Korodi se află la Răchiteni, alături de echipele de intervenţie

Ministrul Mediului, Attlila Korodi, se află, începând de sâmbătă la Răchiteni-judeţul Neamţ, unde "supervizează acţiunile de intervenţie ale echipelor ANAR şi IJSU Neamţ ce acţionează în aceasta zonă", informează Ministerul Mediului şi Dezvăltării Durabile.

27 afișări
Imaginea articolului Korodi se află la Răchiteni, alături de echipele de intervenţie

Korodi se află la Răchiteni, alături de echipele de intervenţie (Imagine: Mediafax Foto)

Korodi s-a deplasat vineri dupa-amiază în zona afectată de inundaţii pentru a analiza, împreună cu experţii ANAR şi ai IJSU, modalităţile de diminuare a efectelor negative produse de precipitaţiile abundente.

Potrivit datelor primite de Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvolării Durabile de la specialiştii Administraţiei Naţionale Apele Române, vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 16.00-7.00, cantităţile de precipitaţii căzute în Nord Estul ţării s-au redus ca intensitate şi extindere, înregistrandu-se cantităţi între 20-30 l/mp în jud. Botoşani, Iaşi, Suceava în ultimele 12 ore. Instabilitatea atmosfericǎ se va menţine în Nord Estul ţarii pe parcursul zilei, cantitǎţile fiind însǎ mai reduse, ele nu vor mai depǎşi 20-25 l/mp.

Pe cursurile de apă din zonele avertizate debitele sunt în creştere.

Sâmbătă, la ora 7.00 se situau peste cotele de pericol: râul Siret la statia hidrometricǎ Siret s-a atins maximul în intervalul 01-02:00, la un debit de 920 mc/s; în acest moment debitele au scǎzut pânǎ la 820 mc/s; la staţia Zvoristea nivelul este (500+18); debitele la Lespezi pe Siret sunt de asemenea în scǎdere, ele ajungând la 1.520 mc/s, maximul a fost atins la ora 2.00, debitul fiind de 1.561 mc/s; debitele la Suceava-Iţcani a atins un maxim de 1.640 mc/s, acum situându-se sub cota de inundaţie, respectiv 596 mc/s; râul Prut-Oroftiana (650+191), nivelurile sunt în creştere.

Peste cote de inundaţii sunt: Crasna-Domăneşti (500+46), Maja-Corund (400+86) judeţul Satu Mare, Maria-Răţeşti (300) - judeţul Satu Mare, Chechet-Chileşti (250+40) - judeţul Satu Mare, Siret-Siret (300+78) - judeţul Suceava, N. Bălcescu (450+26) - judeţul Neamţ, Bârlad - Negreşti (CI 650+27cm);

Peste cotele de atenţie sunt: râurile la staţiile hidrometrice: Tisa-Valea Vişeului (150+20) - judeţul Maramureş, Crasna-Supuru de Jos (300+76) - judeţul Sălaj, Crasna-Craidorolt (350+70) - judeţul Satu Mare, Siret-Hutani (300+42) - judeţul Botoşani, Drăgeşti (300+88) - judeţul Bacău, Bârlad-Negreti (450+105) - judeţul Vaslui, Sacovăţ-Tibana (300+31), Stavnic-Frenciugi (400+27) - judeţul Iaşi, Vaslui-Codăeşti (400+12) - judeţul Vaslui, Prut-Rădăuţi Prut (290+116), Miletin-N. Bălcescu (310+16) - judeţul Botoşani, Sipote (150+43), Bahlui-Harlau (420+121) şi Iaşi (200+63).

Printre măsurile urgente luate în zona Siretului s-au numărat şi pregoliri, în cursul nopţii, ale lacurilor de acumulare Galbeni, Răcăciuni, Bereşti, Călimăneşti, Movileni, Rogojeşti, Bucecea, Poiana Uzului. Aceste manevre se realizează în regim coordonat la nivel bazinal, astfel încât să nu se producă depăşiri ale cotelor de apărare prin suprapunerea undelor de viitură. De asemenea, se acţioneazǎ în continuare în vederea drenǎrii apelor din gospodǎriile afectate, menţinerea polderelor în stare activǎ.

Pe digul Roman-Răchiteni de pe râul Siret pe zona localitatea Adjudeni -municipiul Roman confluenţa cu râul Moldova, au fost dislocate utilaje, materiale pentru intervenţii şi forţe umane de la CLSU - SGA Neamţ şi IJSU Nemţ sunt în zonele afectate pentru monitorizarea, evaluarea situaţiilor create şi luarea mǎsurilor ce se impun.

În judeţul Cluj, deşi nivelurile s-au situat peste cotele de atenţie pe râul Maja, iar la statia hidrometrica Supuru de Jos, pe raul Crasna, s-a înregistrat un maxim de debit corespunzator fazei II de apǎrare a digurilor pe acest sector, acum nivelurile sunt în scǎdere, ajungand in Faza I de apǎrare.

Direcţia Apelor Prut a informat sâmbătă dimineaţă că inundarea localităţilor în bazinul Prut au fost cauzate de scurgerile de pe versanţi şi de viiturile rapide de pe râurile mici (Rebricea, Lunca Banului, Fereşti, Zǎpodeni), produse de precipitaţiile care au cumulat chiar şi 100 l/mp la Frencigi (104) şi la Tungujei (99 l/mp).

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Prut, Dan Buruiană, a declarat, sâmbătă, că, în pofida creşterii debitului râului Prut, nu există risc de inundaţii în judeţele Iaşi, Suceava şi Galaţi, judeţe pe care acest râu le străbate.

El a spus că singurele probleme au apărut în judeţul Botoşani, în localitatea Baranca, unde zeci de gospodării au fost inundate.

Buruiană a adăugat că nu există pericolul unor inundaţii pe Prut în judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi, adăugând că specialiştii DAP monitorizează permanent situaţia.

Autorităţile au decis, vineri, în şedinţa Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă, instituirea codului roşu de inundaţii pe Siret, pe toată lungimea acestuia, până la confluenţa cu râul Moldova. Avertizarea cod roşu este valabilă de vineri, de la ora 13.00, până sâmbătă, la ora 16.00.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici