HOROSCOP 24 MARTIE 2020: Obstacolele prin care trec astăzi zodiile Cardinale

HOROSCOP 24 MARTIE. Astăzi se formează o Lună Nouă în Berbec, ceea ce oferă încredere în viitor zodiilor de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător), predispunând totodată semnele Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) la neîndemânare şi superficialitate, trăsături care le pot pune piedici şi crea neplăceri.

4499 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 24 MARTIE 2020: Obstacolele prin care trec astăzi zodiile Cardinale

Sursa foto: Profimedia

Astăzi se formează o Lună Nouă în Berbec, ceea ce oferă încredere în viitor zodiilor de Foc.

HOROSCOP 24 MARTIE BERBEC

Luna Nouă de astăzi se formează tocmai în semnul naşterii tale, ceea ce înseamnă că te bucuri de multă energie şi optimism în această săptămână. Profită de această oportunitate pentru a-ţi oferi un mic răsfăţ; poate că nu este tocmai momentul potrivit să mergi la salon sau la shopping de îmbrăcăminte, dar o baie cu spumă, o mască facială sau alte astfel de momente speciale ai putea să-ţi oferi. Îţi fac bine la moral şi te ajută să priveşti pozitiv(ă) către viitor. Totuşi, ţine cont de faptul că acest eveniment astral îţi poate exacerba anumite neajunsuri, cum ar fi neîndemânarea.

HOROSCOP 24 MARTIE TAUR

Fenomenul de Lună Nouă de marţea aceasta se perfectează în casa subconştientului din horoscopul tău general, motiv pentru care s-ar putea să îţi ieşi din fire mai uşor şi mai repede decât de obicei în această săptămână. Pe fondul climatului cosmic din această perioadă, s-ar putea să fii mai reactiv(ă) decât de obicei la tot felul de stimuli pe care altfel i-ai fi trecut cu vederea. Pe de altă parte, este un timp al noilor începuturi, prilej numai bun să stai şi să procesezi frici şi frustrări de care te-ai tot lovit. Acum le poţi vindeca o dată pentru totdeauna.

HOROSCOP 24 MARTIE GEMENI

Luna Nouă de astăzi îţi conferă un suflu nou pentru că se desăvârşeşte în casa planurilor de viitor, a proiectelor de grup şi a prietenilor din horoscopul tău general. Aşa se face că astăzi sau în restul săptămânii primeşti veşti bune în legătură cu unele iniţiative personale şi/ sau colective despre care nu credeai că vor supravieţui acestei perioade nu tocmai comode. În plus, Universul face cumva să interacţionezi cu persoane care te inspiră şi poate te şi ajută într-un fel sau altul. În orice caz, important este că nu te (mai) simţi singur(ă) şi ştii că va fi bine.

HOROSCOP 24 MARTIE RAC

În astrograma ta solară, Luna Nouă de marţea aceasta ocupă casa carierei din horoscopul tău general. Dacă te confrunţi cu temeri în legătură cu viitorul tău profesional, acest evenimental astral îţi dă curajul şi te sprijină să spui lucrurilor pe nume. Vorbeşte despre ceea ce simţi şi ce crezi, dar ţine cont despre faptul că este o perioadă dificilă pentru toată lumea de la serviciu. Mai mult, aceasta este o perioadă în care ajungi într-un fel sau altul să îţi faci ideile cunoscute, dar s-ar putea să nu atragi reacţia pe care ţi-ai dori-o. Cântăreşte-ţi atent cuvintele şi gesturile.

HOROSCOP 24 MARTIE LEU

În horoscopul tău general, Luna Nouă de astăzi se plasează în casa călătoriilor pe distanţe mari, a studiului şi a filozofiei de viaţă. În privinţa celor dintâi, sfatul astrelor ar fi acela să dai curs deplasărilor doar dacă este o nevoie urgentă să faci acest lucru. Altfel, ţi-ai putea riscuri mari şi inutile. Ele recomand, în schimb, să dedici mai mult timp lecturii, cursurilor virtuale şi oricăror alte activităţi în mediul digital care îţi hrănesc spiritul şi/ sau te pun la curent cu ultimele inovaţii din domeniul tău de activitate. Cât priveşte dispoziţia de zilele acestea, dispui de optimism din plin.

HOROSCOP 24 MARTIE FECIOARĂ

Pe fondul circumstanţelor actuale, Luna Nouă de marţea aceasta s-ar putea să nu aibă cel mai bun efect în privinţa banilor şi/ sau a bunurilor deţinute şi/ sau câştigate în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau afaceri. Este posibil să calculezi incorect riscurile la care te expui dând curs unei aparente oportunităţi de ordin financiar. Din acest motiv, este foarte important să te consulţi cu ei înainte de-a face orice. Este important să-ţi păstrezi capul pe umeri şi să încurajezi la dialog pe teme financiare pentru a se evita situaţiile în care vă încurajaţi la rău unii pe ceilalţi.

HOROSCOP 24 MARTIE BALANŢĂ

În cazul tău, Luna Nouă de astăzi se perfectează în casa cuplului din horoscopul tău general. Nici că se putea un eveniment astral mai potrivit ca acesta, date fiind precauţiile pe care trebuie să ni le luăm în această perioadă. Lunaţia aceasta vorbeşte de un timp al regăsirii şi al noilor începuturi în relaţii. Vă daţi seama care sunt, de fapt, lucrurile care contează cu adevărat şi că relaţia voastră se poziţionează pe poziţiile principale în clasamentul priorităţilor voastre. În caz că activezi în cadrul unor colaborări sau parteneriate, caută mijloace noi prin care să poţi ţine afacerea vie acum.

HOROSCOP 24 MARTIE SCORPION

Zodiacul tău aşază Luna Nouă de marţea aceasta în casa sănătăţii fizice din horoscopul tău general, iar acest lucru ar trebui să îţi dea de gândit. Dat fiind că această lunaţie operează cu energia Berbecului, un semn recunoscut pentru superficialitatea de care dă dovadă în anumite situaţii, este foarte important să îţi ei măsuri suplimentare de precauţie în ceea ce priveşte prevenţia în această perioadă. Această recomandare este cu atât mai importantă pentru nativii(ele) acestei zodii care lucrează încă în această perioadă sau care activează în domeniul medical. Nu-i cazul să te alarmezi, dar ţine cont că precauţia-ţi este aliat.

HOROSCOP 24 MARTIE SĂGETĂTOR

Luna Nouă de astăzi se formează în casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău general, prilej numai bun să îţi faci mai mult timp pentru tine şi cei dragi, dacă nu astăzi, măcar cândva în această săptămână. Sunt atâtea metode prin care vă puteţi bucura de mai multe momente de calitate împreună, mai ales acum când cei mici sunt liber şi programul tău sau al partenerului s-a redus ori îţi permite să lucrezi de acasă. Această perioadă vă permite să vă cunoaşteţi mai bine şi să adoptaţi noi atitudini unul faţă de celălalt. Folosiţi-vă înţelept de oportunităţile acestea preţioase.

HOROSCOP 24 MARTIE CAPRICORN

Luna Nouă de marţea aceasta se desăvârşeşte în casa zodiacală asociată chestiunilor locative, gospodăreşti şi de ordin familial, semn că astrele şi-ar dori ca şi tu să petreci mai mult timp ocupându-te de casă şi de cei dragi. Iată un prilej bun să termini proiecte casnice nefinalizate sau rămase pe hârtie. Stai mai mult cu familia şi împărţiţi-vă sarcini echitable pentru a pune la punct anumite sectoare de locuinţă de care nu v-aţi ocupat de mult. Cât priveşte părinţii, simbolizaţi şi ei de această casă, recomandăm să îi suni mai bine. Suntem într-o perioadă în care ei sunt mai vulnerabili.

HOROSCOP 24 MARTIE VĂRSĂTOR

Luna Nouă de azi se formează în casa comunicării din astrograma ta solară, ceea ce ar putea să te încurce puţin când vine vorba să îţi exersezi abilităţile oratorice şi de socializare. Dar pentru că energia cu care operează această lunaţie este una deschis(ă) la noi începuturi, poţi profita de ea pentru a-ţi derula activităţile de pe ordinea de zi prin tehnologii noi. Aşadar, nu te încăpăţâna şi dacă este nevoie, cere sfatul cuiva mai pus la punct cu ultimele inovaţii în platforme virtuale de gestionare a muncii, de exemplu. Şi ai răbdare la rândul tău să-i instruieşti pe alţii.

HOROSCOP 24 MARTIE PEŞTI

Cu Luna Nouă în casa banilor din astrograma ta solară, ai putea să institui de astăzi începând noi obiceiuri de consum. Mizează doar pe ceea ce ai nevoie acum şi cheltuieşte cu cap, deşi tentaţia este mare de a cataloga această perioadă drept una în care eşti îndreptăţit(ă) să cumperi mai mult decât de obicei, aruncând cu banii în stânga şi în dreapta. De asemenea, caută să dai dovadă de adaptabilitate; astrele susţin orice iniţiativă inovatoare de a-ţi suplimenta bugetul şi/ sau de a-ţi valorifica economiile. Ai grijă însă până unde eşti dispus(ă) să mergi cu riscurile în această perioadă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici