Instanţa a respins recursul lui Cioacă referitor la sechestrul asiguratoriu

Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a respins, miercuri, recursul înaintat de poliţistul Cristian Cioacă la sentinţa privind sechestrul asiguratoriu asupra apartamentului şi a bunurilor comune ale soţilor Cioacă-Ghiescu.

14 afișări
Imaginea articolului Instanţa a respins recursul lui Cioacă referitor la sechestrul asiguratoriu

Instanţa a respins recursul lui Cioacă referitor la sechestrul asiguratoriu

"Instanţa s-a pronunţat astăzi (miercuri - n.r.) şi a decis respingerea recursului făcut de Cioacă deoarece a rămas fără obiect. Noi am pus deja în executare sentinţa de aplicarea sechestrului asiguratoriu asupra apartamentului bun comun al Elodiei Ghinescu şi a lui Cristian Cioacă", a declarat avocata familiei Ghinescu, Marinela Radu.

La şedinţa de ieri, instanţa a rămas în pronunţare deoarece nici poliţistul Cristian Cioacă şi nici avocata acestuia nu s-au prezenat la proces, ei fiind, de fapt, cei care au solicitat recurs la sentinţa de executare a sechestrului asiguratoriu.

Părinţii Elodiei au solicitat şi au obţinut, în urmă cu câteva luni, punerea sub sechestru asiguratoriu a apartamentului din Braşov a cuplului, pentru ca Cioacă să nu îl poată vinde, aşa cum intenţiona.

În data de 17 septembrie, părinţii Elodiei împreună cu avocata acestora şi un executor judecătoresc, în prezenţa lui Cioacă, au intrat în apartamentul din cartierul braşovean Tractorul, şi au constatat că toate bunurile Elodiei au dispărut, alături de o parte din bunurile comune ale celor doi soţi.

Cioacă a refuzat să facă orice fel de declaraţie. Pe lângă bunuri personale precum haine, pantofi, poşete, parfumuri şi bijuterii, au dispărut şi dosarele de arhivă ale avocatei din garsoniera unde aceasta îşi avea cabinetul de avocatură. Cioacă nu s-a prezentat nici la termenul din 6 octombrie în procesul de divorţ intentat chiar de el împotriva soţiei sale dispărute, instanţa dând un nou termen în acest caz pentru data de 3 noiembrie.

Tot miercuri, familia Ghinescu a făcut un anunţ public într-un cotidian central, privind dispariţia avocatei Elodia Ghinescu, acţiune necesară în vederea declarării pe cale judecătorească a dispariţiei acesteia.

Următorul termen în judecarea acestui caz este 27 noiembrie.

După un an de căutări, trupul avocatei Ghinescu nu a fost găsit, iar soţul acesteia rămâne principalul suspect în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici