Mai mulţi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia se află în greva foamei

După ce vicepreşedinte Sindicatul Energia Rovinari, Manu Tomescu, a intrat marţi în greva foamei, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia, alţi patru angajaţi au recurs la această formă de protest. Mai mulţi salariaţi au împiedicat o locomotivă să preia vagoanele încărcate cu cărbune.

106 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia se află în greva foamei

Numărul angajaţilor Complexului Energetic Oltenia aflaţi în greva foamei a ajuns la cinci

În total, cinci angajaţi ai CEO au intrat, marţi, în greva foamei, în frunte cu liderul de sindicat Manu Tomescu. În aceste condiţii, administraţia a făcut o nouă propunere.

”Aşteptăm să vedem ce răspuns dau colegii noştri. Au făcut o nouă simulare. Administraţia are o nouă propunere. 500 de lei la toată lumea, sumă transformată în procente, undeva între 24%, cea mai mare creştere şi 10-14%, în funcţie de cât creşte salariul. Sunt 20 de colegi care ne susţin. Suntem cinci în greva foamei. Este greu, dar depinde de colegii care au început protestele, depinde de cei din cariere, pentru că s-au dus acum directorii să le spună propunerea. Aşteptăm să vedem dacă vor fi mulţumiţi colegii, cei 8.000-9.000 de mineri care fac acest protest. Aşteptăm să vedem ce hotărâre vor lua colegii din carierele miniere”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Manu Tomescu, vicepreşedinte Sindicatul Energia Rovinari, din Termocentala Rovinari.

Conducerea CEO şi sindicatele au purtat discuţii luni, la sediul Ministerului Energiei, însă angajaţii din cariere nu au renunţat la protest.

Negocierile au fost reluate marţi, la sediul companiei, din Târgu-Jiu.

Sute de angajaţi de la Cariera Lupoia au refuzat şi marţi să intre la lucru, iar minerii de la Cariera Roşiuţa au stat pe calea ferată, pentru a împiedica o locomotivă să preia vagoanele încărcate cu cărbune, pe care să îl transporte la Termocentrala Işalniţa.

Protestele au început vineri, după ce administraţia ar fi propus un buget de venituri şi cheltuieli fără majorări salariale şi fără vouchere de vacanţă pentru cei aproximativ 13.000 de angajaţi. Luni, protestul s-a extins la toate carierele Complexului Energetic Oltenia, oamenii cerând majorarea salariilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici