Guvernul a actualizat Cadrul naţional al calificărilor. Ce calificare profesională pot obţine persoanele care au terminat doar învăţământul primar

Guvernul a actualizat miercuri Cadrul naţional al calificărilor cu 8 niveluri, care dă posibilitate persoanelor care au finalizat învăţământul primar, dar nu au finalizat învăţământul gimnazial, la obţinerea unei calificări de nivelul 1.

1800 afișări
Imaginea articolului Guvernul a actualizat Cadrul naţional al calificărilor. Ce calificare profesională pot obţine persoanele care au terminat doar învăţământul primar

Guvernul a actualizat Cadrul naţional al calificărilor. Ce calificare profesională pot obţine persoanele care au terminat doar învăţământul primar (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

De asemenea, se introduc actele de calificare eliberate ca urmare a absolvirii programelor de ucenicie la locul de muncă, la nivelul 4 de calificare, pentru adulţii care încheie un contract de ucenicie pentru o calificare de acest nivel şi care au promovat examenul de absolvire a cursurilor de formare profesională, se precizează într-un comunicat al Executivului.

Modificările adoptate vor permite "persoanelor care provin din ​grupuri vulnerabile precum şomeri pe termen lung, persoane de etnie romă fără studii minime finalizate, deţinuţi, persoane din comunităţi izolate, să urmeze cursuri de formare profesională derulate prin organizaţii care accesează programe finanţate din fonduri europene".

"Se urmăreşte sprijinirea reintegrării unor categorii de persoane​ în sistemul de educaţie şi formare profesională, pentru a le oferi acces la pregătirea de bază pentru o viitoare meserie. Aceste grupuri ţintă sunt constituite din aproximativ 800.000-1.000.000 de fermieri, şomeri pe termen scurt şi lung, adulţi cu vârsta de peste 40 de ani, cu nivel scăzut de calificare, populaţia din comunităţi izolate şi tineri în tranziţia de la sistemul de învăţământ la piaţa muncii, care nu au absolvit învăţământul general şi nu pot deţine o calificare, precum şi aproximativ 400.000 de persoane de etnie romă, fără studii minime finalizate şi care nu deţin o calificare", se mai spune în comunicatul Executivului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici