Funeriu: Restanţele au fost eşalonate pentru a putea fi achitate, cifra concedierilor este alarmistă

Guvernul a decis eşalonarea la plată a restanţelor salariale câştigate în instanţă de către bugetari, inclusiv de cadrele didactice, ţinând cont de realităţile economice şi pentru a fi în măsură să achite aceste drepturi, a declarat, miercuri, la Iaşi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

18 afișări
Imaginea articolului Funeriu: Restanţele au fost eşalonate pentru a putea fi achitate, cifra concedierilor este alarmistă

Funeriu: Restanţele au fost eşalonate pentru a putea fi achitate, cifra concedierilor este alarmistă (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

"Ordonanţa ţine cont de realităţile economice, iar eşalonarea restanţelor este realizată tocmai pentru a fi în măsură să le plătim", a spus ministrul.

El a apreciat totodată că cifra avansată pentru disponibilizările din sistem este una "alarmistă", iar numărul exact al persoanelor concediate va fi stabilit în funcţie de cel al elevilor şi de programa şcolară.

Guvernul a avizat recent ordonanţa prin care restanţele salariale câştigate de către bugetari în instanţă pe parcursul acestui an sunt eşalonate la plată pe o perioadă de trei ani, în intervalul 2011-2013.

Ordonanţa a intrat în vigoare vineri seara şi stabileşte că sumele prevăzute prin hotărâri judecătoreşti - reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar -, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010, nu sunt achitate integral în acest an, ci eşalonate la plată pe următorii trei ani.

Surse ministeriale declarau, agenţiei MEDIAFAX, în 9 martie, că bugetarii care vor câştiga în acest an, prin hotărâri judecătoreşti definitive, drepturi salariale restante vor fi eşalonaţi la plată pe o durată de trei ani, în intervalul 2011 - 2013, după sistemul aplicat de Guvern în cazul titlurilor executorii din anul trecut şi argumentat atunci prin limitarea deficitului.

Astfel, sumele reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar prin hotărâri judecătoreşti şi devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010 vor fi eşalonate la plată în următorii trei ani, urmând ca în 2011 să fie plătit 34 la sută din valoarea titlului executoriu, în 2012 să fie achitat 33 la sută din valoarea titlului, iar în 2013 să fie acordat restul de 33 la sută din valoarea titlului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici