ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Masacrele din Transilvania, la sfîrşitul războiului: un preot s-a ridicat din groapa comună, unde fusese aruncat de jandarmii maghiari, după execuţie

Se împlinesc astăzi 31 de ani de la finalul sîngeros al tulburărilor interetnice de la Tîrgu Mureş. Ele au însă din nefericire o lungă istorie, în care un punct de referinţă au fost momentele de la finele celui de-al doilea război Mondial, marcate de masacre petrecute în mai multe localităţi din Transilvania, în care maghiari şi români s-au ucis unii pe alţii.

6611 afişări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Masacrele din Transilvania, la sfîrşitul războiului: un preot s-a ridicat din groapa comună, unde fusese aruncat de jandarmii maghiari, după execuţie

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Masacrele din Transilvania, la sfîrşitul războiului: un preot s-a ridicat din groapa comună, unde fusese aruncat de jandarmii maghiari, după execuţie

În aceste împrejurări, la Prundu Bârgăului, în Bistriţa, s-a petrecut o adevărată minune: un preot s-a ridicat din groapa comună, unde fusese aruncat de jandarmii maghiari, după execuţie.

 

”Legea talionului” în Transilvania

În ultimele luni ale celui de-al doilea război Mondial, în Transilvania, peste democraţia reprezentativă, cîtă fusese ea în cele două decenii interbelice, se aşezase pecetea unui extremism sîngeros. La patru ani de la Dictatul de la Viena, spiritele erau încinse, pe de o parte de furia unor maghiari care se vedeau puşi în faţa pierderii Transilvaniei, pe de alta în faţa spiritului revanşard al unora dintre români. Pînă la incidente tragice şi sîngeroase, săvîrşite de ambele părţi, n-a mai fost decît un pas. 

Situaţia era una confuză în Transilvania, la finele războiului. Dr. Ion Halalai, inspector regional al Jandarmeriei raporta la 8 iulie 1945, cu privire la manifestările populaţiei maghiare că ”în urma verificărilor făcute prin poliţiile din subordine” se înregistrau numeroase tulburări. ”Se confirmă informaţia că populaţia maghiară din judeţele Braşov, Trei Scaune, Bihor, Cluj şi Saru Mare a început o acţiune făţişă de sfidare a organelor locale administrative româneşti, instalate recent acolo, atingînd şi clerul român şi biserica. Astfel, în comuna Lazuri, judeţul Satu Mare, ajutorul de primar român Buză Gheorghe a fost prins de o bandă de unguri terorişti, dus în biserica românească din sat, bătut şi schingiuit, pentru a declara unde sînt ascunse armele premilitarilor români din acel sat. Ulterior, l-au silit să plece din sat şi să se refugieze în comuna sa natală, Bologa, judeţul Cluj.

Tot în acea comună, primarul satului Nichita a fost bătut de aceeaşi bandă, îndemnată fiind de învăţătorul maghiar, un anume Borbely. În comuna Belţiu, judeţul Satu Mare, preotul satului, Ciula Leontin, a fost maltratat de populaţia maghiară din comună, cu ajutorul jandarmilor unguri, în frunte cu un cunoscut şef al teroriştilor maghiari, Csizet Ioan. Tot din cauza acestui Csizet, au trebuit să plece din comună notarul Pop Gavrilă, împreună cu ajutorul de primar Zola Gheorghe.

De asemenea, în sectorul Chesturii Timişoara, se confirmă ştirea că populaţia maghiară se manifestă în contradicţie cu spiritul de ordine şi înţelegere ce trebuie să domnească într-un regim democratic, cu respectarea legilor şi obligaţiilor cetăţeneşti de către toţi locuitorii deopotrivă”, autorii acestor tulburări şi jigniri aduse autorităţilor româneşti proaspăt reinstalate fiind chiar ”organizaţia MADOSZ”, adică aliaţii maghiari ai comuniştilor, care ”într-adevăr, se manifestă de o manieră care este în contradicţie cu situaţia prezentă”. Este raportul pe cîteva zile.

Şi exemplele de tulburări, uneori violente, continuă. Liniştea se aşternea cu greu, şi din cauza amintirii proaspete a unor masacre săvîrşite cu mai puţin de un an înainte, de către ambele părţi. Cele mai multe dintre acestea s-au petrecut în septembrie – octombrie 1944, în condiţiile retragerii armatelor germane şi horthyste din Transilvania şi au avut, din nefericire, inclusiv sprijinul populaţiei civile.

În data de 4 septembrie 1944, mai mulţi localnici maghiari din Aita Seacă au capturat militari români, pe care i-au torturat şi i-au ucis. Pe 26 septembrie 1944, acolo a venit  Batalionul de voluntari Braşov,  din cadrul Regimentului de voluntari ”Iuliu Maniu”, ulterior activat sub numele de  ”Sumanele negre” de către Gavrilă Olteanu, ca organizaţie de rezistenţă antisovietică şi anticomunistă. Mai întîi însă, aceste forţe paramilitare conduse de Olteanu au fost implicate în ”pacificarea” Ardealului, care nu s-a făcut tocmai cu duhul blîndeţii.

La violenţele jandarmilor şi ale unor  maghiari, din timpul retragerii trupelor horthyste din Transilvania, s-a răspuns, din nefericire, aidoma. Cel mai bun exemplu sînt faptele petrecute la Aita Seacă, unde mai mulţi soldaţi români (se pare că în număr de 13) au fost ucişi, de către unii dinte localnici, instigaţi de către doi dintre aceştia, fraţii Nagy. Ajunşi acolo, voluntarii din ”Gărzile Maniu”, conduşi de Gavrilă Olteanu, le-a aplicat celor doi ”pedeapsa cu acelaşi topor cu care au săvîrşit crima”, după cum îi scria acesta lui Iuliu Maniu, în august 1945, executîndu-i prin decapitare. După ce a efectuat o anchetă sumară, Olteanu a mai dispus executarea sumară a nouă localnici maghiari, iar localitatea a fost jefuită. Asemenea acţiuni au mai fost întreprinse de către unităţile paramilitare româneşti în judeţele Cluj, Bihor şi Sălaj. Ele au fost, în multe situaţii, represalii faţă de execuţii sumare sau alte acte de teroare săvîrşite de autorităţile maghiare din Transilvania, pe parcursul retragerii lor. Regula zilei părea ”legea talionului”, care luase locul legilor oamenilor şi bunătăţii lui Dumnezeu, care şi-a arătat însă faţa într-o anumită asemenea împrejurare.      

 

Raportul generalului de jandarmi Anton

În seara zilei de 9 octombrie 1944, jandarmii maghiari i-au ridicat din Prundu Bârgăului pe locuitorii Costea Pavel, Vlad Leon, Lucreţia Tonea. Rad Vasile, Pop Andri George, Rozina Simion şi pe protopopul Pop Augustin, cel din urmă din Mijlocenii Bârgăului, care au fost încarceraţi într-una din camerele hotelului din localitate.

Aşa cum va relata ulterior, într-un raport, comandantul Inspectoratului de Jandarmi Cluj, generalul Anton, ”în seara zilei de 10 octombrie 1944, un ofiţer maghiar, sub pretext că îi va trece peste graniţă, i-a condus în apropiere de pîrîul SecuI, unde au fost executaţi prin împuşcare şi aruncaţi într-o groapă, săpată mai dinainte în acest scop”. Acest ofiţer a fost identificat în persoana ”numitul Vasarhelyi Karol, care în prezent, s-ar afla în oraşul Tg.Mureş, sau în comuna Ditrău”, de către protopopul Augustin Pop, care a scăpat ca prin minune de la moarte: deşi împuşcat în cap, s-a ridicat din groapa care-i fusese destinată. Povestea sa este una tulburătoare.

”Se anexează, în copie, declaraţia susnumitului preot, din care se pot vedea, în mod amănunţit, împrejurările în care s-a comis asasinatul şi o fotografie luată de la locul unde s-a săvîrşit faptul, după ce cele 6 cadavre au fost dezgropate ulterior, cînd judeţul Năsăud a fost eliberat de trupele aliate”, arată generalul Anton.

Documentul e datat 18 august 1945 şi a fost scris de Pop Augustin, ”prin minunea lui Dumnezeu, subsemnatul, supravieţuitor al tratamentului vitreg şi nelegiuit al ungurilor”. El  a pus reţinerea lui de către jadarmii maghiari pe seama faptului că, preot fiind, socotea că le-a sabotat ”interesele” prin ”activitatea mea pastorală din mijlocul credincioşilor”, fiind ”primul pus la domiciliu forţat, ca apoi să fiu mai uşor de ridicat”. Era preot de aproape două decenii în Mijlocenii Bârgăului şi protopop al bârgăoanilor.

”Am fost ridicat de trei ori de la domiciliu de jandarmii unguri. La 3 septembrie 1944, la ora 12, am fost ridicat pentru prima dată şi dus la Prundu Bârgăului”, de unde a fost mutat apoi într-o cazarmă din apropiere, fiind socotit ”ostatic”. A fost eliberat în 10 septembrie, fiind ridicat din nou în 6 octombrie, ajungînd la Bistriţa sub pază militară, fiind eliberat ”la intervenţia fostului notar Zambor Kalman”. A treia oară ”am fost ridicat la data de 9 octombrie 1944, dus la Prundu Bârgăului”. De astă dată, ostaticii, ”5 bărbaţi, ţărani, şi o femeie tînără”, alături de protopop, ”am fost puşi sub pază militară, cît ne-au judecat şi condamnat la moartea prin împuşcare”

 

”Tragedia” – memoriul protopopului Augustin Pop

Memoriul scris de supravieţuitorul execuţiei e intitulat de către protopopul Augustin Pop ”Tragedia”. Aceasta a început ”în seara zilei de 10 octombrie 1944, după retragerea armatelor germane şi ungare”, cînd ”pe la ora 9 seara, s-a început calvarul. Se prezintă un ofiţer Zoszlas, care ne spune că vom fi daţi peste graniţă în România. Ne-au scos din hotelul comunal, unde eram păziţi, sub escortă militară, porniţi însă nu spre graniţă, ci spre pîrîul aşa-numit Secul, în sus. După un drum de 100 de metri, sîntem întorşi, înapoi, spunîndu-ne că vom fi duşi la Bistriţa, însă am fost duşi într-o pivniţă la o casă particulară, unde eram cantonaţi pentru a nu auzi ce are să se întîmple. Ni s-a spus că vom fi duşi la ascultare (interogatoriu – n.n.) şi să spunem drept ce vom fi întrebaţi.

Am fost eu primul care am fost dus la aşa-zisa ascultare. Am fost escortat din curte. Era ora 9 seara, ploaia a încetat şi era întuneric, prin sat ardeau felinarele. Am fost preluat de un ofiţer, un plutonier şi un soldat, care m-au poftit să merg cu ei. Credeam că vom intra în vreo cameră, unde aveau biroul, dar m-au poftit să merg mai departe. Am ieşit în şoseaua naţională, de acolo, printr-o portiţă, într-o grădină, s-a format un cortegiu al tragediei mele: înaintea mea soldatul cu baioneta, iar în dreapta mea ofiţerul, iar înapoia mea călăul, plutonierul de jandarmi. Îndată mi-am dat seama că merg la moarte sigură, m-am tulburat sufleteşte şi m-a cuprins o groază, deodată, însă m-a înseninat Dumnezeu, dîndu-mi curaj, linişte sufletească şi am mers, ca o oaie înspre junghiere sau ca un miel fără glas, aproximativ 120 metri, în interiorul grădinei, cu privirea tot spre ofiţer.

Am fost oprit fără veste, am fost împuşcat pe din dos prin cap de plutonierul de jandarmi. Senzaţia împuşcării a fost o lovitură mare, fiind foarte aproape, o fierbinţeală, o lovitură în dosul capului. Glonţul a intrat în cap, prin dosul urechii drepte şi a ieşit pe sub ochiul stîng, perforînd osul un centimetru sub ochi. Celelalte simţuri nu mi s-au alterat si funcţionau normal. După înregistrarea acestei senzaţii, exclamînd vai, am căzut la pămînt, cu faţa în jos, sărindu-mi bagajul din mînă. A început a-mi curge sîngele prin rana provocată de glonţ, prin nas şi gură, fiind conştient încă de mine, mi-am dat seama că nu sînt mort şi m-am prefăcut a fi mort, pentru a-i induce în eroare. După ce mi s-a scurs mult sînge, am început a sufla sînge prin nas şi gură, tot mai, rar, tot mai rar, pînă cînd, de la o vreme, am încetat cu respiraţia, lăsînd sîngele să curgă prin gură în stomac şi respiram deosebit de rar şi neobservat, încît, de la un timp, am auzit zicînd că e mort. Au aprins lanterna şi, văzînd un lac de sînge lîngă capul meu, au zis a curs ca dintr-o vită, apoi m-au scuturat, doar mă voi deştepta, mi-au căutat pulsul, apoi m-au declarat mort

 

”Dumnezeu m-a însemnat”

Unul m-a învîrtit cu faţa în sus, să mă ducă într-o groapă din apropiere, am simţit că se învîrte lumea cu mine şi am căzut în nesimţire, atît ţin minte că a zis unul, încet, prinde-l de picior, să-l ducem. Mai mult, nu ştiu ce s-a întîmplat cu mine, pînă am ajuns în groapă, groapa fiind săpată pe o coastă, la vale neavînd perete (un şanţ, groapă comună – n.n.). lntrînd în groapă cu mine, m-au trîntit jos. În acest timp, m-am deşteptat şi, dîndu-mi seama de situaţie, am început din nou a respira ca înainte, pentru a nu mă descoperi. Fiind convinşi că sînt mort, au început a mă jefui, mi-au luat ceasul de la mînă, verigheta, banii din portmoneu. După aceasta, jandarmul zice mai trag un glonte. Atunci am încremenit, dar ofiţerul îndată zice n-ai voie. Pînă la urmă, s-au pornit după al doilea osîndit, ca să-l aducă la împuşcare. Avînd timp foarte scurt, îndată m-am hotărît să fug. Îmi controlez trupul, dacă e întreg, căci nu ştiam ce s-a petrecut cu mine, cît eram în nesimţire.

Găsindu-mă întreg, îmi ridic capul să privesc dacă sînt sus călăii. Fiind întuneric, un trunchi de copac mă induce în eroare, căci vedeam în el pe un soldat cu arma in mînă. Un fior rece mă cutremura, gîndind că nu voi mai putea scăpa. O putere dumnezeiască m-a însemnat din nou. Mă ridic în picioare, îmi şterg cu mîna sîngele închegat după faţă şi ochi şi plec spre soldat, ca să fiu împuşcat a doua oară. Ajungînd în apropierea soldatului, văd realitatea, un trunchi de copac, cu o creangă în vîrf, probabil a fost uscat. Starea mea sufletească îndată mi s-a schimbat. Trec pe coastă în sus, ajungînd la un gard. Cu mare greutate m-am zvîrlit peste el, căzînd grămadă dincolo. M-am ridicat şi am fugit, ca să nu-mi dea de urmă. După o fugă de 100-120 metri prin grădină, n-am putut merge de slăbit ce eram, şedeam pe răzor să mă odihnesc, cînd, deodată, aud împuşcînd osînditul de-al doilea, care acum e în locul meu.

M-am speriat, mă ridic, merg înainte, cu pas, slab, sîngele curgîndu-mi la vale pe haine. M-am temut că, în urma vărsării sîngelui. nu voi mai putea rezista, voi muri prin aceste grădini, neştiind nimeni de mine. M-am rugat Doamne, întăreşte-mi pasul, să ajung la un samaritean, că, dacă mai am zile, să-mi dea o mînă de ajutor în durerile mele, iar de sînt spre sfîrşit, să nu mor aici, neştiind nimeni de mine. Zicînd acestea, ajung la un alt gard, pe care mi-e imposibil să-l trec. Sînt slăbit, plec pe lîngă gard, pe o coastă în jos ajung în vale, cad într-un canal mic cu apă, pe care nu l-am observat, fiind foarte întuneric. Vreau să trec prin el dincolo, dar dau de un gard de sîrmă ghimpată; nefiind înalt, mă tăvălesc peste el, sfîrtecîndu-mi rău hainele. Trec gardul, dau peste o cărare, mă duc la o casă. În casă, găsesc o văduvă bătrînă, cu nora ei. Femeile îndată m-au spălat şi m-au legat la cap, pentru a-mi opri curgerea sîngelui. Găsindu-mă în nesiguranţă, m-au dus în şură, unde, după un timp, mi s-a făcut foarte rău, îmi vine să vărs, mă silesc şi vărs mult sînge închegat, apoi m-am uşurat.

Şezînd în şură ghemuit, vreo oră, aud împuşcăturile cu care au fost omorîte celelalte persoane. În şură, m-am culcat în ieslea vitelor, în grajd, acolo rămînînd toată noaptea. După ce au fost împuşcaţi ceilalţi, aruncaţi în groapă şi acoperiţi, au pornit la goană după mine 6 soldaţi, dar pe o rază destul de mare. Mi s-a spus că numai două case dacă mai veneau, ajungeau la mine. Dumnezeu le-a închis drumul şi s-au zăpăcit prin întunericul nopţii, ca să nu mă găsească”. A doua zi, trupele româno-ruse au eliberat zona şi preotul Augustin Pop, ajutat de ”un creştin”, a făcut ”drumul pe picioarele mele, pînă acasă”, dar ”fiind frontul pe la noi, n-am avut posibilitatea să ajung la medic, ori să iau medicamente, singur Dumnezeu m-a vindecat”.

Prototpopul Augustin Pop slujise în biserica din sat, Mijlocenii  Bârgăului, din 1926. I-a dat Dumnezeu zile şi pace, încît a mai slujit vreme de încă treizeci de ani, după minunea care l-a salvat. A trecut la Domnul în 1985, iar această istorie a ”Tragediei” prin care a trecut şi din care a supravieţuit ca prin minune a rămas, ca multe asemenea istorii, într-un colţ de arhivă, iar povestea sa au mai ştiut-o, o vreme de atunci, bârgăoanii, minunîndu-se şi ei de zilele care i-au fost date de Dumnezeu păstorului lor. Care n-a căutat niciodată răzbunarea.

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici