Avram Iancu a înotat 40 de kilometri în râul Siret în 9 ore şi jumătate. El a plecat la ora 9 din localitatea Independenţa şi a ajuns pe faleza oraşului Galaţi în jurul orei 19, totul fiind un antrenament pentru bibliotecarul din Petroşani care se pregăteşte să parcurgă Dunărea înot, de la izvoare până la vărsare.
„A fost o călătorie foarte lungă… a fost greu, dar când a fost mai greu făceam câte un sprint de câte o sută de metri, după care totul devenea mult mai uşor. A fost un antrenament foarte reuşit, am reuşit să atingem toate obiectivele pe care ni le-am propus. În primul rând, am avut un antrenament foarte dur pe Siret şi pe Dunăre, apoi am reuşit să sudăm echipa aceasta minunată care a fost în spatele meu, mă refer la caiacişti, la toţi cei care s-au implicat în această acţiune, am putut să ne sincronizăm, am estimat bine timpul. Cel mai greu a fost după patru ore de înot când au început să apară dureri foarte mari în umeri, după care a trebuit să înot într-un regim în care a trebuit să-mi gestionez foarte bine durerea”, a povestit presei, la sosire, înotătorul Avram Iancu.

Pe faleza din Galaţi, Avram Iancu a fost aşteptat de familie, de numeroşi gălăţeni şi de staff-ul său, iar pe perioada antrenamentului, a fost însoţit de doi caiacişti profesionişti care l-au informat tot timpul despre curenţii de apă şi despre alte obstacole întâlnite pe râul Siret.
De asemenea, cei doi au testat o platformă online pe care va fi transmisă cursa de pe Dunăre, care urmează să înceapă în 20 iunie şi pentru care petroşeneanul spune că se simte pregătit.

„Urmează Dunărea de la izvoare la vărsare, pe 20 iunie, la ora 10.00, voi începe să străbat întregul curs al acestui minunat fluviu. Am fost inspirat de un roman, <
Practic, înotătorul va încerca să parcurgă 2.860 de kilometri, din Munţii Pădurea Neagră, din Germania, până la Sulina, în România, fără să poarte costum de neopren. La fel ca la antrenamentul de pe Siret, Iancu va fi însoţit de doi caiacişti şi va înota cel puţin 10 ore pe zi, fără pauze pe uscat şi fără echipamente ajutătoare.

Dacă va reuşi, Avram Iancu va deveni primul om care reuşeşte să înoate toată Dunărea doar în slip şi cu cască în cap. Înaintea sa, sunt doi înotători din Slovenia şi Canada care au parcurs distanţa fiind îmbrăcaţi în costum de neopren şi având labe de înot.
Petroşeneanul Avram Iancu are numeroase recorduri. El este primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, având doar slip şi cască. Performanţa a fost realizată în august 2016, după 18 ore de înot.

Cu un an înainte, în iunie 2015, Avram Iancu a înotat în Dunăre, din dreptul localităţii brăilene Gropeni până la Galaţi. Atunci a parcurs aproximativ 42 de kilometri în 10 ore.
Citeşte şi: Sindicaliştii cer ca amânările salariale să se aplice pentru toţi bugetarii, inclusiv aleşilor
Citeşte şi: FOTO Spectacolul naturii oferit de rododendronul înflorit pe Muntele Roşu atrage mii de turişti
Citeşte şi: O tânără a fost ELIMINATĂ din bacalaureat pentru că i-a sunat telefonul mobil în timpul examenului
Citeşte şi: Ministerul Justiţiei contrazice CSM, după ce instituţia a anunţat că HG privind desecretizarea a fost adoptată în lipsa avizului Consiliului: A existat un punct de vedere al CSM privind SIPA
Citeşte şi: Metrorex ÎNCHIDE miercuri noi staţii de metrou, pentru lucrările de modernizare. Ce intrări vor fi BLOCATE
Citeşte şi: FOTO O echipă de programatori din Cluj a lansat o aplicaţie pentru laptopurile Staţiei Spaţiale Internaţionale: „Cei de la NASA au cumpărat aplicaţia ca orice client. Nici măcar nu am ştiut”
Citeşte şi: Premierul Grindeanu: Centura Bucureştiului a fost „ridicată” pe SEAP, e în procedură de licitaţie
Citeşte şi: FOTO, VIDEO | „NATO Noble Jump 2017”: Antrenamentele vor culmina cu un exerciţiu cu trageri reale de luptă