Incendiul de la Petromidia, lichidat

Echipele de intervenţie care au acţionat pentru stingerea incendiului de la Petromidia Năvodari au reuşit să lichideze focul după o operaţiune de peste patru ore, la finalul căreia au găsit cadavrul carbonizat al muncitorului dat dispărut.

82 afișări
Imaginea articolului Incendiul de la Petromidia, lichidat

Incendiul de la Petromidia, lichidat (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Conducerea societăţii Rompetrol Rafinare - Complexul Petromidia a anunţat că pompierii au descoperit, după o luptă cu flăcările care a durat mai bine de patru ore, cadavrul carbonizat al muncitorului dat dispărut în momentul izbucnirii incendiului, însă nu au dat deocamdată publicităţii numele acestuia.

Potrivit sursei citate, vineri dimineaţă, la prima oră, va fi declanşată o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au provocat incendiul, deocamdată neexistând vreun indiciu asupra acestui aspect.

Reprezentanţii societăţii au precizat că revizia instalaţiei respective se încheiase, iar aceasta urma să fie pusă sub tensiune conform procedurii tehnologice. Ei au afirmat că instalaţia fusese bine pregătită şi în mod normal acest incident nu ar fi trebuit să se producă.

Conform sursei citate, toţi cei trei muncitori care se aflau la locul unde s-a produs incendiul aveau experienţă, dar prima variantă luată în calcul în ceea ce priveşte cauza declanşării focului este aceea a unei erori umane.

Toate cele trei victime sunt din judeţul Constanţa, şi anume din oraşele Constanţa şi Năvodari şi comuna Corbu, iar conducerea societăţii va lua toate măsurile astfel încât să vină în ajutorul famililiilor acestora, au mai spus reprezentanţii Rompetrol Rafinare.

Pe lângă ancheta pe care o va face societatea, va fi făcută o anchetă şi de către procurori şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Şase autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa şi mai multe echipaje de pompieri civili de pe platforma Petromidia au acţionat, joi noapte, pentru stingerea incendiului izbucnit la o secţie a rafinăriei, operaţiunea fiind îngreunată întrucât în zonă exista o cantitate de câteva tone de pudră de polietilenă cuprinse de flăcări.

În urma incendiului izbucnit, joi noapte, în jurul orei 23.00, în secţia de granulaţie a Petromidia Năvodari, aflată în revizie, un muncitor a murit, altul a suferit arsuri de gradele doi şi trei pe aproximativ 30 la sută din suprafaţa corpului, iar cel de-al treilea muncitor fusese dat dispărut, cadavrul lui carbonizat fiind găsit de pompieri după stingerea focului.

Pentru stingerea incendiului, la faţa locului s-au deplasat şase autospeciale ale ISU, de la Constanţa şi Midia, Rafinăria Petromidia având şi ea propria unitate de pompieri.

În urmă cu aproape trei săptămâni, în 17 octombrie, la Petromidia, un muncitor a murit, iar alţi trei au fost răniţi, în urma unui accident petrecut în timp ce cei patru efectuau lucrări de modernizare a unei instalaţii a rafinăriei, din primele date fiind vorba despre o scăpare de gaz, care i-a afectat pe lucrători. Potrivit medicilor, muncitorii au suferit o intoxicaţie puternică cu hidrogen sulfurat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici