atunci prinţului la intrigi la nivel înalt în sânul Casei Regale.

Totodată, publicaţia scrie că principesa Margareta, în prezent Custodele Coroanei, a fost contactată pentru a oferi un punct de vedere, dar nu a răspuns solicitării.

Fostul principe nu a comentat nici speculaţiile privind un alt posibil motiv al înlăturării sale, respectiv că ar fi avut un copil cu o fostă iubită. "Tot ce pot spune este că, indiferent ce se întâmplă, sunt un om care îşi asumă responsabilităţile", a spus acesta.

Nicolae a cerut explicaţii: "Nu le-am primit niciodată".

Fostul principe a mai declarat în interviu că nu se va opri până nu i se va face dreptate.

Nepotul regelui Mihai mai spune că nu şi-a pierdut speranţa că, într-o zi, va relua legătura cu familia sa, mai ales cu mama sa, care nici nu a participat la nunta lui Nicolae şi a Alinei Binder, ce a avut loc pe 30 septembrie 2018, la Sinaia.

"Însă sper că relaţiile se vor îmbunătăţi, încerc să am discuţii în acest sens. Lucrurile se pot schimba", a mai spus Nicolae în acest interviu.

Nicholas Medforth-Mills ("principele Nicolae al României") este fiul principesei Elena a României şi a primit titlul princiar la 1 aprilie 2010, fiind al treilea în ordinea de succesiune dinastică.
În presă apăruseră informaţii că în spatele deciziei Regelui Mihai I stă o presupusă relaţie a nepotului său Nicolae cu o tânără pe nume Nicoleta Cîrjan, pe care ar fi lăsat-o însărcinată. Tot în acea perioadă, relaţiile dintre Nicolae şi unchiul său Radu s-au răcit foarte mult, devenind chiar tensionate, potrivit presei.

Pe 9 februarie 2016 s-a născut Iris Anna, fiica Nicoletei Cârjan. Principesa Elena i-a transmis în trecut lui Nicolae faptul că regele nu doreşte să îl vadă "din cauza comportamentului său lipsit de principii morale". Mai mult, principesa amintea faptul că Nicolae nu clarificase situaţia paternităţii copilului.

Nicoleta Cîrjan a transmis, la rândul ei, că nu a refuzat testul ADN, precizând că a cerut să îl facă în două locuri diferite. Declaraţia venea după ce Nicolae Medforth-Mills afirmase că situaţia a rămas neclară deoarece femeia nu s-a prezentat la efectuarea testului.

Pe 6 noiembrie 2017, Casa Regală anunţa că starea generală de sănătate a Regelui Mihai s-a agravat şi prezenta o slăbiciune accentuată, cu o "scădere semnificativă a rezistenţei". Atunci, Nicolae Medforth-Mills a pornit imediat spre Elveţia să îşi vadă bunicul. Nu a fost lăsat însă să intre în imobil, fiind acuzat de tentativă de violare de domiciliu, după ce ar fi forţat uşa de la reşedinţa regelui. Casa Regală a transmis că Nicolae a agresat trei oameni în scandal, iar la domiciliul Regelui Mihai a fost chemată poliţia. Pe de o parte, familia regală susţinea că Regele Mihai este cel care nu doreşte să îşi vadă nepotul, în timp ce Nicolae acuza că este a şaptea oară în ultimii doi ani când vrea să îl vadă pe rege, dar nu este lăsat de oamenii din apropierea sa.

Totul a culminat cu un comunicat de presă, transmis pe 18 noiembrie 2017, în care Nicolae acuza familia Regală că i-a plătit o sumă modică, după retragerea titlurilor, considerând acum că aceşti bani erau de fapt pentru exilul şi tăcerea sa.

Cât priveşte paternitatea copilului, "în cauza lipsei constante de cooperare din partea mamei presupusului meu copil, situaţia aceasta a rămas încă neclarificată. Până în acest moment, nu există nicio dovadă medicală care să susţină acuzele mamei", preciza nepotul regelui.

Nicolae susţinea că ultima dată s-a întâlnit cu bunicul său în 2015, atunci când, din discuţii a înţeles că regele nu ştia că el are interdicţie să stea în România. "După ce am informat-o pe mătuşa mea Margareta că am ajuns la Bucureşti pentru a rezolva o serie de probleme personale, inclusiv situaţia presupusului meu copil, invitând-o cu prietenie să ne vedem, am primit în schimb un mail foarte neplăcut în care eram acuzat că nesocotesc o aşa-zisă dorinţă a regelui. Drept urmare, Casa Regală a considerat de cuviinţă să sisteze acel modest ajutor financiar la care am făcut referire. Ulterior, am primit şi scrisoarea de la Rege, redactată pe calculator, în rândurile căreia, nu l-am recunoscut deloc pe bunicul meu: Mi se comunica rece că îmi este interzis ca de la acel moment înainte să trăiesc sau să muncesc în România. Cunoscându-l bine şi petrecând lângă el atâţia ani am convingerea că bunicul meu, Regele Mihai, el însuşi un exilat, nu mi-ar fi cerut să părăsesc definitiv România. Dacă ar fi avut să îmi spună ceva, mi-ar fi spus-o direct, aşa cum a făcut-o de fiecare dată. Dacă ar fi vrut să ceară ceva de la mine ar fi făcut tot posibilul să fie el cel care cere şi în niciun caz un intermediar. Niciodată relaţia noastră nu a avut nevoie de intermediari", spunea acesta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici