Ca reacție imediată, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, a convocat o celulă de criză, din care fac parte conducerea ministerului, secretarul de stat cu atribuții în domeniu, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), precum și Corpul de control al ministrului, potrivit anunțului dat de minister.
Președinta ANPDPD, Alexandra Zară, este deja în județul Bihor și sprijină autoritățile în identificarea unor soluții de cazare și îngrijire adecvate, în funcție de nevoile fiecărei persoane.
Totodată, ministrul a luat legătura cu autoritățile județene pentru a asigura relocarea în siguranță a persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate și a dispus mobilizarea de urgență a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor, astfel încât echipele de specialiști să fie prezente în teren și să acorde tot sprijinul necesar.
Potrivit ministerului, bihoreanul care ar fi șeful grupării, numit Viorel Pașca, nu are acreditare și nici servicii sociale licențiate pentru activități de servicii sociale în imobilele în care găzduia aceste persoane.
Ministerul Muncii, dar și autoritățile locale transmit că se caută soluții rapide pentru relocarea persoanelor.
La fața locului, au fost mobilizate mijloace tehnice ale IGSU, pentru transportul persoanelor vulnerabile, precum 16 ambulanțe SMURD de prim-ajutor, 30 de autospeciale pentru transport victime multiple, 34 de microbuze pentru transportul persoanelor, dar și 36 de autospeciale de primă intervenție și comandă.
Potrivit DIICOT, rețeaua a avut activitate încă din 2020, era construită în jurul liderului, dar și a unor membri organizați pe criterii familiale. Gruparea ar fi pretins că oferă servicii sociale și medicale printr-o asociație umanitară, însă, în realitate ar fi păcălit donatori, dar și familii pentru a obține bani din donații, ajutoare sociale sau pensii, indemnizații de handicap, dar și alte beneficii.
Victimele ar fi fost aduse din spitale și direcții de asistență socială din mai multe județe și cazate în imobile din localitățile Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, sub pretextul îngrijirii medicale și sociale.