FOTO Trei turişti care s-au rătăcit în Munţii Bucegi, găsiţi de de salvamontişti

Salvamontiştii din Bran, judeţul Braşov au pornit în căutarea a trei turişti britanici care s-au rătăcit, duminică seara, în Munţii Bucegi, în zona Şaua Bătrână, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1084 afișări
Imaginea articolului FOTO Trei turişti care s-au rătăcit în Munţii Bucegi, găsiţi de de salvamontişti

FOTO Trei turişti care s-au rătăcit în Munţii Bucegi, găsiţi de de salvamontişti

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Braşov, Ciprian Aldea, cei trei turişti britanici s-au rătăcit pe traseul Şaua Bătrână şi Poiana Guţanu din Munţii Bucegi.

În căutarea acestora a plecat, duminică seara, o echipă de salvare.

"Echipele de căutare - salvare au ajuns în zona Poiana Guţanu. Estimează circa 40 de minute până ajung la turişti, este ceaţă densă şi strat proaspăt de zăpadă de circa 20 de centimetri", a spus Ciprian Aldea.

Duminică seara, jandarmii montani şi salvamontiştii i-au găsit pe cei trei turişti rătăciţi şi au început coborârea spre zona Şimon-Bran.

Deşi iniţial se credea că cei trei turişti sunt britanici, deoarece vorbeau limba engleză, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, Ciprian Aldea, a precizat că aceştia sunt germani.

"Cei trei turişti sunt vorbitori de limba engleză, dar sunt germani. Inclusiv Ambasada Germaniei a luat legătura prin telefon cu noi confirmând identitatea lor. Au fost în legătură telefonică permanentă cu un coleg de-al nostru. Având în vedere că telefoanele lor aveau suficientă energie, având şi acumulatori externi, s-a menţinut legătura, turiştii fiind destul de speriaţi, vizibilitatea fiind sub doi-trei metri, iar zăpada proaspătă“, a spus Aldea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici