Gabriela Firea spune că Parcul Cişmigiu va fi reabilitat fără să se impună defrişări

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, marţi seara, că Parcul Cişmigiu va fi reabilitat fără să se impună defrişarea unor arbori de valoare istorică.

223 afișări
Imaginea articolului Gabriela Firea spune că Parcul Cişmigiu va fi reabilitat fără să se impună defrişări

Gabriela Firea spune că Parcul Cişmigiu va fi reabilitat fără să se impună defrişări

„Prin proiectul de reabilitare peisagistică a parcului istoric Grădina Cişmigiu, Primăria Capitalei doreşte restaurarea acestui obiectiv, pe care să-l redea bucureştenilor ca spaţiu public de calitate, sigur pentru vizitatori şi care să păstreze amprenta sa istorică. (...) Resping ferm orice zvonuri, insinuări şi intoxicări ale opiniei publice care fac referire la aşa-zise defrişări ale unor arbori cu valoare istorică”, a transmis Gabriela Firea.

Firea a mai spus că în ceea ce priveşte Pădurea Băneasa, a iniţiat un proiect de hotărâre pentru recuperarea acestui teren.

„Tuturor celor care şi-au manifestat public, în ultimele zile, dragostea pentru Cişmigiu, printre care şi oameni de cultură ai Capitalei, le transmitem că preocuparea Primăriei Capitalei pentru acest parc este reală şi serioasă: tocmai de aceea, sunt prevăzute plantări noi, conservarea şi protejarea exemplarelor deosebite de vegetaţie şi arbori, conservarea şi punerea în valoare a elementelor istorice inventariate; desfiinţări ale elementelor parazitare existente în prezent (garduri, rampe, mobilier distrus etc - dar documentaţia propune şi demontarea a patruzeci de bucăţi de tonete / cabine pază / toalete ecologice)”, arată Primăria Capitalei într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că documentaţia proiectului prevede că „intervenţiile şi folosinţa Grădinii Cişmigiu vor trebui corelate cu statutul de monument istoric al imobilului şi evoluţia sa compoziţională, în integralitatea tuturor elementelor care îl alcătuiesc, principale şi auxiliare”.

Precizăm că Parcul nu a beneficiat din 1953 de o reabilitare majoră integrată, deşi a fost inaugurat oficial acum 165 de ani (în 1854) şi a suferit o serie de intervenţii neautorizate, care au dus la degradarea unor anumite zone şi îl afectează din punct de vedere funcţional, estetic şi al siguranţei pentru vizitatori. Pentru a remedia actuala situaţie a parcului, este necesar ca intervenţia să fie una integrată, să aibă la bază studii aplicate la stilul şi istoricul acestui parc şi să elimine acele transformări ce au degradat parcul de-a lungul timpului”, mai arată PMB.

Referitor la situaţia arborilor seculari, plantaţi înainte de cel de-al doilea război mondial, PMB precizează că, după elaborarea Proiectului tehnic, va avea loc acţiunea de cartare a fiecărui copac în parte.

„Copacii sănătoşi şi cu valoare dendrologică şi/sau peisagistică vor fi menţinuţi şi îngrijiţi, iar în cazul celor uscaţi sau bolnavi se va identifica, după caz, în ce măsură au nevoie de tratamente sau de defrişare, pentru a nu îmbolnăvi şi alţi copaci şi pentru a elimina riscul de accidente. Acest aspect este important întrucât Primăria Capitalei doreşte să nu se repete incidente similare celor din iarna trecută, când s-au rupt crengi şi s-au prăbuşit copaci, din cauza fenomenelor meteo extreme. Se intenţionează toaletarea zonelor verzi şi plantarea de arbori de calitate, care să refacă coronamentele volumetrice datând încă din perioada Meyer şi preluate parţial de Redbun”, mai arată PMB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici