HOROSCOP 21 IANUARIE 2020: Patru zodii vor avea parte astăzi de schimbări neaşteptate în plan financiar

Horoscop 21 ianuarie 2020. Luna din Săgetător aderă astăzi la un aspect tensionat de careu cu Neptun din Peşti, fapt ce conduce la schimbări bruşte de planuri financiare şi profesionale pentru zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti).

35469 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 21 IANUARIE 2020: Patru zodii vor avea parte astăzi de schimbări neaşteptate în plan financiar

HOROSCOP 21 IANUARIE 2020

Zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti) au parte astăzi de schimbări bruşte de planuri financiare şi profesionale. 

HOROSCOP 21 IANUARIE BERBEC

Ziua de marţi nu este una care te tratează prea bine. Nivelul tău de energie este destul de scăzut, iar acest lucru pare să se datoreze faptului că dispoziţia ta lasă de dorit. Te nemulţumesc diverse lucruri, de unele fiind conştient(ă), iar pe altele trebuie să le mai procesezi pentru a-ţi da seama de unde vin. Aşadar, trebuie să iei măsuri pentru ca starea ta de spirit să se schimbe. Încearcă să te înconjori de oameni pozitivi, care te fac să râzi şi evită mediile unde predomină vibraţiile negative. Altfel, s-ar putea s-o ţii tot aşa pe tot parcursul zilei.

HOROSCOP 21 IANUARIE TAUR

Nici în cazul tău nu se arată o zi prea grozavă. S-ar putea să întâmpini unele probleme cu nişte prieteni, care se comportă într-un mod care îţi creează suspiciuni sau chiar te dezamăgeşte. Ori poate că anumite proiecte în care eşti implicat(ă) nu evoluează aşa cum ţi-ai dorit, fapt care-ţi exacerbează unele temeri legate de viitor. Nu este de mirare aşadar dacă te gândeşti cu groază la parcursul unor relaţii pe termen lung. Sau te îngrijorezi cu privire la abilitatea ta de a atinge anumite obiective importante pentru tine. Caută să vezi dacă poţi face ceva pentru a redresa lucrurile.

HOROSCOP 21 IANUARIE GEMENI

Relaţiile în care eşti implicat(ă) nu par să meargă în direcţia cea bună astăzi. Se prefigurează lupte pentru putere în interiorul parteneriatului pe care îl formezi cu persoana iubită şi/ sau cu cei cu care derulezi afaceri. Acest lucru îţi indică faptul că s-a dezechilibrat serios raportul de forţe între voi, ceea ce poate conduce la unele tensiuni mocnite sau chiar pe faţă între voi. Se cade să vă puneţi la masă şi să discutaţi deschis despre aceste tendinţe. În caz contrar, ele ar putea degrada progresiv baza relaţiei voastre, conducând la manifestări pe care nu le mai puteţi controla.

HOROSCOP 21 IANUARIE RAC

În ceea ce te priveşte, se anunţă o zi grea la serviciu: unele termene-limită se reduc neaşteptat, cresc pretenţiile şi aşteptările, se complică sarcini de serviciu care păreau a fi de duzină ori îţi dai seama că implică să dispui de mai multă experienţă de muncă. În felul acesta, nu este de mirare dacă randamentul tău are de suferit. Parcă nu mai încredere în forţele proprii şi în cunoştinţele tale, fapt care iese la iveală din modul în care eviţi să te apuci de treabă. Apelează la resursele interioare de automotivaţie pentru a trece peste aceste provocări întâmpinate la serviciu.

HOROSCOP 21 IANUARIE LEU

Pe fundalul astral al acestei zile, se creează o atmosferă încărcată în plan sentimental. Apar carenţe de încredere între tine şi partener ori în raport cu copiii, ceea ce riscă să conducă la discuţii în contradictoriu sau la senzaţia că staţi pe un butoi cu pulbere gata-gata să explodeze. Dacă nimeni nu discută despre ceea ce se întâmplă între voi, ia taurul de coarne şi spune ce te deranjează. S-ar putea să constaţi că nu este vorba decât de o neînţelegere sau de nişte impresii greşite pe care ţi le-ai formulat pentru că nu ai primit lămuririle necesare la timp.

HOROSCOP 21 IANUARIE FECIOARĂ

Şi în cazul tău se manifestă tensiuni în viaţa de familie. S-ar putea să fie vorba de unele disensiuni cu partenerul pe teme casnice, domestice şi locative, în raport de care nu reuşiţi să ajungeţi la un consens şi la o abordare comună. Iar dacă ajung să se implice şi părinţii, fie din proprie iniţiativă sau la rugămintea unuia dintre voi, conflictul riscă să ia proporţii şi mai mari. Aşadar, încercaţi să vă spălaţi rufele în doi, fără intervenţia altor persoane. Doar aşa veţi putea să lăsaţi de la voi şi să descoperiţi calea de mijloc de care aveţi nevoie.

HOROSCOP 21 IANUARIE BALANŢĂ

Te aşteaptă o zi lucrătoare solicitantă şi plină. Se prefigurează discuţii în contradictoriu cu colegii de muncă, defecţiuni ale aparaturii de la birou şi erori care nu îţi stau în obişnuinţă, fapt pentru care trebuie să te asiguri mereu că te poţi baza pe un plan B. Salvează-ţi regulat progresul înregistrat cu elaborarea unui proiect, cere lămuriri suplimentare pentru a evita tensiunile şi verifică de două ori documentele pe care le-ai redactat înainte să le dai mai departe. Astfel, vei reuşi să eviţi situaţiile în care trebuie să dregi o situaţie sensibilă cu un coleg sau să refaci unele treburi.

HOROSCOP 21 IANUARIE SCORPION

Cheltuielile s-ar putea ţine de tine astăzi ca scaiul. Din pricina aspectelor cosmice, îţi poate fi cam greu să ţii piept tentaţiilor. Faci cumva şi ajungi pe siturile brandurilor preferate în pauză sau treci pragul magazinelor favorite după programul de la lucru. În condiţii ca acestea, îţi va fi destul de greu să te abţii de la a cumpăra ceva de care nu ai cu adevărat nevoie. Recomandarea ar fi aceea de a-ţi redacta o listă de cumpărături şi de a nu te abate de la articolele de acolo. Dacă trebuie să achiziţionezi un cadou, ţine cont că intenţia contează.

HOROSCOP 21 IANUARIE SĂGETĂTOR

Se întrevăd astăzi tensiuni între tine şi unii membri ai familiei de care te desparte o generaţie şi destul de multe principii de viaţă. Ceva din comportamentul lor te deranjează sau viceversa, ceea ce poate destabiliza atmosfera dintre voi suficient de mult încât să se ajungă la certuri mai devreme sau mai târziu. În astfel de situaţii, trebuie să eviţi să ţii cu dinţii de anumite idei şi să te transpui mai degrabă în pielea apropiaţilor. S-ar putea ca ei să fi ajuns la o vârstă la care le este mai greu decât ţie să fie flexibili cu viziunile lor.

HOROSCOP 21 IANUARIE CAPRICORN

Aceasta poate fi una dintre acele zile în care laşi trecutul să exercite o influenţă prea puternică pe modul în care reacţionezi la situaţii din prezent. Poţi fi tentat(ă) să faci asocieri între evenimente de ieri şi situaţii de astăzi, fără a ţine cont că implică alte persoane, că datele problemei sunt mai complexe decât par la prima vedere şi că rişti să te bazezi pe prejudecăţi atunci când faci o judecată de valoare. Gândeşte la rece ce urmează să spui, căci altfel vei regreta în zadar că ai emis păreri pe fundamente greşite. Trece orice gând prin filtrul raţiunii.

HOROSCOP 21 IANUARIE VĂRSĂTOR

Atitudinea afişată astăzi în raport cu finanţele poate avea urmări pe termen lung. Aşadar, gândeşte-te de două ori înainte să acorzi sau să soliciţi un împrumut ori să faci o investiţie substanţială într-un proiect. S-ar putea să nu dureze mult până când ajungi la concluzia că te-ai pripit şi că ar fi fost mai indicat să refuzi politicos ori să te abţii. În cazul altor nativi(e), s-ar putea să fie vorba despre colaborări sau iniţiative antreprenoriale care întârzie să aducă profiturile la care se aşteptau. Trebuie să analizezi situaţia şi să vezi dacă ar fi cazul să ieşi din schemă.

HOROSCOP 21 IANUARIE PEŞTI

Astăzi îţi vine greu să faci faţă hachiţelor superiorilor sau responsabilităţilor care vin odată cu sarcinile de lucru care ţi-au fost delegate. În primul caz, s-ar putea să fie vorba despre una dintre acele situaţii în care suporţi mai greu capricii pe care nu le înţelegi sau comportamente care, în opinia ta, n-ar trebui să facă parte din apanajul personalităţii unei persoane aflate în conducere. În cazul celui de-al doilea scenariu, s-ar putea ca temerile să se datoreze unei încrederi reduse în forţele proprii şi în calităţile tale de a gestiona situaţii cu potenţiale ramificaţii destul de numeroase. Păstrează-ţi cumpătul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici