Guvernul alocă aproape 78 milioane lei pentru SRI, CSM, ICCJ, Justiţie şi Ministerul Public

Bugetele Serviciului Român de Informaţii (SRI), Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Ministerului Public au fost suplimentate de Guvern cu fonduri totale de aproape 78 milioane lei, ceea ce confirmă informaţiile transmise de MEDIAFAX.

346 afișări
Imaginea articolului Guvernul alocă aproape 78 milioane lei pentru SRI, CSM, ICCJ, Justiţie şi Ministerul Public

Guvernul alocă aproape 78 milioane lei pentru SRI, CSM, ICCJ, Justiţie şi Ministerul Public

Miercuri dimineaţa, agenţia MEDIAFAX a anunţat, citând surse oficiale, că agenda şedinţei de miercuri a Guvernului, una dintre ultimele reuniuni ale Cabinetului din acest an, include aproape 200 proiecte de acte normative, printre care proiecte pentru suplimentarea bugetelor Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Public.

Numărul actelor normative a fost confirmat de premierul Victor Ponta, dar Mirel Palada, consilier al premierului pe strategii guvernamentale, care a prezentat actele normative aprobate de Executiv, a susţinut că nu există alte alocări de bani din Fondul de rezervă decât cele prezentate de el, respectiv decât bani pentru judeţul Suceava (10 milioane de lei), judeţul Bacău (tot 10 milioane lei) şi Ministerul Afacerilor Interne (75 milioane lei).

Joi seara, a fost însă publicată în Monitorul Oficial hotărârea aprobată, miercuri, de Guvern prin care SRI primeşte, din Fondul de rezervă bugetară, 10 milioane lei pentru susţinerea "activităţilor specifice" în domenul siguranţei naţionale.

În acelaşi Monitor apare o altă hotărâre, aprobată tot miercuri, prin care Ministerul Justiţiei primeşte, din bugetul Finanţelor, 45,5 milioane lei pentru cheltuieli de personal şi 383.000 lei pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie primeşte 982.000 lei pentru cheltuieli de personal şi peste un milion de lei, dar de această dată din Fondul de rezervă, pentru achitarea contribuţiilor restante aferente salariilor lunii noiembrie, Ministerul Public primeşte 19,4 milioane lei tot pentru cheltuieli de personal , iar Consiliul Superior al Magistraturii primeşte 453.000 lei de asemenea pentru cheltuieli de personal.

Joi dimineaţa, în Monitor a fost publicată şi o hotărâre prin care Ministerul Administraţiei Publice a primit încă 100 milioane lei pentru primari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici