ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Doi fraţi spioni: Emil şi Manole Bodnăraş, unul în slujba ruşilor, celălalt a lui Antonescu

Înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial, acţiunile Serviciului Secret de Informaţii şi ale Siguranţei ţinteau cu prioritate infiltrarea şi controlarea comuniştilor, consideraţi pe bună dreptate agenţi ai spionajului sovietic în România.

5906 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Doi fraţi spioni: Emil şi  Manole Bodnăraş, unul în slujba ruşilor, celălalt a lui Antonescu

Ilegaliştii - informatori ai Siguranţei 

Mulţi dintre ”membrii mişcării din ilegalitate a partidului comunist român” au fost, de fapt, nu eroi ai ilegalităţii, cum au fost prezentaţi ulterior de propagandă, ci agenţi dubli sau informatori ai Siguranţiei şi SSI-ului. Un tablou complet al lor ar arăta că puţine acţiuni ale comuniştilor scăpau, de fapt, atenţiei agenţilor de siguranţă a statului, în anii interbelici şi în timpul războiului. Tocmai de aceea, preluînd arhivele acestor instituţii, Securitatea a putut controla multă vreme, ca unealtă a sovieticilor, tensiunile şi luptele pentru putere din interiorul partidului comunist, asigurîndu-se permanent de fidelitatea autorităţilor de la Bucureşti faţă de ”linia Moscovei”. 
 
Cei incontrolabili, din diferite motive (cum de pildă s-a întîmplat cu Vasile - Laszlo Luca au fost înlăturaţi. Cel din urmă era un vechi ilegalist, ajuns în primul guvern comunist ministru al finanţelor, membru al PCR din ilegalitate, dar şi agent al Siguranţei. Era însă de ani de zile bolnav de sifilis într-o formă agravată din lipsa tratamentului, boală care i-a afectat grav comportamentul. Înlăturat de Dej sub pretextul ”devierii de dreapta”, alături de Ana Pauker şi Teohari Georgescu, el a murit cu minţile pierdute în închisoarea de la Rîmnicu Sărat, unde a fost închis alături de liderul ţărănist Ion Mihalache. 
 
De departe, cei mai norocoşi dintre membrii partidului comunist din ilegalitate au fost fraţii Emil şi Manole Bodnăraş. Români bucovineni, ei şi-au împărţit rolurile ”în familie”: primul a spionat pentru sovietici, al doilea l-a spionat pe primul, pentru români.

Doi spioni norocoşi, pînă la moarte  

Fost căpitan din Armata Regală, Emil Bodnăraş a fost de departe cel mai eficient spion sovietic în România, în timpul războiului, organizînd la 23 august 1944 reţinerea în stare de arest la o casă conspirativă a partidului comunist a lui Ion Antonescu. După intrarea în ţară a trupelor Armatei Roşii şi instaurarea regimului comunist, a primit o recompensă pe măsură, ajungînd ministru al Apărării. A fost, pentru serviciile sale, pînă la moarte, un demnitar intangibil, în condiţiile în care lupta pentru putere din sînul comuniştilor producea deseori victime, în diferitele facţiuni din partid, după cum acestea se bucurau de favorurile Moscovei, sau intrau în dizgraţia ”marelui frate de la răsărit”. L-a ”tras” în fruntea bucatelor şi pe fratele său mai mic Manole (de fapt, botezat Emanoil), de meserie fotograf, care a ajuns sub comunişti mai întîi vicepreşedinte şi preşedinte al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport (1952-1957) şi vicepreşedinte şi preşedinte (1951-1960) al Comitetului Olimpic Român. 
 
Dar, spre deosebire de fratele său, spionul sovietic, Manole Bodnăraş a fost de fapt agent al Serviciului Secret de Informaţii încă din 1936, aşa cum reiese dintr-un document păstrat între secretele bine ascunse ale fostei Securităţi. Astfel, se naşte o întrebare legitimă: cîte din acţiunile fratelui său, spion sovietic, au fost cunoscute de autorităţile de la Bucureşti şi chiar ”dirijate” şi manipulate din umbră de agenţii SSI-ului, făcînd de fapt din Emil Bodnăraş o unealtă oarbă, o sursă de dezinformare pentru spionajul sovietic în România? E o întrebare încă deschis. Ce e însă cert e că ambii fraţi, combatanţi pe ”frontul invizibil” al spionajului şi contraspionajului au dus în timpul regimului comunist o viaţă lipsită de griji şi, din păcate, nu putem şti dacă şi-au împărtăşit reciproc, pînă la capătul vieţii, secretele. După 1960, timp de mai mulţi ani, Manole Bodnăraş a fost ambasador în Albania şi Argentina şi după pensionare s-a reîntors în Bucovina, în vila pe care şi-o construise, alături de o alta ridicată de fratele său Emil, ambele nu departe de Mănăstirea Suceviţa. 
 
Cei doi fraţi au rămas alături şi în somnul de veci, în cimitirul din satul natal, Iaslovăţ. Emil, lîngă biserica ridicată din banii lui, unde a fost înmormîntat în 1976, în timp ce Manole a fost aşezat în 1985 alături de el şi lîngă părinţi, într-o criptă pe care şi-a construit-o şi el din timpul vieţii. Spre deosebire de fratele lui mai mic, lui Emil Bodnăraş i s-a ridicat şi o statuie, în satul natal, Iaslovăţ. Imediat după Revoluţie a fost dată jos de pe soclu, dar în 2003 a fost pusă la loc. Comuna din care face parte satul i-a purtat chiar numele, pînă în 1996. Emil Bodnăraş este singurul  demnitar comunist, general de armată (şi spion sovietic) care are parte pînă în zilele noastre de o asemenea cinste.

O duminică liniştită

Ziua de 24 mai 1970 a căzut într-o duminică liniştită, după ce, cu o săptămînă înainte, ţara fusese devastată de inundaţii de amploare. În acea duminică, ziarul Scînteia făcea un bilanţ al calamităţii, soldată cu un număr de 166 de morţi şi 14 dispăruţi şi nu mai puţin de 85.000 de case inundate şi scria despre solidarizarea cu poporul român, greu încercat: "În perioada 12-19 mai, foarte multe state, organizaţii internaţionale, persoane şi firme de peste hotare, cetăţeni străini aflaţi la noi sprijină România pentru înlăturarea pagubelor provocate de inundaţii" - şi urmează enumerarea unor ambasade occidentale de la Bucureşti. Regimul era încă în perioada lui de maximă relaxare, românii aveau încredere în Ceauşescu, un lider tînăr, care nu trăda niciun semn al nebuniei megalomane care avea să-l apuce un an mai tîrziu, după vizita lui în Coreea de Nord şi China.
În acea duminică Gheorghe Untăreanu, fost agent al Serviciului Secret de Informaţii antonescian, care trecuse de partea comuniştilor odată cu intrarea în ţară a Armatei Roşii, scria conştiincos un raport către Securitate. Untăreanu, un bărbat înalt, pe creştetul căruia se mai ghicea încă părul blond la cei aproape şaizeci de ani ai săi, fusese un agent de frunte al Serviciului Secret de Informaţii. Cunoscător al limbii germane, el a condus ”Agenţia Ploieşti”, un grup de agenţi români care conlucrase cu agenţi germani în misiunea de a dejuca sabotajele din zona petroliferă. În 1947, pe cînd era şeful Agenturii a II-a de filaj, a fost arestat tocmai din acest motiv, din ordinul dat de noua conducere (sovietică) a SSI-ului, fiind pus la dispoziţia Oficiului Juridic, pentru anchetă, vreme de patru luni. Untăreanu, ajuns informator al Securităţii atît în celulele închisorii, cît şi odată eliberat, ţinea poliţia politică comunistă la curent cu ce se mai discuta printre foştii agenţi ai Siguranţei şi ai SSI-ului, mediu pe care îl cunoştea bine. Iar subiectul era unul tare – o adevărată piatră de încercare, pentru patriotismul Securităţii.
 
Pe 8 mai 1970, Untăreanu se întîlnise în Bucureşti cu un fost coleg din SSI, Gheorghe Ştefănescu şi, cu prilejul aniversării a 49 de ani de la crearea Partidului Comunist, s-au apucat să depene amintiri şi să despice ”firul în patru” pe tema ilegaliştilor – subiect pe care, profesional, îl cunoscuseră amîndoi foarte bine. Numele conspirativ al lui Ştefănescu fusese în Serviciul Secret ”Gică Cornescu”, dar era mai cunoscut sub porecla de ”Stuhuleţ”, fiind originar din Brăila, aşa cum Untăreanu era supranumit ”Albu”, din cauza tenului său blond. Ambii făcuseră închisoare sub comunişti. Cei doi se cunoşteau din vremea în care lucraseră împreună, tot sub comunişti, la Agentura a II-a de filaj a SSI-ului. Dezvăluirile lui ”Stuhuleţ” despre un anume ”ilegalist” i-au atras atenţia fostului său coleg, care a găsit nimerit să informeze şi Securitatea: ele arătau că Manole Bodnăraş, fratele fostului număr doi la Bucureşti în ”epoca Dej”, Emil Bodnăraş, fusese de fapt agent al serviciilor secrete antonesciene. 

Arestatul din strada Saita 

”Printre alte probleme, Ştefănescu mi-a relatat că are unele frământari sufleteşti, respectiv cunoaşte unele lucruri pe care le consideră importante şi ar vrea să le aducă la cunoştinţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu. L-am sfătuit să ceară audienţă, la care mi-a spus că a cerut şi a fost îndrumat la tovarăşului preşedinte al Consiliului Securităţii Statului, Ion Stănescu. A fost în audienţă la dumnealui, însă nu s-a putut hotărî să spună ceea ce avea de spus. L-am rugat să-mi spună mie despre ce este vorba, dacă consideră că poate face acest lucru - şi, dacă îmi este posibil, îi voi da un sfat”. 
Şi în cele din urmă, fostul coleg i-a spus: ”Ştefănescu Gheorghe mi-a relatat următoarele: în luna martie 1936 (de fapt, 1937, după cum arată actele arestării – n.n.), un funcţionar S.S.I., anume Vasiliu Dumitru, a adus la sediul din strada Saita un cetaţean sub stare de arest”. Strada Saita, azi Ivo Andric, este locul în care s-a aflat unul din sediile misteriosului Serviciului Secret de Informaţii (de fapt, o străduţă care face legătura între Colţei şi Hristo Botev). Aici funcţionase aşa-numitul ”Birou de Studiu” al S.S.I., condus de Horia Butucescu 1937 pînă în 1945, ca şef de grupă şi subdirector la Contraspionaj. Biroul urmărea agenţii străini suspecţii de spionaj şi supraveghea personalul diplomatic. Butucescu şi agenţii săi au coordonat şi Grupa a II-a de ”Acţiuni Sociale” din 1937, care se ocupa şi de comunişti. Trădat de Gheorghe Untăreanu, care ajunsese şeful Agenturii a II-a de filaj, Butucescu a fost arestat la 3 aprilie 1950. 
 
Gheorghe Ştefănescu, zis Stuhuleţ, făcuse parte din grupa de filaj a Biroului, coordonată de Untăreanu, aşa că avea toată încrederea în el şi şi-a continuat mărturia, în legătură cu misteriosul personaj adus în 1937 în stare de arest la sediul din strada Saita al SSI-ului. Untăreanu arată în nota sa că arestatul ”a fost introdus într-o cameră şi dat în primirea lui Ştefănescu Gheorghe, pentru a-I păzi până urma să intre la anchetă. Ştefănescu i-a dat arestatului un scaun, pentru a sta în colţul opus. Întrucât până la anchetă au mai trecut câteva ore, arestatul s-a sculat de câteva ori de pe scaun, plimbându-se în dreapta şi în stînga. La un moment dat, când arestatul se plimba prin faţa scaunului, a trecut prin încăpere şeful direcţiei de anchete a S.S.I., Comşa. Acesta a început să ţipe la arestat, i·a ordonat să stea pe scaun, după care a tras cu creta o linie împrejurul scaunului şi i-a dat ordin lui Ştefănescu Gheorghe ca, în cazul când arestatul trecea linia, să-l împuşte. După câtva timp arestatul a fost introdus la anchetă, care a fost făcută de către Comşa personal. După câteva ore, a fost condus afară din cameră de către directorul Comşa, care acum era foarte amabil cu el. Dându-i-I în primire lui Ştefănescu Gheorghe, i-a spus acestuia: E băiat bun, e de-al nostru, ai grijă de el. După aceasta, arestatul a mai ramas în str. Saita câteva zile, în care timp i s-a dat hrană bună (adusă de la un restaurant din apropiere). A fost trimis cu domiciliu obligatoriu la Brăila”. 

O datorie patriotică, cu efect întîrziat

Gheorghe Comşa, superiorul din SSI care-l anchetase pe arestatul misterios, alias ”Georgescu de la externe”, cum mai era cunoscut, lucra în 1937 ca ofiţer în cadrul secţiei de Contrainformaţii şi era un agent recrutor, bun cunoscător al limbii ruse. Gheorghe Comşa ştia să se apropie de diplomaţii străini, trecînd adesea în ipostaza unui diplomat sovietic şi era printre cei mai experimentaţi agenţi ai Serviciului Secret. Pe fondul bunelor relaţii pe care le avea cu Mihail Moruzov, Gheorghe Comşa a fost arestat de poliţia legionară şi executat împreună cu şeful S.S.I. în ianuarie 1941, la Jilava. Atunci, în 1937, părerea unanimă a celor aflaţi în sediul SSI din strada Saita era că reuşise să-l recruteze în Serviciu pe arestatul adus acolo. 
Era o opinie pe care Ştefănescu i-a împărtăşit-o fostului său şef, iar acesta mai departe Securităţii: ”Discutând în acel timp cu alţi funcţionari S.S.I.,  Ştefănescu a aflat că cel arestat este Manole Bodnăraş. L-a revăzut apoi de câteva ori, în timpul războiului, cu ocazia vizitelor ce le făcea familiei, fiind originar din oraş (Brăila, - n.n.). Ştefănescu mai relatează că, din câte a auzit, în timpul războiului, tovarăşul Manole a avut activitate de partid în Brăila, împreună cu un anume Haimovici, care era membru de partid, însă era şi agentul Siguranţei (şeful Siguranţei din Brăila în acest timp era un anume Tăbârcă). Părerea lui Gheorghe este că tovarăşul Manole a fost recrutat de SSI, cu ocazia menţionată mai sus. Îşi bazeaza prezumţia pe comportarea directorului Comşa faţă de tovarăşul Manole Bodnăraş înainte şi după anchetare, cât şi pe faptul că (după cum spune el că se proceda la vremea respectivă), persoanelor care erau cunoscute cu activitate ilegală şi li se dădea domiciliu obligatoriu, acesta nu era fixat în oraşe centre muncitoreşti, decât numai dacă existau interese în acest sens”. 
 
Fostul agent SSI Gheorghe Untăreanu ştia că a dat peste un subiect tare – o adevărată piatră de încercare, pentru patriotismul Securităţii şi cred că-i făcea plăcere să o pună la încercare, întrebîndu-se totodată cum ar proceda el. Îşi încheia nota informativă la Securitate arătînd temerile fostului său subaltern Ştefănescu, în legătură cu secret pe care acesta îl păstrase atîţia ani şi care putea arunca o nouă lumină şi asupra activităţii din ilegalitate a mult mai ilustrului frate al lui Manole Bodnăraş: ”Ştefănescu Gheorghe afirmă că nu a relatat mai demult cele de mai sus, deoarece i-a fost teamă că această problemă s-ar putea solda cu rezultate negative asupra sa”. 
 
Avea perfectă dreptate. Dacă lui Ştefănescu i-ar fi fost smulse aceste informaţii la anchetele la care a fost supus după arestarea lui în vara anului 1948, cu siguranţă ar fi fost lichidat. Ce s-a întîmplat mai apoi cu dezvălurile sale de natură nu numai să dărîme un mit comunist, dar mai ales să înfurie teribil Moscova, care şi-ar fi văzut trădată bruma de încredere pe care o avusese în ”ilegaliştii comunişti” şi în agentura lor de spioni din România anilor războiului, e o altă poveste.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici