Îngropaţi de vii după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei

Doi bărbaţi din Vaslui, care săpau în localitatea Mărăşeni o fântână, au fost îngropaţi de vii după ce un mal s-a surpat peste ei.

22 afișări
Imaginea articolului Îngropaţi de vii după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei

Îngropaţi de vii după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei

Din primele cercetări la faţa locului, reiese că cei doi nu s-au asigurat în momentul în care săpau puţul respectiv, iar malurile gropii pe care o săpau cu harleţul s-au prăbuşit peste ei. Oamenii care se aflau la faţa locului au solicitat intervenţia ISU Vaslui.

Potrivit Alinei Poiană, purtător de cuvânt al ISU Vaslui, cei doi, Dănuţ P., de 27 de ani, din Munteni de Sus şi, respectiv, Mihai S., de 33 de ani, din Fereşti, lucrau pe cont propriu, săpând fântâni prin judeţ.

Cei doi au săpat, sâmbătă, la o fântână, ajungând la 20 de metri adâncime. Ei au coborât însă fără să se asigure cu vreo frânghie şi fără să fie asistaţi de o a treia persoană.

Angajaţii de la ISU care i-au scos presupun că cei doi au rămas la un moment dat fără oxigen şi, văzând că îi apucă starea de leşin, au încercat să revină la suprafaţă, dar malurile de pământ s-au prăbuşit peste ei.

Unul a fost scos după două ore de intervenţii ale angajaţilor ISU, fiind găsit fără viaţă, iar cel de-al doilea a fost scos după patru ore de la producerea accidentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici