Guvernul va declasifica ultimele date şi informaţii legate de Revoluţia din 1989

Guvernul a decis, marţi, declasificarea ultimelor date şi informaţii legate de Revoluţia din decembrie 1989, a anunţat premierul Emil Boc.

373 afișări
Imaginea articolului Guvernul va declasifica ultimele date şi informaţii legate de Revoluţia din 1989

Guvernul va declasifica ultimele date şi informaţii legate de Revoluţia din 1989 (Imagine: Emanuel Pârvu/Mediafax Foto)

La 10 februarie, Executivul a decis, la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, să declasifice mai multe documente privind Revoluţia din decembrie 1989.

"La solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, Guvernul a desecretizat, prin hotărâre, mai multe acte privind Revoluţia din decembrie 1989. Atât hotărârea de guvern, cât şi documentele desecretizate vor fi publicate în Monitorul Oficial", a declarat la acea dată, pentru MEDIAFAX, şeful SGG.

Ministerul a precizat tot atunci că au fost declasificate 7617 file din documente cu nivel de clasificare "secret de stat" emise de Ministerul Apărarii Naţionale.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a anunţat, la încâputul lunii martie, că Guvernul va declasifica şi ultimele documente solicitate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către Asociaţia 21 Decembrie 1989.

La 15 ianuarie, MApN a declasificat 1.989 de documente conţinând 2.684 de file referitoare la Revoluţie.

Asociaţia 21 Decembrie 1989 a depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o plângere referitoare la Dosarul 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare, cunoscut si sub numele de "Dosarele Revoluţiei".

Întrucât unele din documentele cazului sunt clasificate secret de serviciu sau secret de stat, Parchetul a solicitat Ministerului Apărării Naţionale declasificarea documentelor în cauză. În data 15 ianuarie 2010, Ministerul Apărării Naţionale a declasificat 2684 file secret de serviciu, care au fost comunicate Secţiei Parchetelor Militare. Declasificarea informaţiilor clasificate secret de stat se face prin Hotărâre de Guvern, hotărâre adoptată de Executiv în şedinţa din data de 10 februarie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici