- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.01.2017, 12:00)
- Lucian Vasilescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lucian Vasilescu, editorialist MEDIAFAX: Două noi paradoxuri româneşti dintr-o Românie aflată sub asuprire românească
În decembrie 1989, cei care au confiscat puterea au lansat şi conceptul de democraţie originală.
369 afișări
COM: Două noi paradoxuri româneşti dintr-o Românie aflată sub asuprire românească
Originalitatea democraţiei pe care au instaurat-o s-a dovedit atât de puternică încât, peste timp, a dat naştere unor paradoxuri naţionale. Două dintre cele mai noi astfel de ciudăţenii sunt:
Paradoxul I: În România anului 2017 a devenit posibil ca un fugar din calea justiţiei să decapiteze, la vârf, Serviciul Român de Informaţii.
Primul Corolar al Paradoxului I: Conform misiunii asumate, "SRI este autoritate naţională în prevenirea şi combaterea terorismului, previne şi combate în mediul virtual agresiunile îndreptate asupra instituţiilor statului, previne şi combate ameninţările la adresa valorilor şi mecanismelor fundamentale ale naţiunii şi ţării, previne şi contracarează activităţile de spionaj şi culegere de informaţii, previne şi stopează infiltrarea în structurile politice, economice, financiare şi guvernamentale ale României a grupărilor ostile, protejează informaţiile cu caracter secret de stat, gestionate de autorităţi, instituţii publice şi persoane juridice."
TITLURILE ZILEI
-
-
ieri, 19:12
• Anonymous a întrerupt parada de Ziua Victoriei pe televizoarele smart din Siberia
-
ieri, 18:32
-
ieri, 17:53
• Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt
-
ieri, 19:37
• Florin Piersic este în secţia ATI. Actorul a fost operat cu succes la genunchi
-
ieri, 20:39
• Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă
-
ieri, 21:10
• LIVE TEXT Dezbatere intensă privind transportul de arme către Israel / Benjamin Netanyahu a promis că Israelul „va rămâne singur" dacă va fi nevoit
-
ieri, 21:39
• Zelenski l-a demis pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat a Ucrainei
-
ieri, 21:42
-
ieri, 16:44
• Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE
-
ieri, 14:37
• Telefoanele Seriei HUAWEI Pura 70 sunt aici! Un design unic şi camere foto de top (P)
-
ieri, 14:57
-
ieri, 07:25
• 9 mai, semnificaţie multiplă pentru români: Ziua Europei şi Ziua Independenţei de Stat a României
-
ieri, 12:19
• GALERIE FOTO Economie la parada Moscovei de Ziua Victoriei: Un singur tanc a fost expus, acelaşi prezent şi anul trecut
-
ieri, 12:03
• Trump critică poziţia lui Biden cu privire la reţinerea armelor destinate Israelului
-
ieri, 22:07
• LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 806. Moscova îl scoate pe Zelenski de pe lista urmăriţilor internaţional / Tusk dă apă la moară Rusiei: sunt soldaţi occidentali în Ucraina
Aşadar, una dintre persoanele cheie care avea atribuţiile de mai sus a fost măturată de un cetăţean oarecare, a cărui calitate este aceea că se sustrage urmăririi penale. În mod normal, un "cap" al SRI ar trebui să fie de neclintit.
Întrebarea care se desprinde, logic, de aici, nu este cum de un oarecare poate da de pereţi cu unul dintre mai-marii SRI, ci dacă avem, într-adevăr, un Serviciu Român de Informaţii.
Al doilea Corolar al Paradoxului I: Măturat de la conducerea SRI, mai-marelui instituţiei i s-a interzis accesul la documente şi informaţii clasificate. Mai rămâne doar să sperăm că va da şi amnezia peste el; altfel, generalul mătrăşit va deveni, prin tot ceea ce ştie (şi ştie, sigur, al naibii de multe) principala vulnerabilitate a siguranţei naţionale.
Observaţie la Paradoxul I: se vede treaba că Justiţia, în România, are o mână lungă, mână cu care, de pildă, a băgat pentru 10 ani la puşcărie o femeie pe care a găsit-o vinovată de o crimă pe care nu a comis-o şi o a doua mână, mult mai scurtă, cu care se scarpină în cap în timp ce caută un inculpat fugar.
Paradoxul II: teritoriul actualei Românii a fost, în istorie, stăpânit sau aflat sub dominaţia mai multor puteri: otomană, rusă, austro-ungară, germană, polonă. Am scăpat de toate aceste stăpâniri şi dominaţii şi România a încăput pe mâinile românilor. Iar ultimii 70 de ani (socotind din 1947 încoace) de dominaţie a românilor de către români s-au dovedit a fi mai păguboşi pentru România decât oricare dintre dominaţiile străine.
Corolar la Paradoxul II: este posibil ca problema noastră istorică să nu fie aceea că ne-am aflat sub diferite stăpâniri străine ci aceea că ele, stăpânirile, s-au retras prea devreme.
Citește pe alephnews.ro: Noul film „Stăpânul inelelor” va fi lansat în 2026. Cine va face parte din distribuție
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ca între Prime Doamne: Ce i-a transmis Jill Biden lui Carmen Iohannis după întâlnirea de la Casa Albă
Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Cine este antreprenorul care vrea să transforme cele mai arzătoare dorinţe ale oamenilor într-o afacere. El a creat şi vândut mai multe afaceri
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția! Cum a răsfățat-o pe Ioana Năstase, după ce femeia a dezvăluit că relația lor o face să trăiască în minciună și durere
PROSPORT.RO
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
CANCAN.RO
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe