IGPR: Aproape 80.000 de cazuri de violenţă domestică, înregistrate în primele nouă luni ale anului

Aproape 80.000 de cazuri de violenţă domestică au fost înregistrate în primele nouă luni ale anului, a anunţat sâmbătă IGPR. Numărul de fapte penale din sfera violenţei domestice a fost de 43.425 de infracţiuni, în creştere cu 4,9% faţă de perioada similară din anul 2022.

241 afișări
Imaginea articolului IGPR: Aproape 80.000 de cazuri de violenţă domestică, înregistrate în primele nouă luni ale anului

IGPR: Aproape 80.000 de cazuri de violenţă domestică, înregistrate în primele nouă luni ale anului

La nivel naţional, în primele 9 luni ale anului 2023, poliţiştii au intervenit la 79.442 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 37.417 în mediul urban şi 42.025 în mediul rural. În 68.965 de situaţii, poliţiştii au intervenit ca urmare a sesizărilor prin 112.

Din cele 79.442 intervenţii ale poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică, în 19.349 situaţii s-a constatat existenţa acestui risc iminent, fiind emise 9.880 de ordine de protecţie provizorii.

„În această perioadă, numărul faptelor care constituie fapte penale din sfera violenţei domestice a fost de 43.425 de infracţiuni, în creştere cu 4,9% faţă de perioada similară din anul 2022. Vorbim de un număr mare de infracţiuni din sfera celor de violenţă domestică, ceea ce ne arată amploarea fenomenului şi necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. Dar, în acelaşi timp, acest număr ne arată şi faptul că victimele violenţei domestice au din ce în ce mai mare încredere să ne sesizeze”, a declarat Elena Calcan, ofiţer specialist în cadrul Direcţiei de Ordine Publică - Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au „lovirea sau alte violenţe” – 62% (26.912 de fapte), ,,ameninţarea” – 12% (5.303 fapte), „abandonul de familie” – 9% (3.769 de fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie” – 7% (3.146 de fapte) şi „nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului” – 4% (1.574 de fapte), acestea, împreună, reprezentând 94% din total.

După locul comiterii, 35.801 au fost comise la domiciliu şi 7.624 în spaţiul public.

Potrivit poliţiştilor, în primele 9 luni ale acestui an, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (44.100) care comit astfel de fapte, cât şi a victimelor acestora (45.439). Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 8.182 sunt bărbaţi, 30.716 sunt femei, iar 6.541 sunt minori.

De asemenea, au fost emise de către instanţele judecătoreşti 9.003 de ordine de protecţie, 4.093 (45%) din totalul acestora fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 3.146 de infracţiuni. Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, au fost sesizate 617 infracţiuni.

În primele 9 luni ale anului 2023, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi care au intrat în etapa I a proiectului pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 2.661 instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 1.753 ordine de protecţie provizorii şi 908 ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti).

„În 330 de situaţii, victima a fost de acord şi a fost pusă în aplicare măsura obligării agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, reprezentând 12,4% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti. În ceea ce priveşte infracţiunile constatate, au fost înregistrate în total 292 de infracţiuni, dintre care 12 de distrugere, 224 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie şi 56 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu. În cadrul dosarelor penale întocmite, pentru 21 dintre autorii acestor infracţiuni au fost dispuse măsuri preventive, respectiv: 13 reţineri, 4 de arestare preventivă şi 4 de control judiciar”, a mai declarat reprezentatul IGPR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici