- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (22.03.2019, 15:24)
- Firuta Flutur , Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Gabriel Leş, despre livrarea primelor 36 de transportoare Piranha 5: Se constată o întârziere
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat, vineri, că, în ceea ce priveşte livrarea primelor 36 de transportoare Pirahna 5, se constată în continuare o întârziere, precizând însă că statul român se află încă în termenul de 60 de zile de livrare.
1668 afișări

Gabriel Leş, despre livrarea primelor 36 de transportoare Piranha 5: Se constată o întârziere
Pentru prima etapă a programului de înzestrare ale Armatei României, „Transportorul blindat pentru trupe 8x8”, a fost semnat, la începutul anului 2018, un contract cu GDELS-Mowag, pentru achiziţia a 227 de transportoare şi derivate, produse pe platforma Pirahna 5, precum şi suportul logistic iniţial.
Conform contractului, precizează Gabriel Leş, cu excepţia primelor 30 de transportoare care vor fi produse în facilităţile GDELS-Mowag din Elveţia, celelalte 197 vor fi produse în România, la Uzina Mecanică Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
GALERIE FOTO. După Los Angeles, Raisa Ambros își va expune lucrările la o galerie din New York
-
Detaliile percheziţiei fără precendent a FBI de la reşedinţa lui Donald Trump. Între documentele reţinute se află şi unele ce conţin informaţii despre "preşedintele Franţei"
-
Nave şi avioane americane vor tranzita Strâmtoarea Taiwan, în contextul tensiunilor cu Beijingul
-
CSM a avizat favorabil legile justiţiei. Cătălin Predoiu spune că proiectele au parcurs un drum lung şi anevoios
"Am efectuat astăzi (vineri -n.r.), împreună cu ministrul economiei, Niculae Bădălău, o vizită la această uzină, pentru a vedea la faţa locului stadiul realizării lucrărilor la liniile de asamblare pentru transportoarele Armatei României. Am discutat, de asemenea, despre primele opt transportoare din contract, care au sosit deja în ţară, după asamblarea în Elveţia, şi despre perspectivele finalizării activităţilor de testare şi evaluare şi procedurilor de acceptanţă la fabrică a tuturor produselor care urmează a fi livrate anul acesta către #MApN. Sperăm ca producătorul să poată recupera curând termenele deja stabilite în calendarul de livrare", a scris ministrul Apărării Naţionale, pe Facebook.
Gabriel Leş a precizat că, potrivit prevederilor contractuale, primele 36 de produse ar fi trebuit să fie livrate în termen de maxim 12 luni de la semnarea contractului subsecvent, însă se constată o întârziere. "Ne aflăm încă în termenul de 60 de zile în care compania ar putea să le livreze, la expirarea căruia vor fi calculate penalităţile prevăzute de contract. M.Ap.N. a achitat un avans de 30 la sută din suma prevăzută în contract, avans pentru care furnizorul a constituit garanţie bancară", a conchis Leş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 00:56
-
astăzi, 00:19