Legea care interzice spaţiile comerciale în clădirile cu risc seismic, promulgată de Klaus Iohannis - Mediafax

Legea care interzice spaţiile comerciale în clădirile cu risc seismic, promulgată de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea clădirilor.

4789 afişări
Imaginea articolului Legea care interzice spaţiile comerciale în clădirile cu risc seismic, promulgată de Klaus Iohannis

Legea care interzice spaţiile comerciale în clădirile cu risc seismic, promulgată de Klaus Iohannis (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Legea modifică Ordonanţa Guvernului 20/1994, privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente şi a fost iniţiată de senatorii PSD Darius Vâlcov şi Mihai Fifor în anul 2014. Iniţial, legea prevedea doar sancţiuni pentru operatorii care nu urgentează lucrările de consolidare în astfel de spaţii, însă, potrivit unui amendament depus în Senat, a fost introdusă şi respectiva interdicţie.

Astfel, legea prevede interzicerea organizării şi desfăşurării de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţile "care implică aglomerări de persoane până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente".

Spaţiile la care face trimitere legea sunt spaţii publice cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, respectiv "spaţiile realizate în scopul desfãşurării de activităţi care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziţii, de lectură, spaţii pentru comerţ, structuri turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea, indiferent dacă aceste spaţii sunt rezultatul concepţiei iniţiale a construcţiei ori, după caz, al unor amenajări ulterioare".

Legea a fost adoptată în Parlament pe 10 octombrie şi trimisă preşedintelui Iohannis la promulgare.

După tragedia din clubul Colectiv, Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României i-a solicitat preşedintelui promulgarea acestei legi de urgenţă.

Printr-un comunicat de presă, Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României a transmis că solicită promulgarea legii privind unele măsuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populaţiei, proiect de lege aprobat deja de către Parlament şi care prevede interzicerea organizării de evenimente în spaţii care au risc seismic ridicat sau care nu au fost consolidate, cum ar fi Centrul Vechi al Bucureştiului.

De asemenea, CNMR solicită Guvernului realizarea unui control la nivelul tuturor cluburilor, barurilor, restaurantelor, cafenelelor şi altor spaţii publice care au obligaţia de a avea un sistem de avertizare şi stingere a incendiilor şi prezentarea unui raport public privind situaţia exactă a spaţiilor care deţin acest sistem, precum şi a măsurilor luate în cazul acelor spaţii care nu deţin sistemul menţionat.

Reprezentanţii Coaliţiei mai cer interzicerea activităţilor comerciale (cluburi, baruri, restaurante, etc) în subsolurile clădirilor.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici