Grupul de turişti români care se afla în carantină în Sri Lanka a plecat spre Maldive

Autorităţile sanitare srilankeze au aprobat suspendarea măsurii carantinei pentru persoanele testate negativ şi continuarea călătoriei grupului de turişti români pentru care fusese dispusă măsura carantinei obligatorii, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

1285 afișări
Imaginea articolului Grupul de turişti români care se afla în carantină în Sri Lanka a plecat spre Maldive

Grupul de turişti români care se aflau în carantină în Sri Lanka au plecat spre Maldive

„Cu referire la situaţia grupului de 17 turişti români faţă de care autorităţile din Sri Lanka au dispus măsura carantinei obligatorii, ca urmare a testării pozitive pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 a doi dintre membrii grupului la intrarea în Sri Lanka, MAE precizează că, în urma demersurilor Ambasadei României la Colombo, MAE precizează că, în urma re-testarii, la solicitarea Ambasadei, doar una dintre cele doua persoane cu rezultat pozitiv a fost reconfirmata cu acest rezultat”, arată un comunicat.

În cursul zilei de 30 aprilie, 16 cetăţeni români şi-au continuat călătoria către Maldive, iar persoana testată pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va fi transferată la o altă unitate hotelieră din Sri Lanka.

MAE informează că, încă de la semnalarea cazului prin intermediul telefonului de urgenţă al misiunii, reprezentanţii ambasadei au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru informaţii cu privire la situaţia persoanelor în cauză şi pentru a obţine exceptarea cetăţenilor români cu rezultat negativ al testelor de la carantină, respectiv pentru a primi permisiunea de a părăsi ţara.

MAE menţionează că un reprezentant al misiunii diplomatice s-a deplasat la unitatea hotelieră unde au fost cazaţi cetăţenii români pentru a acorda asistenţa consulară necesară şi a menţinut în permanenţă legătura telefonică cu aceştia, fiind interzisă intrarea oricăror persoane neautorizate în locaţia respectivă.

Reprezentanţii Ambasadei României la Colombo continuă dialogul cu persoana confirmată pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, cu agenţiile de turism implicate, precum şi cu autorităţile locale, acordând asistenţă consulară, în limita competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile din Sri Lanka în contextul pandemiei de COVID-19.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
sri lanka,
turişti,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici