Jurma: România ar putea ieşi săptămâna viitoare din valul 5 al pandemiei

Medicul Octavian Jurma spune că săptămâna viitoare România ar putea ieşi din valul 5-Omicron şi să aibă parte de „o perioadă liniştită” în timpul verii.

838 afișări
Imaginea articolului Jurma: România ar putea ieşi săptămâna viitoare din valul 5 al pandemiei

„Azi, incidenţa naţională a revenit pe trend descendent şi a ajuns la 0,5 la mie. (...) Săptămâna viitoare Cluj şi Bucureşti vor coborî în sfârşit sub 1 la mie. Sunt judeţele de referinţă cele mai credibile şi pentru restul ţării”, a scris vineri pe Facebook Octavian Jurma.

Acesta spune că lunile iunie şi iulie sunt perioada cea mai sigură pentru relaxare şi vacanţe.

„Săptămâna viitoare sper să ieşim din valul 5-Omicron după care să avem parte de o perioadă liniştită. Lunile iunie-iulie (+mai şi august ca luni de tranziţie) se dovedesc şi în al 3-lea an pandemic perioada cea mai sigură pentru relaxare şi vacanţe. Avem deci un interval clar în care putem să ne bucurăm în siguranţă de răgazul pe care ni-l oferă pandemia şi vă recomand să vă luaţi o vacanţă în care să vă încărcaţi bateriile indiferent ce ameninţări se adună la orizont pentru toamnă”, a mai scris mediul pe reţeaua de socializare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici