Fostul şef al Parchetului Judecătoriei Năsăud şi un judecător, achitaţi de faptele de corupţie

Fostul şef al Parchetului Judecătoriei Năsăud, Adriana Veturia Moldovan, şi judecătorul Petru Rus au fost achitaţi de faptele de corupţie, Curtea de Apel Cluj apreciind că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de care erau acuzaţi de către procurorii anticorupţie.

349 afișări
Imaginea articolului Fostul şef al Parchetului Judecătoriei Năsăud şi un judecător, achitaţi de faptele de corupţie

Fostul şef al Parchetului Judecătoriei Năsăud şi un judecător, achitaţi de faptele de corupţie (Imagine: Catalina Filip/Arhiva Mediafax Foto)

"În baza articolului 11, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, raportat la articolul 10, litera d, Cpp a fost achitată inculpata Moldovan Adriana Veturia, fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunilor de: trafic de influenţă prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 7 al. 3 din Legea 78/2000 reţinută în sarcina sa în raport cu infracţiunea de cumpărare de influenţă reţinută a fi fost comisă împreună cu inculpatul Scurtu Ioan; trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 7 al. 3 din Legea 78/2000, în raport cu infracţiunea de cumpărare de influenţă reţinută a fi fost comisă împreună cu inculpatul Ruşti Vasile; primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 Cod penal rap. la art. 7 al. 3 din Legea 78/2000; instigare la fals intelectual prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 289 Cod penal", a comunicat, pentru MEDIAFAX, Biroul de presă al Curţii de Apel Cluj.

De asemenea, Curtea constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în prezenta cauză în perioada 24 iunie 2009 până la data de 2 iulie 2009.

"Totodată, în baza aceloraşi texte de lege, au fost achitaţi şi inculpaţii Rus Petru, judecător la Judecătoria Năsăud, de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal, Ruşti Vasile de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea 78/2000 şi Scurtu Ioan de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea 78/2000", arată Curtea.

Totodată, s-a constatat că SC Dimex 2000 Company SRL nu are calitatea de parte civila sau vătămată in cauză şi s-a ridicat măsura sechestrului asigurator instituit prin indisponibilizarea sumelor de 3.700 de euro şi 3.400 de lei aparţinând inculpatei Moldovan Adriana Veturia, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 40/P/2009 din data de 26 iunie 2009 DNA - Serviciul Teritorial Cluj, şi s-a dispus restituirea acestor sume către inculpată.

S-a desfiinţat în parte încheierea din data de din 22 mai 2009 din dosarul 417/265/2008 al Judecătoriei Năsăud, în ceea ce priveşte menţiunile privind participarea la acea şedinţă de judecată a procurorului precum şi cele privitoare la concluziile orale formulate de acesta.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs în zece zile de la pronunţare.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au stabilit că, în cursul lunii mai 2009, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Năsăud, Moldovan Adriana Veturia, ar fi acceptat construirea cu titlu gratuit, de către un om de afaceri, a unui pod în valoare de 30.000 lei peste pârâul din localitatea Poiana Zânelor, la casa de vacanţă a inculpatei, în schimbul intervenţiei pe care a promis că o va face asupra unui judecător de la Judecătoria Năsăud, pentru ca acesta să pronunţe o soluţie favorabilă omului de afaceri într-o cauză civilă. Apoi, în cursul lunii iunie 2009, Moldovan ar fi pretins întocmirea unor acte justificative ce atestau nereal achitarea contravalorii aferente lucrărilor de construcţie a podului, acte care au şi fost emise de o societate comercială.

La data de 21 mai 2009, inculpata i-ar fi cerut aceluiaşi judecător de la Judecătoria Năsăud, învinuitul Rus Petru, ca într-o încheiere de şedinţă dată într-o cauză penală să fie menţionat în locul său numele unui alt procuror, care în realitate nu a participat la judecarea cauzei. Aceasta, întrucât avocatul inculpatului din cauza respectivă era chiar fiul lui Moldovan Adriana Veturia, ceea ce ar fi atras incompatibilitatea acesteia în calitate de procuror de şedinţă.

De asemenea, în cursul lunii iunie 2009, inculpata Moldovan Adriana Veturia ar fi primit de la o persoană suma de 2.200 lei pentru a interveni la magistraţii (procurori şi judecători) care erau învestiţi cu soluţionarea cauzei în care fratele cumpărătorului de influenţă era cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide definitiv în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici