Autorităţile precizează că la sfârşitul anului 2024 efectivul a fost suplimentat, iar o mare parte din funcţiile noi au fost distribuite către posturile din Ştefăneştii de Jos, Chiajna şi Popeşti-Leordeni.
Concret, numărul funcţiilor din aceste trei subunităţi a fost dublat, iar procedura de încadrare pe noile posturi este în curs de desfăşurare. În plus, către IPJ Ilfov au fost repartizaţi 65 de absolvenţi de la şcolile de poliţie din Câmpina şi Cluj – 58 pentru ordinea publică şi 7 pentru poliţia rutieră – care vor fi încadraţi cu precădere în cele trei subunităţi menţionate.
Referitor la situaţia infracţională din zona unde s-a petrecut crima de sâmbătă, IPJ Ilfov precizează că la Postul de Poliţie Ştefăneşti au fost înregistrate aproximativ 100 de sesizări penale în primele cinci luni ale acestui an din complexul rezidenţial Cosmopolis.
Dintre acestea, nu au existat sesizări de infracţiuni comise cu violenţă, precum omoruri sau tentative de omor. Singura faptă comisă cu violenţă a fost cea înregistrată sâmbătă, când un bărbat a ucis o tânără de 23 de ani pe stradă, apoi s-a sinucis.