INCIDENTE ALEGERI 2019 | Problemă medicală la o secţie din Galaţi, un preşedinte de şecţie înlocuit la Bistriţa/ Stampilă dispărută, la Focşani/ Avertisment MAI pentru posibile erori în operarea tabletelor din secţii

Secţiile de votare din România s-au deschis duminică la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00. Pentru cei 18.9 milioane de alegători au fost organizate 18.730 de secţii de votare pe teritoriul României.

2927 afișări
Imaginea articolului INCIDENTE ALEGERI 2019 | Problemă medicală la o secţie din Galaţi, un preşedinte de şecţie înlocuit la Bistriţa/ Stampilă dispărută, la Focşani/ Avertisment MAI pentru posibile erori în operarea tabletelor din secţii

INCIDENTE ALEGERI 2019 | Ministerul Afacerilor Interne: Procesul de vot a început fără probleme

UPDATE ora 13:29: MAI: Posibile ERORI în operarea tabletelor din secţiile de votare. Ministerul, adresă către STS

Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra unor posibile erori în operarea tabletelor din secţiile de votare, MAI transmiţând o adresă către STS în care sesizează situaţia, inclusiv posibilitatea înregistrării unor erori asupra modului cum sunt selectate şi opţiunile de vot ale alegătorilor. Citeşte continuarea aici 

UPDATE ora 13:13: Mama primarului Constanţei se află la sediul Poliţiei, după ce a fost surprinsă cu cinci buletine de vot, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Surse judiciare au precizat că incidentul s-a petrecut la secţia de votare 133, din zona Badea Cârţan din oraşul Constanţa.

Mama primarului Constanţei, Decebal Făgădău, în vârstă de 70 de ani, ar fi fost surprinsă în timp ce avea cinci buletine de vot pe care ar fi încercat să le introducă în urna pentru alegerile europarlamentare.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11.15, iar în cauză a fost alertată Poliţia şi s-a deschis un dosar de cercetare penală.

Aceleaşi surse spun că se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a petrecut incidentul.

Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere oficial.

UPDATE ora 12:48: O ştampilă a dispărut, apoi a reapărut la Focşani

O ştampilă de la o secţie de votare din oraşul Focşani a dispărut, iar incidentul a fost anunţat la Biroul Electoral Judeţean Vrancea. La puţin timp după ce a fost încheiat un proces verbal de constatare a incidentului, ştampila a reapărut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform legii, dacă o ştampilă dispare din cadrul unei secţii de votare, se încheie un proces verbal de constatare a incidentului.

Imediat după ce au constatat lipsa ştampilei, reprezentanţii secţiei nr. 28 din oraşul Focşani au informat Biroul Electoral Judeţean, care a început procedurile legale. Reprezentanţii BEJ Vrancea au declarat pentru MEDIAFAX că procesul electoral nu a fost întrerupt din cauza incidentului.

Mai mult, după întocmirea procesului verbal, ştampila a reapărut şi va fi folosită de următorii cetăţeni cu drept de votare care vin la secţia din Focşani.

Până la această oră, nu au fost consemnate alte incidente la secţiile de votare din judeţul Vrancea deschise pentru alegerile europarlamentare şi referendumul pentru justiţie.

În judeţul Vrancea sunt deschise 358 de secţii de votare, iar pe listele electorale se află peste 313.000 de cetăţeni cu drept de vot.

UPDATE ora 12:00: Preşedintele unei secţii de votare din comuna gălăţeană Griviţa a fost înlocuit deoarece i s-a făcut rău.

Reprezentanţii Biroului Electoral au anunţat că incidentul a avut loc la secţia de votare nr. 320 din comuna Griviţa. Bărbatul care ocupa poziţia de preşedinte al secţiei a anunţat că se simte rău şi imediat a fost înlocuit de un locţiitor.

Acesta ocupă poziţia temporar, urmând să fie înlocuit cu un alt preşedinte stabilit prin tragere la sorţi, conform legii 208.

Incidentul de la Griviţa este primul din judeţul Galaţi înregistrat la alegerile europarlamentare şi la referendumul pentru justiţie.

În judeţul Galaţi sunt deschise 436 secţii de votare, iar pe listele electorale se află 523.316 cetăţeni cu drept de vot.


Preşedintele unei secţii de votare din Bistriţa-Năsăud a fost înlocuit după ce a fost acuzat că a făcut campanie electorală pentru un partid. Locţiitorul preşedintelui unei alte secţii a fost schimbat după ce a ajuns la spital.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, judecătorul Liliana Tertiş, a declarat, duminică dimineaţa, într-un briefing de presă, că BEJ a avut de soluţionat două incidente electorale.

Primul vizează înlocuirea unui preşedinte de secţie din oraşul Beclean, împotriva căruia a fost depusă o sesizare din care rezulta că ar fi făcut campanie electorală pentru un partid politic şi ar fi trimis mesaje prin care încuraja lumea să meragă la vot, dar şi să boicoteze referendumul.

O a doua înlocuire a avut loc la secţia de votare din comuna Mărişelu, unde locţiitorul preşedintelui a fost schimbat după ce a ajuns la spital şi nu s-a mai putut prezenta duminică dimineaţa la deschiderea secţiei de vot.

„Am înlocuit un locţiitor al preşedeintelui secţiei de vot dar din motive obiective. A fost un caz de forţă majoră - a trebuit să ajungă la spital azi noapte, dar am înlocuit şi un preşedinte de secţie de votare de la Beclean, de la secţia de votare 61”, a declarat judecătorul Liliana Tertiş.

În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt organizate 313 secţii de votare, fiind aşteptaţi la urne 262.386 alegători înscrişi în listele electorale permanente.


“Efectivele Ministerului Afacerilor Interne care pe parcursul nopţii au asigurat paza celor 18.730 de secţii de votare le-au predat cu sigiliile intacte, în această dimineaţă la ora 6, preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vot. Secţiile de votare din ţară au fost deschise la ora 7 şi procesul de vot a început fără probleme", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.

Potrivit sursei citate, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Interne a sesizat Biroul Electoral Central cu privire la anumite situaţii care ar putea apărea pe parcursul desfăşurării votului şi care impun un mod unitar de consemnare în procesele verbale privind rezultatele votării, respectiv părăsirea localului de vot cu buletinul de vot, lăsarea buletinului de vot în cabina sau neintroducerea de către alegatori în urnele de vot a buletinelor de vot primite.

"Acest tip de acţiuni care constituie încălcări ale legii ar putea afecta cheile de control utilizate pentru înregistrarea proceselor verbale privind rezultatele votării, sens în care Ministerul Afacerilor Interne a solicitat Biroului Electoral Central să analizeze şi să stabilească o procedură unitară de urmat. Prin răspunsul primit în această dimineaţă, Biroul Electoral Central nu a apreciat necesară adoptarea unei circulare în sensul aspectelor sesizate", a completat Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a reiterat aspectele tehnice prevăzute de legislaţia electorală.

Astfel, cetăţenii români pot vota la secţiile de votare la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa, conform listelor electorale permanente.

Totuşi, cetăţenii care duminică se află într-o altă localitate decât cea în care au domiciliul pot să voteze în localitatea în care se află la orice secţie de votare.

"Pentru a putea vota cetăţenii români trebuie să prezinte un act de identitate valabil. Vă reamintim că pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care doresc să voteze, dar nu au acte de identitate valabile, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu sediul în Bucureşti, lucrează şi astăzi cu publicul. În plus, ca urmare a recomandării Direcţiei de profil din cadrul MAI, şi serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor din Capitală şi din judeţe eliberează azi documente de identitate, conform programului stabilit la nivel local. Pot vota astăzi cetăţenii români care au 18 ani împliniţi, inclusiv cei 562 de români care au împlinit chiar astăzi această vârstă", a mai declarat Monica Dajbog.

Aceasta a precizat că nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

La alegerile europarlamentare, pot vota şi cetăţenii din alt stat al Uniunii Europene care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanţii României în Parlamentul European. Alegătorii din alte state UE nu vor putea vota la referendumul naţional.

Refuzul de a respecta dispoziţiile preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei.

Tot cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei se pedepseşte sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare cum să voteze sau cum să nu voteze, precum şi continuarea propagandei electorale. Prin continuarea propagandei electorale se înţelege afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip, precum şi difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate.

Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră vor sancţiona cu amendă de până la 4.500 de lei persoanele care astăzi, în intervalul 7.00-21.00, comercializează sau consumă băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiilor de votare.

În ceea ce priveşte infracţiunile electorale prevăzute de Codul Penal, competenţa de cercetare revine poliţiei judiciare, sub supravegherea procurorului.

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a vota sau de a fi votat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Tot cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, plus interzicerea exercitării unor drepturi, se pedepseşte oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze într-un anumit fel.

Persoana care votează fără a avea acest drept sau folosind un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Aceeaşi pedeapsă poate fi aplicată persoanei care votează de două sau de mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul.

Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Şi tentativa la infracţiunile electorale se pedepseşte.

Pentru protecţia secţiilor de votare şi menţinerea ordinii publice în zona secţiilor de vot au fost mobilizaţi aproximativ 37.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi colegi de la alte structuri. Acestora li se adaugă 8.600 de angajaţi ai MAI care menţin ordinea publică la nivel naţional şi 8.700 pregătiţi pentru constituirea echipelor operative care vor soluţiona sesizările de incidente electorale şi pentru constituirea rezervelor de intervenţie. La finalul votului, efectivele MAI vor asigura protecţia transportului dosarelor întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici